Motto:
“Un tanar de stanga 14/10/2009 la 5:45 pm
FT am intrat pe link. La blogrolul politic ai doar 3 nume. Unul din ele e Ciutacu. Simptomatic. Spune mai mult decit 1000 de cuvinte”.
Președintele Traian Băsescu este, în ultimii ani, cel mai prolific emițător de termeni marginali intrați în limbajul cotidian. Capacitatea sa de a introduce în uzul gazetăresc termeni ar trebui să facă obiectul unui studiu asupra resorturilor care determină preluarea unor terminologii de o calitate, nu de puține ori, îndoielnică. Un exemplu interesant este încărcarea, cu ajutorul marketingului politic, a numărului 322 cu conotații negative, malefice chiar. Această abilitate personală, susținută de o strategie de comunicare eficientă, au stat la baza succeselor băsesciene de inoculare a termenilor în limbajul public.
Mitul tonomatului a făcut carieră în România ultimilor doi ani, înșurubându-se, la nivel conceptual, pe o întreagă categorie profesională. Astăzi, vom încerca să aflăm cum a fost inoculat în conștiința publică acest mit, cât din merit revine emițătorului de mesaj și cât receptorului, termen prin care definim grupul de oameni dispus să asimileze și să disemineze mitul. Cu speranța că obiectivul nu este prea îndrăzneț și posibilitățile mele, prea limitate, vă invit să purcedem…
La baza oricărui concept care prinde se află o nevoie. Este greu de crezut că s-ar fi putut dovedi atât de eficient un termen care nu avea un corespondent nedenumit în sufletul oamenilor. Totuși, responsabilitatea pentru diseminarea eficientă a mesajului o poartă, în principal, tocmai cei ce fac obiectul acuzațiilor – jurnaliștii. Fără iscarea unui vortex de știri și opinii pe teama subiectului este improbabil ca impactul să fi fost atât de puternic. Victor Ciutacu, jurnalist nominalizat în tirada sa de Traian Băsescu, nu numai că a reacționat, dar a și preluat termenul, bagatelizându-l, fapt ce a determinat, într-o mai mare măsură, creșterea notorietății și impactului.
Reacționând la un articol din Jurnalul Național, publicat la jumătatea lunii martie 2008, Traian Băsescu, invocând orgoliul său de pater familias, a afirmat “Îi bagi fisele în euro, de la patron, și el apare pe televizor și în presa scrisă și spune ce îi place patronului. Ăștia sunt analiștii de tip tonomat. Servitorii celor care le bagă pachetele cu euro și își recită calomniile”.
Teoreticianul conceptului de “tonomat”, Traian Băsescu, sugerează indirect că agenda și obiectivele domniei sale sunt dublate de cele mai altruiste intenții și orice persoană care sugerează altceva, are interese personale meschine. Astfel, un atac la adresa comportamentului politic al lui T.B. devine sinonim cu lez majestate, acesta fiind depozitarul adevărului și a căii spre propăsirea politică și economică a românilor. Deși, în aparență, prin atribuirea apelativului de tonomat Traian Băsescu dă o replică unei minorități din cadrul unui grup profesional, el, de fapt, statuează sacrosanctitatea obiectivelor sale politice (în plan ideatic) și a sa, alături de întreaga familie.
În urma cu un an, din nefericire nu am reușit să găsesc articolul din Cotidianul, un jurnalist (Sever Voinescu, parcă, dar nu bag mâna în foc) explica foarte pertinent falsitatea teoriei “jurnalistului mercenar”, care scrie la comandă. Iar Victor Ciutacu mi se pare a fi cel mai bun exemplu pentru explicarea acestui fenomen, pentru că visceralitatea opiniilor sale este total neconformă cu statutul de mercenar. Conceptual, un mercenar (tonomat) este plătit pentru a realiza un obiectiv fără a avea o altă implicare înafară de cea financiara, fără a fi părtaș la cauză. Ori Victor Ciutacu este total opus acestei teze în virulența sa. Motiv pentru care eu îi găsesc repulsia autentică. Iar repulsia autentică este o motivație solidă, blamabilă doar în plan filosofic.
Partizanii vânzării penelului ignoră predispoziția individului la un anumit set de simpatii, iar Traian Băsescu este genul de persoană care generează ori simpatie, ori antipatie. Nu lasă omul neutru. De aceea, în timp, s-a cristalizat o zonă care-l înjură și una care-l aplaudă, și fiecare jurnalist a ajuns în tabăra respectivă. Un individ care înjură cu consecvență pe cineva mi se pare fundamental onest, problemele, în schimb, apar cu indivizi care-și schimbă brusc simpatiile.
Mitul tonomatului ca armă palpabilă a unor inamici învăluiți în umbră va dăinui probabil tot atâta timp cât Traian Băsescu se va afla în prim plan. Ar mai fi multe de scris dar fiind un simplu post de blog, nu vreau să plictisesc audiența. Poate, într-o zi, vom discuta despre un alt mit, de astă dată unul vechi, cel al bunului rege și al sfetnicilor răi. Cred că vom găsi câteva aplicări interesante.
8 Responses to “Mitul tonomatului – deconstrucție”
Trackbacks/Pingbacks
- Mituri portocalii | athenian legacy - [...] când am făcut referire la “mitul tonomatului”. Ceilalți trei cititori îl pot găsi aici. Conștient fiind că am rămas ...
Personajul de la care porneste discutia este imaginea in oglinda a lui Ciutacu. Full stop. Fanatici care se arunca in cap. Full stop. Nenorocirea este ca sint fanatici educati. Dar care il ignora pe Sun Tzi.
Scopul articolului era sa studieze cum este preluata o idee in mentalul colectiv. Pana la urma, conceptul de tonomat a prins, pentru ca a dat glas unei opinii interioare impartasite de multe persoane. Nu intamplator increderea in presa este atat de scazuta. Diferenta e ca eu consider ca, in cazul multora, virulenta nu este disimulata, este reala. Ca oamenii aia primesc si avantaje materiale pentru ceea ce scriu, e posibil. Dar nu e obligatoriu. Problema mare e cand un om politic nu intelege ca drepturile lui de expresie sunt infinit mai limitate decat cele ale unui jurnalist. Fair or not, that’s how it is.
Le dam la cap tonomatelor, dar pe de alta parte, cumparam publicitate ascunsa de la ele.
Ministrul e PDlist, dar tragatorarea de sfori e PSDista. Din doua una: ori esti proasta, ori banii nu au miros. Eu merg pe a doua varianta.
Blestemul tracilor, via Giurescu.
Eu am fost sigur ca dl Ciutacu este “tonomat”
Intr-o lume “normala” dl Ciutacu ar fi fost considerat un publicist excentric. In zilele nostru dl Ciutacu a devenit un simbol. Cine a castigat, sigur, dl Ciutacu. Nu-mi place de nici un fel, nu-l citesc si nu ma intereseaza ceea ce are de spus. Mai departe… 
Desigur J.H. Dar gandeste-te ca are multe comentarii din care majoritatea sunt pozitive. Asta inseamna ca exista oameni suficienti care gandesc in aceiasi parametri. Sa-i respingi pe toti, ca interesati, comunisti, hahalere, etc, e gresit. Sunt doar oameni care vad din alt unghi. Un unghi antagonizat lui Basescu. Ceea ce trebuie sa se intrebe Basescu si sustinatorii lui (daca sunt corecti) este de ce numerosi cetateni educati, care l-au sustinut in 2004, acum il resping cu tarie. Si sunt o multime de oameni d-astia. As zice majoritatea. Presedintele Basescu sa nu uite ca studentii, oameni educati, intelectualii, in general latura progresista a societatii l-a sustinut, cu tarie, in 2004. Astazi, cu mici exceptii, tocmai pe ei nu-i reprezinta. Se legitimeaza in rural, dansand hore cu talpa tarii. Schimbul targetului in fata caruia are impact ar trebui sa-l ingrijoreze. Tu constatai cu tristete ca studentii au fost ignorati. Poate e mai usor sa influentezi oamenii simpli, poate e mai usor sa atragi voturi ieftine, fara pretentii. Poate, nu stiu, dar sunt convins ca intelegi la ce ma refer.
ce sa povestesc !
aveam nevoie de inca unu’ sa ne explice de ce era necesar ca 95 % din presa, intimplator aflata in proprietatea unor oameni onorabili, sa’l injure pe piratu’…
domnule, sintetzi obositor, si incercatzi sa facetzi cu ajutoru’ unor cuvinte mestesugite ceea ce altzii, inclusiv pretenu’ ciutac, fac mult mai eficient cu latraturi insotzite de bale si ochi iesitzi din orbite.
am ajuns aici la “indemnul” lui theophyle, si n’am s’o mai fac
apropo: votez basescu, da’ mi’ar conveni, mai curind, ca el sa piarda, numa’ ca sa n’aiba popo’u roman, in frunte cu clasa lui conducatoare, ocazia de a’si confectziona inca un tzap ispasitor pentru toate grozaviile petrecute in ultimii doo’j de ani.
adieu
Avand in vedere felul in care ma adresez eu musafirilor sau gazdelor mele, prima dvs fraza este nepoliticoasa. Transcezand forma discursiva si invectiva mascata va urez bine ati venit, chiar de nu veti mai trece. Constat ca e in tipicul oamenilor ca in loc sa inchida o usa cu o reverenta, o fac strecurand un scuipat. Cu deplina sinceritate va spun, asta spune mai multe despre dumneavoastra decat despre mine. Citesc zilnic zeci de comentarii, la unele subscriu, pe altele, din contra, le dezavuez, dar incerc, in toate cazurile, ca rigorile limbajului sa constranga devalmaseala gandurilor…
cum se apropie votul si intram mai adanc in campania electorala, cum creste numarul celor care ne ataca si ne adreseaza invective…coincidenta? eu nu cred…