Anthony Beevor – Berlin – The Downfall

La atâtea decenii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial impresia generala este că tot ce se putea spune despre subiect a fost deja spus. Șocul cărții lui Anthony Beevor, este cu atât mai extraordinar cu cât povestea căderii Berlinului în lunile aprilie-mai 1945 părea arhicunoscută. Frontul, armatele, oamenii, poveștile lor de viață toate indicau victoria sovieticilor și dezastrul ultimului Imperiu german.
Se pare că lucrurile nu sunt așa de simple. Departe de a incrimina sau eroiza, autorul englez vorbește de undeva de dincolo de evenimente, asemenea unui observator neangajat, demolând unul câte unul miturile înfrânților sau ale celor victorioși. Nimeni nu este pentru el erou, pentru că în suflul războiului, în focul propagandei, a setei de răzbunare și a jafului omul se dezumanizează. Aceste aspecte i-au adus lui Beevor critici acerbe venite din direcția rusă și nu numai.
Pe de o parte germanii. O clică de conducători naziști, rupți de realitate, un Furher care dirija armate inexistente pe o hartă actualizată cu ajutorul radiourilor occidentale si a baloanelor cu aer. Generali, dispuși să moară decât să cadă în mâna sovieticilor, sau să fugă spre Elba, pregătiți să sacrifice oamenii din subordine pentru motive meschine sau inutile. Trupe SS fanatice, de multe ori – așa cum rușii aflară spre finalul conflictului – compuse din francezi, finlandezi, danezi și ruși, ce apără principalele obiective din Berlin. Copii, bătrâni, trimiși să moară pentru că Furherul nu credea că Germania poate exista și fără el.
De cealaltă parte sovieticii. Doua armate rusești care se bombardau una pe alta în goana nebună de a captura capitala Reich-ului, pornite împotriva dușmanului precum și una împotriva alteia și constant sub supravegherea ȘMERȘ. Jafuri, violuri a căror număr depășește 150 000, crime, toate făcute nu din nevoia de răzbunare ci dintr-un dat al celui mai puternic, din inerție sau simplu din camaraderie cu colegii mai lipsiți de scrupul. Toate sub ochii unor generali preocupați să se asigure că parada de 1 mai din acel fatidic an, va avea ca leitmotiv victoria deplină, indiferent de costuri.
În fine, civilii, prinși între foamete, frica de a nu-și putea îngriji și proteja familiile, și bombardamente neîntrerupte. O imagine apocaliptică care surprinde felul în care viața continuă acolo unde nu ar avea nici o șansă.
Beevor surprinde o lume pentru ceea ce este. Prins între două totalitarisme, Berlinul devine modelul orașului interzis. Izolat, presa neavând acces, rupt de un trecut naiv și îngrozitor care se prăbușea în jurul lui și aruncat în calea unor cuceritori de-a dreptul barbari, devine un loc apocaliptic, de unde informația, filtrată prin propaganda sovietică sau nazistă devine un alter ego al adevărului. Un alter ego cu care ne-am obișnuit, evitând mărturia dramei, pe care – cel puțin în partea sovietică – Vasili Grossman o trăiește ca participant și scriitor la adevărata ei putere, el fiind o sursă literară de primă mână la care autorul apelează. Dinspre partea germană, jurnale intime, fără stăpân relatează groaza crimelor și violurilor, mărturiile femeilor rămânând cu cititorul mult după ce coperțile cărții se vor închide.
O lectură obligatorie pentru cine este interesat de istoria totalitarismului, o frescă fidelă a două lumi față în față.
MIHAI MURESAN