athenian legacy » 2009 » September

Umbra unui „om politic”.

Temüügin — Wed, 30 Sep 2009 12:09:32 +0000

Pe deplin confuz domnul Boc este supus presiunii generate de jocurile fierbinti emanate de suzeran, ce foloseste institutia premierului pentru mici telenovele politice. Ce este domnul Boc pentru Basescu? O telecomanda in cel mai bun caz:)
Emil Boc este incasatorul de lovituri de imagine a Presedintelui Basescu. Cand si-a asumat functia de premier probabil ca era constient de faptele ulterioare. Impins de Basescu sa scoata PSD-ul de la guvernare premierul a devenit usor ridicol in momentul in care Traian Basescu nu a semnat demisia domnului Nica. Astfel dintr-o telecomanda prezidentiala Boc se transforma incet dar sigur intr-un sac de box ce urmeaza sa incaseze si lovituri viitoare avand in vedere ca peste o luna incepe si campania electorala pentru prezidentiale.
Dintr-o figura politica puternica a Ardelenilor, dintr-un primar al Clujului respectat, Boc si-a acceptat voluntar diminuarea staturii politice devenind un dute-vino de moment al Cotroceniului.
Nu neg dreptul domnului Boc de a-si accepta soarta politica si de a cara crucea prezidentiala dar nu pot fi deacord ca Romania sa aibe in fruntea administratiei un politician fara personalitate, o telecomanda politica.
Daca tot Basescu conduce guvernul, de ce nu isi asuma functia de premier dupa expirarea actualului mandat, ca in cazul lui Putin? (o sa imi reprosati ca, compar Romania cu Rusia – eu va raspund din timp, ca pe alocuri este mai rau).

Elementele generale de drept fiscal

Temüügin — Tue, 29 Sep 2009 16:09:31 +0000

Resursele fiscale – componentă a resurselor financiare publice. Trebuie evidentiată aici Teoria contractului social (J. J. Rousseau), Teoria solidaritătii si Teoria echivalentei impozitelor (Adam Smith si Montesquieu).
Exigente fundamentale ale impunerii fiscale. Principiile fundamentale ale impunerii în viziunea lui Adam Smith : maxima de justitie, maxima de certitudine, a comoditătii, a economiei.
Caracteristicile resurselor fiscale. Impozitele, taxele, contributiile, ca surse formale sunt elemente esentiale ale veniturilor bugetului public national. Caracteristicile resurselor fiscale : reprezintă, în general, plăti fără echivalent, îmbracă forma bănească, reprezintă resurse financiare publice, sunt instituite prin acte juridice unilaterale, au caracter obligatoriu.
Impozite si taxe.
Impozitul reprezintă contributia bănească legală, datorată bugetului public, în mod obligatoriu si cu titlu nerambursabil, de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin, bunurile pe care le posedă, precum si pentru unele fapte de consum.

Clasificare : după forma de plată (în natură si în bani), după obiectul impunerii (personale si reale), după forma perceperii (directe si indirecte), după autoritatea care le impune (de stat si locale).
Taxele. Conform Legii finantelor publice nr. 500/2002 taxa este suma plătită de persoana fizică sau juridică, de regulă, pentru sumele plătite acesteia de către un agent economic, o institutie publică sau un serviciu public. Alături de impozite, taxele reprezintă a doua mare categorie de resurse fiscale. Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăti efectuate bugetului de către contribuabilii persoane fizice si juridice, cu ocazia si în legătură cu prestarea unui serviciu public. Taxele au caracter “ante-factum”, fiind datorate si achitate în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către institutiile publice.
Elementele definitorii ale resurselor fiscale sunt : 1. Subiectul impunerii (debitorul) – este persoana fizică sau juridică, care potrivit normelor legale, are obligatia de a plăti un impozit sau o taxă, la termenele si în cuantumul prevăzute de lege. In general, subiectul impunerii este si plătitorul impozitului datorat, exceptia fiind stopajul la sursă (ex. impozitul pe salarii). 2. Obiectul (materia) impozabilă sau baza impozabilă reprezintă bunurile sau veniturile pentru care se datorează impozite sau taxe. El poate fi : în cazul veniturilor (salariu, profit, venituri liber-profesionisti), iar în cazul bunurilor (clădiri, terenuri, mijloace de transport etc.). In practică valoarea obiectului impozabil se realizează forfetar, administrativ sau pe baza declaratiei contribuabilului. 3. Cota (tariful) de impunere reprezintă elementul cu ajutorul căruia se determină cuantumul bănesc al resurselor fiscale datorate de contribuabili si ea poate avea formă procentuală sau în sumă fixă. 4. Unitatea de evaluare reprezintă etalonul în care se exprimă obiectul impozabil (valoric – lei, USD etc. sau fizic – metru pătrat, hectar etc.).
Reglementarea juridică a relatiilor fiscale. Raporturile juridice de drept fiscal sunt relatii financiare care se formează în procesul de instituire si percepere a impozitelor, taxelor si altor contributii datorate bugetului public, relatii reglementate de dreptul fiscal. Relatiile sociale privind activitatea fiscală sunt generate de norme juridice de natură constitutională sau legală. Orice raport public are ca elemente : subiecte, continut, obiect. Subiecte : detinătorul autoritătii publice, statul, colectivitatea locală si institutii ale acestora, o persoană fizică (cetăteni români, cetăteni străini, persoane fizice străine rezidente sau nerezidente) sau juridică (regiile autonome, societătile comerciale, asociatii, fundatii etc.) care are obligatia de a plăti impozite, taxe, contributii. Continutul cuprinde un subiect activ (statul sau autoritătile locale) si subiectul pasiv (contribuabilul).
Dreptul fiscal – subramură a dreptului financiar. Aplicarea în timp si spatiu a normelor juridice fiscale este guvernată de principiul anualitătii si de cel al teritorialitătii si care nu este absolut.
Codificarea dreptului fiscal. Sistematizarea este determinată de nevoia organizării actelor normative în vederea simplificării, reducerii si concentrării reglementărilor. Una dintre formele de sistematizare a actelor normative, alături de încorporare, este codificarea. Aceasta este o activitate stiintifică specializată care în temeiul art. 79 din Constitutie revine Consiliului Legislativ, organ consultativ de specialitate al Parlamentului si care potrivit Regulamentului de organizare si functionare propune celor două Camere ale acestuia si Guvernului un program de codificare a legislatiei si va coordona operatiunea de codificare.
Codul fiscal este reglementat prin Legea nr. 571/2003 în care sunt prevăzute impozitele si taxele : impozitul (pe profit, pe venit, pe veniturile microîntreprinderilor, pe veniturile obtinute în România de rezidenti, pe reprezentante), taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitele si taxele locale. La baza acestor impozite si taxe Codul fiscal a instituit principiile : neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri cu forma de proprietate si certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare care să nu conducă la interpretări arbitrare. Pentru respectarea Legii nr. 571/2003 Ministerul Finantelor Publice elaborează normele metodologice care sunt aprobate prin HG si ordine si instructiuni emise de ministrul finantelor publice. In scopul asigurării certitudinii impunerii a fost înfiintată comisia fiscală centrală care are responsabilitatea elaborării deciziilor cu privire la aplicarea unitară a dispozitiilor codului.
Codul de procedură fiscală reglementează drepturile si obligatiile părtilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, care se realizează în legătură cu : înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum si solutionarea contestatiilor împotriva actelor administrative locale.

Who’s the white Obama?

F.T. — Mon, 28 Sep 2009 20:43:40 +0000

: preluare de la www.ciutacu.ro

Sunt obosit in perioada asta și, din nefericire, iar nu am scris de două zile. Nu mai zic ca prețiosul meu asociat arab trebuia să scrie azi, că mă apucă nervii. Am decis sa preiau de pe blogul lui Victor Ciutacu un trucaj interesant, pentru care trebuie să felicit echipa online a PNL-ului. Ideea e una interesantă, la care m-am gândit și eu adeseori… visul umed obamanian al candidaților la președinție. Toți visează Change and Hope, dar nimeni nu duce discuția și PR-ul la nivelul propus de Obama.
Ce mi se pare paradoxal este că poza vine din tabăra lui Antonescu, candidat care, alături de Geoană, a visat la modelul Obama. Asocierea Băsescu-Obama și Oprescu-Obama sunt total pe lângă mesajul promovat de cei doi până acum. Dar asta contează mai puțin, contează impactul, mesajul receptat, nicidecum validitatea lui. Deci, bravo liberalilor, e prima mișcare interesantă de până acum.
Partea bună este că, deși eu am decriptat mesajul și l-am catalogat ca fiind fals, deci subversiv, am publicat poza. Iar obiectivul lor a fost atins. Interesant, nu ?

Iesirea

F.T. — Sat, 26 Sep 2009 16:01:41 +0000

Am evitat sa fac vreun comentariu zilele astea pentru ca nu am reusit sa transcend starea de dezinteres care m-a cuprins pe toate palierele fiintei. Pe zi ce trece sunt mai dezamagit de dificultatile insurmontabile ridicate de superficialitatea si incompententa oamenilor de care depind. Ma frapeaza, ca un ipocrit ce sunt, dezinteresul si subtirimea trestiilor ganditoare de care depind, pentru a-mi indeplini obiectivele. Dar sa renuntam la toate astea, pentru ca nu fac obiectul unei discutii cu dvs.
Vroiam sa va vorbesc despre un mit care s-a propagat in imaginarul varstei a doua, care nu inceteaza sa ma uimeasca, si a carei extindere virulenta o pun pe seama necesitatilor individului de a intrezari o speranta.
Mitul se refera la iesire. La iesirea noastra, pe termenul scurt, dintr-o realitate care ne pare straina, ni se pare ca nu o meritam, dar pe care am girat-o, inclusiv prin amorfism social si politic, timp de doua decenii.
Romanul mereu ii indentifica ca fiind altii de vina pentru mediul in care traieste. Nu intelege decat raul activ nu si pe cel pasiv. Raul pasiv, materializat prin acceptarea unor situatii inacceptabile, il traducem ca fiind dovada bunului simt, a ridicarii caciulii iobagului la intrarea in conacul boieresc.
Pentru scrupulosi, mentionez ca logica anterioara se pliaza pe majoritati si, evident, exista si exemple contrare foarte elocvente. Dar sa revenim la subiect.
Majoritatea considera ca problema Romaniei pleaca de la lipsa culturii politice de tip democratic. Multi acrediteaza ideea ca, pentru cei rutinati in sistemul comunist, democratia este un joc neinteles complet. Salvarea vine, evident, de la tineri. Tinerii sunt in acest mit contrapusi parintilor lor, ei fiind categoria sortita sa rezideasca constructul politic tarat de incompententa sau reaua-vointa a a proximilor inaintasi. Logica simplista spune ca tinerii (printre care ma numar) sunt educati in democratie, asimiland organic acest sistem. Ceea ce este, ca orice mit, o constructie artificiala a imaginarului.
Romanii tinerei generatii au fost educati intr-un sistem haotic, de o instabilitate endemica, care a creat valori false, acreditand doar averea si puterea discretionara, atribute ce legitimeaza superioritatea sociala. Evident, sistemele ierarhice ale societatii, stabilesc adolescentului, tanarului, prioritatile. Asadar, nu functionalitatea institutionala, nu binele colectiv, nici macar functionarea sistemelor sociale, nu este si nu va fi o prioritate pentru tineri.
Din contra, acestia, obisnuiti cu racordarea accelerata la consumismul occidental, dezvolta nevoi noi, ce implica costuri superioare. In mod logic, nevoia lor de inavutire va creste si, cu ea, cinismul si duritatea actiunilor.
Eu estimez ca deceniul urmator va fi unul cel putin la fel de dificil ca prezentul, in sensul dezvoltarii si stabilizarii institutionale, al separatiei puterilor in stat si al limitarii coruptiei. Opinia mea, fundamental pesimista, este fundamentata pe o cunoastere apropiata a categoriei de care vorbesc, in preajma careia m-am dezvoltat. Vorbesc, asadar, in calitate de inside man. Vom cunoaste o epoca in care sintagma „homo homini lupus” va cunoaste dezvoltari nebanuite. Din nefericire, vom fi aici, drept marturisitori pentru posteritate.

Utilizarea simbolica a Estului in cultura occidentala

Temüügin — Fri, 25 Sep 2009 16:06:23 +0000

Occidentul a fost interesat intotdeauna de Rasarit din motive atat practice cat si simbolice.
E o prejudecata foarte raspandita in Est care vorbea despre lipsa de cunoastere a Occidentului, despre superficialitatea perspectivei acesteia.
Occidentul a facut acest efort de cunoastere in ideea ca numai astfel poate domina. Cunoasterea inseamna putere.
De ce a facut acest lucru?
• Motive practice – de putere, de comert
• Motive de natura simbolica
Estul a fost util Occidentului, pentru ca i-a oferit un reper al alteritatii, un celalalt, un reper cu care sa se defineasca, un reper in raport cu care sa-si manifeste superioritatea.
In secolul XIX – Occidentul pentru prima data i-a act de superioritatea sa.
Occidentul a luat act de sine, si-a dat seama ca exista din punct de vedere al civilizatiei. Circula ideea: “ noi suntem progresul”. S-a identificat cu civilizatia.
“Ceilalti vor ajunge oameni adevarati cand vor ajunge ca noi”.
In tot acest tablou – estul a jucat rolul de reper al alteritatii.
In intalnirea cu Estul – occidentul si-a constientizat superioritatea.
Larry Wolf – Estul folositor Occidentului, pentru ca era cel mai aproape.
Estul a mai avut o calitate, si anume Estul a fost intotdeauna o zona intermediara, o zona” gri”, o zona intre bine si rau.
Estul a fost conceput ca o zona hibrida, care are ceva din Europa, dar are si ceva din Asia.
Europa estica facea parte din familia europeana. Vazuti ca niste frati mai mici, ca niste “oi negre”, ca “niste bastarzi”. Africanii si musulmanii, in schimb erau altceva, uneori dusmani, alteori o alteritate radicala.
Estul European era semibarbar, semiasiatic.
Notiunea de Europa dorea sa cuprinda cat mai mult, deoarece granite a variat mereu. Fie Nistru, fie Don, fie M-tii Urali.
Prin conceptual de – Continentul Europa – Occidentul s-a straduit sa-si mareasca teritoriu, asimiland ci nu cucerind – “Sa-i reinvatam sa fie europeni”. Expansiune prin civilizare. Asimilare pentru ca si ei fac parte din Europa. In Africa, in schimb, se vorbeste de ocupare, ci nu de asimilare.
Pentru Occident – constiinta istorica e conceputa pe dinamism, pe schimbare.
Ex: Grecia in secolul XIX – degradare, dar ei sunt urmasii lui Ulise, lui Pericle, patria democratiei. Pe baza principiului istoric al discontinuitatii, se simtea de catre Occident nevoia de a reliefa inrudirea, si asta s-a facut prin asimilare, civilizare.( slavii erau vazuti sciti, romanii – daci, pentru ca aceste nume erau reliefate in Antichitatea Clasica).
Esticii sunt urmasii vechilor semintii ale antichitatii, iar asta i-a nobilizat in ochii occidentalilor, dar i-a si subclasat pentru ca ei nu sunt nici Europa, nici Asia ci o zona “Gri”.
De ce a fost nevoie de acest caracter ambiguu?
Occidentul a avut nevoie de Est. Estul era mai usor de civilizat, si erau din punct de vedere mental mai usor de ingerat, datorita trecutului lor.
Occidentul a folosit imaginea superioritatii sale, pana ce toti s-au crezut inferiori acesteia. (Dar asta la nivelul mentalului caci de multe ori lucrurile nu stateau chiar asa.)
EX: India – repetarea ideii superioritatii de catre englezi i-a facut pe indieni sa se considere inferiori occidentalilor.
La 1900 din Romania pana in Indonezia – occidental era un model. Trimisi copii la studiu in Occident, se imbracau ca occidentalii. Japonia a scapat de colonizare deoarece se afla la marginea rutelor comerciale.
Cucerirea nu se realizeaza numai pe calea armelor. Mai eficienta a fost etalarea mai mult sau mai putin reala a superioritatii.
Africa a fost mai greu de ingerat, ci prin urmare s-a recurs la colonizare.
Miscare in doi pasi. Mai intai Occidentul a construit un Est hibrid, Est pe care mai apoi la civilizat facandu-l mai puternic.
De ce a fost folositor Estul prin aceasta trasatura hibrida?
Estul – o pepiniera, un laborator. Aici s-au putut experimenta retetele de succes din lumea occidentala.
Comparativ cu Occidentul, Estul este mai aproape, mai mic si mai usor de civilizat.
Ex: Tara Romaneasca este un experiment. Generalul Kisseleff a modernizat prin Regulamentele Organice – Tarile Romane, care erau o tara mica, docila, usor de administrat si controlat comparative cu Rusia. A reusit sa faca aici, ceea ce nu ar fi reusit sa puna in practica, in materie de modernizare in Rusia.
S-au validat marile proiecte occidentale, in tarile estice inapoiate.
Dupa ce au trambitat occidentalii utilitatea constitutiei, toata Europa a avut-o. Teoria formelor fara fond pentru o lunga perioada de timp.
Doctrina marxista, doctrina occidentala de-altfel spune ca “ cu cat o tara e mai avansata, acolo va triumfa o revolutie comunista”.
Lenin a vrut sa faca revolutie la el acasa.
In Est se pot intampla lucruri mai interesante decat in Vest. Rusia mai avea nevoie de cel putin 100 de ani de dezvoltare pentru a ajunge conform doctrinei marxiste sa poata implementa o revolutie comunista.
Comunismul este o doctrina occidentala implementata in Est.
Stigmatizatul isi foloseste handicapul. Asa a facut si esticul, a preluat aceasta eticheta, s-a identificat cu ea, expoatand acest statut.
Esticului i-a convenit aceasta ambiguitate, pe de o parte semiinrudirea cu Occidentul, pe de alta parte stigmatizarea.
Se poate vorbi se de o ambiguitate ce are in vedere un complex de superioritate pe de o parte, iar pe alta parte un complex de inferioritate.
Ex: “ suntem mai veseli ca vesticii, dar ei sunt mai eficienti, ei sunt mai modernizati, noi mai bine pregatiti intelectual.”
Estul cunoscut si cu denumirile:
• Punte de Orient si Occident
• Intre Bizant si Roma
Identificarea a fost create de Occident, dar a fost acceptata de Est.
Occidentul si-a validat propria superioritate, a testat formulele sale de succes.
Estul – replica, acceptare a imaginii oferite de Occident.
E vorba mai bine zis de un joc de interese. Occidentul s-a afirmat, iar Estul s-a modernizat.
Geografiile simbolice formeaza ceea ce ele creaza. Ele sunt o justificare, o conferire de sens pentru ceea ce se intampla.

Influenţa Revoluţiei Franceze – Identitatea Irlandeza

Temüügin — Thu, 24 Sep 2009 09:28:48 +0000

Revoluţia franceză a constituit o sursă ideologică pentru irlandezi în lupta lor împotriva inegalităţilor sociale şi politice. Sub îndrumarea acestei surse s-a constituit în 1791 la Belfast, Societatea Irlandezilor Uniţi condusă de Wolfe Tone al cărei obiectiv era să instaureze în Irlanda, o republică independentă de Marea Britanie şi profund democrată în care religia să nu constituie nici o barieră socială şi politică.
Sprijinind republicanismul francez, membrii acestei organizaţii erau consideraţi trădători din mai multe motive. Anglia practic se considera în război cu Franţa Republicană. Anglia era o monarhie constituţională în care regele nu avea puteri absolute (spre deosebire de alte state de pe continent), englezii considerandu-se deja din această privinţă democraţi.
În timpul răscoalei din Irlanda, Napoleon debarcase în Egipt. Distrugerea flotei sale de către englezi, la Abukir în 1797, precum şi victoria lui Nelson în bătălia de la Trafalgar au consacrat supremaţia Angliei pe mare.
Marea Britanie a ieşit puternic întărită din războiul împotriva Franţei care i-a adus uriaşe profituri datorită livrărilor militare. De pe urma războiului au profitat şi landlorzii, prin creşterea preţurilor produselor agricole, creştere provocată de război şi de blocada continentală organizată de Napoleon.
Acţiunile Irlandezilor Uniţi au preocupat Londra, decisă să înnăbuşe orice posibilitate de revoltă. Se trece la arestări şi execuţii ale liderilor organizaţiei, care sperau să fie ajutaţi de francezi. Tentativele franceze de a debarca şi ajuta irlandezii au eşuat datorită vigilenţei engleze. Revoltele din primăvara lui 1798 din comitatele Down, Antrim şi Wexford au fost curând anihilate de trupele britanice. Dintre cele mai sângeroase lupte este bine să amintim bătăliile de la: Antrim, Ballynahinch şi Saintfield iar lupta finală în care irlandezii au fost înfrânţi pe dealul Vinegar în comitatul Wexford.
La sfârşitul anului 1798, forţe ale armatei franceze au debarcat în comitatul Mayo (vestul insulei). Ei au câştigat suportul popular, irlandezii sperând la o guvernare mai bună. Astfel francezii alături de irlandezi trec în comitatul Sligo dar aici sunt înfrânţi de englezi. Francezii sunt luaţi prizonieri iar dintre irlandezi mulţi participanţi au fost executaţi deoarece erau consideraţi trădători. Wolfe Tone este luat prizonier şi trimis la Dublin pentru a fi judecat dar în celulă s-a spânzurat.

Campionii Capitalismului timorati la G-20.

Temüügin — Tue, 22 Sep 2009 06:26:35 +0000

Liderii G-20 s-au adunat in 20 septembrie pentru a dezbate cele mai urgente probleme generate de criza globala inceputa in 2008. Intrunirile s-au desfasurat la New York si Pittsburgh.
Scaderea puterii economice a tarilor profund capitaliste ingrijoreaza promotorii acestui sistem economic. Economia SUA a scazut cu 400 milioane de dolari de la inceputul crizei, economia japoneza 40 milioane yeni, precum si economia Regatului Unit – 16 miliarde lire.
In 2009 rata somajului va ajunge la o cota record la nivel mondial depasind 240.000 milioane.
Acest Summit a putut reprezentata un punct de cotitura in istorie. Liderii lumii puteau actiona pentru a impanzi aceasta bestie economic, acest King Kong al pietei financiare. Nici de data asta nu s-a ajuns din pacate la un consens.
SUA se gaseste intr-o profunda criza economica si morala, acest fapt fiind recunoscut de liderii de la Washington. S.U.A. se confrunta cu problema celor 25.000.0000 de someri; cu cei 40.000.000 de americani ce traiesc in saracie (cu venituri mai mici de 11.200 $ – conform unui raport recent a Departamentului de Comert);
In acelasi timp numai in luna iulie, peste 360.000 de americani din clasa de mijloc si-au pierdut locuintele fiind evacuati de banci. 2.300.000 de proprietati au fost scoase la licitatie de la inceputul acestui an. Numarul proprietatilor scoase de banci la licitatie este unul record! Acest fenomen provoaca scaderea drastica a preturilor pe piata imobiliara. Per ansamblu veniturile americanilor au scazut cu 3.1% in 2007, 8% in 2008!
Pe acest sumbru fundal un singur sector se bucura de o relativa prosperitate economica, cel bancar. Bancile si-au marit activele cu peste 10% (14.200 miliarde dolari).

Dovezi ale evoluţiei

A.A. — Mon, 21 Sep 2009 13:59:53 +0000

Probele evoluţiei sunt grupate pe discipline, fiind încadrate într-un sistem de referinţe foarte cuprinzător.

Prima categorie o reprezintă faptele care ilustrează cel mai bine unitatea şi diversitatea lumii vii.

A doua categorie de dovezi care pot susţine ideea evoluţiei vieţii sunt cele de ordin experimental.

Embriologia comparată a animalelor aduce dovezi:

Legea biogenetică fundamentală a lui Haeckel: “Sinteza de forme pe care le parcurge un organism în timpul dezvoltării sale de la om până la starea sa adultă (ontogenia) reprezintă o recapitulare scurtă şi concentrată a lungului şir de forme parcurs de strămoşii organismului respectiv de la cele mai îndepărtate timpuri ale apariţiei sale până în prezent (filogenia): “Ontogenia repetă filogenia.”

Din păcate aplicarea practică a acestei legi întâmpină mari dificultăţi, ceea ce face ca unii biologi să nege valoarea ei ştiinţifică; totuşi se consideră că ea reprezintă un veritabil instrument de lucru în vederea stabilirii înrudirilor reale şi a originii diferitelor grupe de organisme.

Haeckel a observat că embrionul uman are iniţial o formă de peşte, apoi dezvoltându-se ia o formă de amfibie, reptilă, mamifer, apoi om, ceea ce ar arăta descendenţa sa…
Dar embrionul de şarpe, deşi provine din reptilă nu dezvoltă membre; cel de pasăre nu prezintă dinţi, deşi şi el tot din reptile provine…

Altă dovadă a evoluţie este apariţia de organe care nu persistă până în stadiul adult, dar au aceeaşi structură cu organele caracteristice vertebratelor inferioare: dezvoltarea schiţelor unui aparat branhic la mamifere, care regresează, iar la peşti persistă.

Studiile au arătat că această “recapitulare” nu există, căci embrionul uman nu dezvoltă niciodată şi nicicum branhii, deci nu e peşte. El nu are coadă de peşte, aripioare etc…El dezvoltă nişte pungi faringiale, asemeni peştelui, însă în vreme ce la peşte se dezvoltă branhii, la om devin timusul şi glandele paratiroide. Ele nu sunt deloc vestigii nefolositoare. Doar pentru că nu cunoaştem rolul unui organ asta nu înseamnă că el este nefolositor, căci el poate îndeplini mai multe funcţii; se considera în trecut că ar exista 100-200 de organe nefuncţionale în corpul uman (lobii urechii, apendicele etc), dar studiile moderne au arătat rolul fiecărui organ, care nu este nici o “amintire ancestrală” a altui organ.

Încă înainte de Darwin, evoluţioniştii pretindeau că există similarităţi în dezvoltarea embrionică a diverselor specii şi că această dezvoltare indică strămoşi comuni.

De vreme ce embrionul se formează printr-o unire a două celule, şi apoi urmează un proces de replicare-dividere care respectă anumite reguli biologice este normal ca embrionii în dezvoltare să arate asemănător. Dar când se formează conform speciei lui, embrionul nu mai se mai poate confunda cu nimic; dar chiar şi în stadiul iniţial, asemănările sunt exterioare. Ceea ce Haeckel şi Darwin nu au ştiut este că embrionii se dezvoltă conform codului lor genetic; deşi ca formă exterioară se pot asemăna cu orice vrem noi, ei nu se dezvoltă în mod aleatoriu, ci conform speciei lor.

AND-ul este un element vital descoperit în 1953 de Francis Crick şi James Watson, (“ar trebui, după opinia mea, să fie onoraţi secole de-a rândul precum Aristotel şi Platon”); pentru aceasta au luat premiul Nobel.

Reconfigurarea traseului… spre stanga

Redactia — Sun, 20 Sep 2009 12:06:01 +0000

Vroiam sa va scriu de cateva zile, pentru a va informa despre o potentiala reconfigurare a scenei politice dambovitene. Limbajul de lemn este imperativ, cand ne referim la ideea reconstituirii unei noi Marii, cu o veche palarie. Se aude prin anumite cercuri ca baietii nemultumiti din PSD, fostii grei ai partidului, acum trecuti in umbra de elocinta si simtul politic al lui Vanghelie Goagal, vor sa rupa-n doua Partidul Social Democrat. N-ar fi asta problema, ci felul in care se va legitima noul partid despre care vorbea adineuri Octav Cozmanca.

Batranul pesedist afirma ca partidul sau de suflet nu mai este, de la decapitarea garzii vechi, din 2005, un partid de stanga, ci s-a transformat intr-un grup de interese. Dincolo de asertiune, noi stim ca pesedeu nu s-a schimbat in narav, ci doar in aparenta. Problema vechilor lideri e ca opinia lor nu mai conteaza si ca sunt marginalizati, la nivel central, de un taranoi needucat, care-si urca cizmele pline de glod pe biroul pe care, altadata, stateau pantofii lustruiti, de la Antilopa, ai seniorului partidului.

Ca sunt suficienti loiali, in teritoriu, dispusi s-o puna de o noua partida socialista, sunt convins. Problema e ca nu vad, cum poti face o alianta de stanga noua, pretins europeana, cu oameni care, eufemistic vorbind, sunt aripa conservatoare a PSD. Totusi, admitand failibilitatea teoriilor mele, astept si eu, ca si dvs, sa vad ce se va intampla.

Lay back and enjoy. )

Unionismul

Temüügin — Sat, 19 Sep 2009 10:30:24 +0000

Curent politic ce a apărut în Marea Britanie şi Irlanda ca răspuns la activitatea Partidului Autonomist Irlandez şi a lui Parnell. Autonomismul nu era acceptat de protestanţi acum în secolul al XIX-lea deoarece se temeau că scăpând de sub tutela Londrei voi pierde controlul administrativ şi politic al insulei.
În secolul al XVIII-lea comunitatea protestantă a dat numeroşi reprezentanţi ai „naţiunii” irlande ce au militat pentru Autonomie, dar contextul politic de atunci le permitea. Nu în ultim rând aş vrea să amintesc că protestanţii erau mândri că făceau parte din Imperiul Britanic şi că confraţii lor de peste mare aveau succes în politica internaţională, această atitudine completând interesul administrativ de a rămâne sub tutela Londrei.
Protestanţii erau temători faţă de o posibilă renaştere economică, culturală şi mai ales politică a populaţiei catolice din insulă. În cadrul Regatului Unit, protestanţii erau majoritari având numeroase privilegii, dar dacă Irlanda ar fi obţinut Autonomia, protestanţii irlandezi ar fi devenit minoritari, pierzând privilegiile şi putând chiar a fi discriminaţi. Apariţia unui Parlament Irlandez la Dublin, ar fi focalizat politica insulei în Sud, regiune dominată de catolici, în detrimentul elitei economico-politice protestante din Nordul Irlandei, Ulster.
O administrare Autonomă a Irlandei ar pune în pericol securitatea economică a Ulsterului. Aşa gândeau liderii Unionişti din acele vremuri. Sudul Irlandei era preponderent agricol, în multe zone limitându-se la o agricultură de subzistenţă, spre deosebire de nord care era puternic industrializat.
În Ulster se concetra industria navală a insulei având mari şantiere portuare la Harland, Wolff şi Belfast. Industria textilă, alimentară, producţiile de alcool şi tutun erau afaceri prospere pentru protestanţi. Întreaga regiune a Belfastului era legată ombilical de metropolă, iar oraşul Belfast semăna mai degrabă cu un oraş industrial britanic decât cu vreun oraş din sudul Irlandei.
Naţionalismul protestanţilor s-a dezvoltat în aceeaşi perioadă cu Imperialismul, atingându-şi apogeul după încoronarea Reginei Victoria (1837-1901) ca împărăteasă a Indiei la 1 ianuarie 1877. Imperialismul avea puternice aversiuni faţă de catolicism şi irlandezi. Partidul liberal, condus mulţi ani de Gladstone era înlocuit de forţe politice ce erau favorabile uniunii şi unioniştilor. Opinia publică britanică susţinea demersul unioniştilor deoarece considera că o Irlandă Autonomă ar deveni o Irlandă barbară, catolicizată total, supusă permanent anarhiei politice.
Treptat, cele două identităţi care convieţuiesc în insulă, catolicii şi protestanţii, sunt supuse stereotipurilor, astfel englezii sunt daţi ca model – englishness, iar irlandezii ca o deviaţie de la acest model – irishness. Filozoful englez Herbert Spencer delimata clar cele două comunități: protestanți erau reprezentanții valorilor moderne, a poporului britanic civilizat supus manierelor iar irlandezii urmaşi ai sciţilor antici, un popor barbar, loial unei religii inferioare celei protestante.
Prima dată când a fost dat spre folosinre termenul de Unionism, a fost în Irlanda, cu ocazia alegerilor din 1886. Acest curent politic s-a manifestat în trei modalităţi în funcţie de cine îl aborda: unionismul ulsterian, unionismul irlandez şi unionismul britanic.
Unionismul era întâlnit în rândul opiniei publice mai ales în Ulster unde protestanţii erau aproximativ 50% din populaţie. În Belfast a fost fondată la sfârşitul secolului al XIX-lea o Uniune Patriotică şi Loialistă ce îşi justifica existenţa prin protecţia pe care o acorda comunităţii protestante. Deviza protestanţilor era „Ulster will fight, and Ulster will be right” (Ulsterul va lupta şi Ulsterul va avea dreptate) .
Unionismul a avut câştig de cauză, prin respingerea numeroaselor proiecte de Autonomie la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor, obţinând o relativă victorie şi după obţinerea independenţei Irlandei, prin rămânerea comitatelor Ulsteriene în Regatul Unit al Marii Britanii.
Unionismul şi-a continuat programul şi în secolul XX rămânând mereu fidel Londrei. Pentru a-şi demonstra patriotismul imperial, unioniştii ulsterieni au militat şi pentru introducerea înrolărilor obligatorii în Irlanda. Unionştii sperau că astfel vor da o lovitură decisivă mişcării naţionaliste irlandeze, ai cărei membrii cei mai refractari ar fi devenit carne de tun pe fronturile Europei, departe de Irlanda. Această idee a fost respinsă de naţionaliştii irlandezi care au intuit capcana.