Resursele fiscale – componentă a resurselor financiare publice. Trebuie evidentiată aici Teoria contractului social (J. J. Rousseau), Teoria solidaritătii si Teoria echivalentei impozitelor (Adam Smith si Montesquieu).
Exigente fundamentale ale impunerii fiscale. Principiile fundamentale ale impunerii în viziunea lui Adam Smith : maxima de justitie, maxima de certitudine, a comoditătii, a economiei.
Caracteristicile resurselor fiscale. Impozitele, taxele, contributiile, ca surse formale sunt elemente esentiale ale veniturilor bugetului public national. Caracteristicile resurselor fiscale : reprezintă, în general, plăti fără echivalent, îmbracă forma bănească, reprezintă resurse financiare publice, sunt instituite prin acte juridice unilaterale, au caracter obligatoriu.
Impozite si taxe.
Impozitul reprezintă contributia bănească legală, datorată bugetului public, în mod obligatoriu si cu titlu nerambursabil, de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin, bunurile pe care le posedă, precum si pentru unele fapte de consum.
Clasificare : după forma de plată (în natură si în bani), după obiectul impunerii (personale si reale), după forma perceperii (directe si indirecte), după autoritatea care le impune (de stat si locale).
Taxele. Conform Legii finantelor publice nr. 500/2002 taxa este suma plătită de persoana fizică sau juridică, de regulă, pentru sumele plătite acesteia de către un agent economic, o institutie publică sau un serviciu public. Alături de impozite, taxele reprezintă a doua mare categorie de resurse fiscale. Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăti efectuate bugetului de către contribuabilii persoane fizice si juridice, cu ocazia si în legătură cu prestarea unui serviciu public. Taxele au caracter “ante-factum”, fiind datorate si achitate în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către institutiile publice.
Elementele definitorii ale resurselor fiscale sunt : 1. Subiectul impunerii (debitorul) – este persoana fizică sau juridică, care potrivit normelor legale, are obligatia de a plăti un impozit sau o taxă, la termenele si în cuantumul prevăzute de lege. In general, subiectul impunerii este si plătitorul impozitului datorat, exceptia fiind stopajul la sursă (ex. impozitul pe salarii). 2. Obiectul (materia) impozabilă sau baza impozabilă reprezintă bunurile sau veniturile pentru care se datorează impozite sau taxe. El poate fi : în cazul veniturilor (salariu, profit, venituri liber-profesionisti), iar în cazul bunurilor (clădiri, terenuri, mijloace de transport etc.). In practică valoarea obiectului impozabil se realizează forfetar, administrativ sau pe baza declaratiei contribuabilului. 3. Cota (tariful) de impunere reprezintă elementul cu ajutorul căruia se determină cuantumul bănesc al resurselor fiscale datorate de contribuabili si ea poate avea formă procentuală sau în sumă fixă. 4. Unitatea de evaluare reprezintă etalonul în care se exprimă obiectul impozabil (valoric – lei, USD etc. sau fizic – metru pătrat, hectar etc.).
Reglementarea juridică a relatiilor fiscale. Raporturile juridice de drept fiscal sunt relatii financiare care se formează în procesul de instituire si percepere a impozitelor, taxelor si altor contributii datorate bugetului public, relatii reglementate de dreptul fiscal. Relatiile sociale privind activitatea fiscală sunt generate de norme juridice de natură constitutională sau legală. Orice raport public are ca elemente : subiecte, continut, obiect. Subiecte : detinătorul autoritătii publice, statul, colectivitatea locală si institutii ale acestora, o persoană fizică (cetăteni români, cetăteni străini, persoane fizice străine rezidente sau nerezidente) sau juridică (regiile autonome, societătile comerciale, asociatii, fundatii etc.) care are obligatia de a plăti impozite, taxe, contributii. Continutul cuprinde un subiect activ (statul sau autoritătile locale) si subiectul pasiv (contribuabilul).
Dreptul fiscal – subramură a dreptului financiar. Aplicarea în timp si spatiu a normelor juridice fiscale este guvernată de principiul anualitătii si de cel al teritorialitătii si care nu este absolut.
Codificarea dreptului fiscal. Sistematizarea este determinată de nevoia organizării actelor normative în vederea simplificării, reducerii si concentrării reglementărilor. Una dintre formele de sistematizare a actelor normative, alături de încorporare, este codificarea. Aceasta este o activitate stiintifică specializată care în temeiul art. 79 din Constitutie revine Consiliului Legislativ, organ consultativ de specialitate al Parlamentului si care potrivit Regulamentului de organizare si functionare propune celor două Camere ale acestuia si Guvernului un program de codificare a legislatiei si va coordona operatiunea de codificare.
Codul fiscal este reglementat prin Legea nr. 571/2003 în care sunt prevăzute impozitele si taxele : impozitul (pe profit, pe venit, pe veniturile microîntreprinderilor, pe veniturile obtinute în România de rezidenti, pe reprezentante), taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitele si taxele locale. La baza acestor impozite si taxe Codul fiscal a instituit principiile : neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri cu forma de proprietate si certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare care să nu conducă la interpretări arbitrare. Pentru respectarea Legii nr. 571/2003 Ministerul Finantelor Publice elaborează normele metodologice care sunt aprobate prin HG si ordine si instructiuni emise de ministrul finantelor publice. In scopul asigurării certitudinii impunerii a fost înfiintată comisia fiscală centrală care are responsabilitatea elaborării deciziilor cu privire la aplicarea unitară a dispozitiilor codului.
Codul de procedură fiscală reglementează drepturile si obligatiile părtilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, care se realizează în legătură cu : înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum si solutionarea contestatiilor împotriva actelor administrative locale.
