La 6 august, la ora locală 8,15, locuitorii oraşului japonez Hiroshima au comemorat împlinirea a 64 de ani de la primul atac nuclear din istoria lumii. Circa 50.000 de persoane, printre care se aflau şi supravieţuitori ai bombardamentului american, s-au adunat în faţa memorialului dedicat victimelor, în prezenţa premierului Taro Aso şi a reprezentanţilor a de ţări. Tadatoshi Akiba, primarul oraşului, a adresat un elogiu preşedintelui american, Barack Obama , pentru poziţiile sale antinucleare, într-un discurs pronunţat lângă “Domul Genbaku”, o fostă sală de expoziţii, din care nu mai există decât acoperişul calcifiat şi care a fost singura clădire rămasă în picioare în apropierea locului unde a explodat bomba atomică. Akiba a reamintit cuvintele lui Obama, care a subliniat că, în calitate de singură putere nucleară care a recurs la arma supremă, SUA au “responsabilitatea morală de a acţiona” pentru denuclearizare. Cu această ocazie oficialul japonez a cerut abolirea armelor nucleare până în anul 2020 (1).
Potrivit unui studiu realizat între 27 iulie şi 3 august de Universitatea Quinnipiac (Connecticut), 61% dintre americani continuă să creadă că SUA au avut dreptate să recurgă la arma atomică, în timp ce 22 % dintre persoanele chestionate cred, din contră, că preşedintele H. Truman nu a procedat corect luând această decizie. Circa 16 la sută dintre persoanele chestionate nu s-au pronunţat. Persoanele în vârstă de peste 55 de ani o aprobă în proporţie de 73 de procente, faţă de 60 la sută din rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 35 şi 54 de ani şi faţă de 50 la sută în cazul celor cu vârste între 18 şi 34 de ani(2).
Morris Jeppson, 87 de ani, unul dintre membrii echipajului bombardierului B-29 care a lansat bomba deasupra Hiroshimei, a apreciat , într-un interviu acordat cotidianului japonez Mainichi Shimbun, că preşedintele Obama se află pe o “pistă greşită” şi că apelul său este “naiv”. Mai mult, el i-a reproşat că aşteaptă ca veteranii de război să dispară pentru a spune că SUA au greşit utilizând bomba atomică.
Politicienii şi istoricii continuă să dezbată pentru a stabili dacă atacurile atomice de la Hiroshima şi Nagasaki au fost necesare pentru terminarea războiului sau dacă a fost vorba despre testarea unei noi arme.
Istoricul belgian Jacques de Launay a făcut în 1974 o interesantă analiză a acestei probleme. El a pornit de la cele patru puncte ale argumentaţiei japoneze: 1.Japonia era practic înfrântă; 2.Japonia era pe punctul de a accepta o capitulare condiţionată; 3. O demonstraţie atomică ar fi fost suficientă;4.Un bombardament atomic nu avea nici o justificare morală.
De Launay admite că lovitura de graţie putea fi dată Japoniei şi cu arme convenţionale, dar ţine seama şi de calculele generalului D. MacArthur. Acesta planificase invazia Japoniei pentru 1 noiembrie 1945 şi estima pierderile, având în vedere dramatica experienţă a cuceririi Okinawei (aprilie-mai 1945), la uriaşa cifră de 500.000 de militari
Americanii cunoşteau codul japonez şi descifrau comunicaţiile între Tokyo şi ambasada niponă de la Moscova. Astfel ei erau la curent, începând cu 24 iulie, cu faptul că partea japoneză dorea să condiţioneze capitularea de menţinerea statutului împăratului. Acesta a fost şi sfatul dat preşedintelui Truman de subsecretarul de stat J. Grew, susţinut ministrul de război H. Stimson şi de ministrul Marinei J. Forrestal, sfat de care nu s-a ţinut seamă. Întrebarea care se pune este: de ce s-a încăpăţânat Truman să nu accepte menţinerea împăratului înaintea lansării bombei atomice pentru ca trei săptămâni după aceea să o accepte?
În ceea ce priveşte oportunitatea unei demonstraţii atomice pentru japonezi, trebuie spus că bombardamentele cu bombe incendiare asupra Tokyoului din martie şi mai 1945, care au făcut peste 80.000 de victime nu au produs nici o reacţie conducerii militare a Japoniei. Testul ar fi putut eşua şi atunci ar fi produs un efect contrar. În sfârşit americanii dispuneau în acel moment de două bombe şi nu vroiau să rişte una din ele pentru un test discutabil.
Aspectul moral a contat doar în colectivul de savanţi care a lucrat la ‘’Proiectul Manhattan’’, care a costat două miliarde de dolari. (23 de miliarde dolari la cursul anului 2007). Opinia politicienilor este sugestiv reliefată de mărturisirea lui premierului britanic W. Churchill: ‘’nu s-a pus nici un moment problema dacă să fie lansată bomba sau nu’’.
În plan militar nu bomba a decis în cele din urmă capitularea necondiţionată a Japoniei, în opinia lui Churchill, a amiralului american Leahy şi a altora. Împăratul a luat această decizie pe 9 august, la ora 7,30 dimineaţa cînd a convocat Conferinţa Imperială, adică în momentul în care a aflat de intrarea sovieticilor în război şi cu trei ore înainte de lansarea bombei de la Nagasaki. Dacă se ţine seamă şi de intervenţia secretarului de stat Byrnes pe lângă Truman, în sensul că bomba putea fi o armă diplomatică împotriva URSS, atunci se poate pune întrebarea dacă lansarea bombelor nu a fost determinată de dorinţa de a-i impresiona pe sovietici ca să nu participe la ocuparea Japoniei. În orice caz acesta este punctul de vedere sovietic şi pare plauzibil. Astfel, în concepţia profesorului Blackett atacul cu bomba atomică a fost primul act al Războiului Rece (3).
Dacă încercăm să facem abstracţie de orientarea politică stângistă a lui de Launay şi a lui Blackett, care activau în plin Război Rece, putem susţine că interpretarea lor are un anume grad de credibilitate.
(1) http://www.mediafax.ro/externe/orasul-martir-hiroshima-cere-abolirea-armelor-nucleare-pana-in-2020.html?3614;4724933
(2) http://www.mediafax.ro/externe/majoritatea-americanilor-considera-justificata-bombardarea-orasului-hiroshima-galerie-foto.html?3614;4722493
(3) Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial, vol. II, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988, pp.410-411
