Având în vedere climatul ostil în care Statele Unite sunt obligate să își promoveze politicile este clar că o analiză a a reacțiilor care le stârnește nu pleacă de la premise favorabile. Mai exact, dacă luăm în considerare anti-americanismul din regiune, programele propuse de SUA nu găsesc un teren fertil în care să rodească.
Pentru a analiza acest fapt, voi recurge la o trecere în revistă a presei arabe. Această metodologie este constructivă pentru că diatribele prezente în presa arabă arată de ce Statele Unite beneficiază de o credibilitate atât de precară, și ce trebuie să schimbe pentru a deveni un partener credibil.
Primul lucru pe care orice observator onest îl deduce din lectura presei arabe este suspiciunea cu care politicile americane sunt privite. În primul rând, presa arabă reflectă percepțiile publicului larg în ceea ce privește politicile americane din regiune sau așa cum un comentator sublinia “vederile exprimate de ziare nu sunt în divergență cu cele ale cititorilor” . Aceste reacții sunt, pe de altă parte, instrumentalizate de regim, pentru a distrage atenția către un inamic exterior, justificându-și astfel politicile represive.
Se poate spune că presa exprimă și opiniile regimurilor arabe: “acestea au permis critici constante, sălbatice, la adresa politicilor SUA – presa este suficient de controlată în Orientul Mijlociu, așa că jurnaliștii nu pot exprima opinii contrare cu ceea ce dorește puterea” .
După ce am justificat această abordare metodologică, trebuie menționat că toți comentatorii privesc politicile americane cu neîncredere, convinși de existența unei agende ascunse. Cu alte cuvinte, jurnaliștii arabi juxtapun politicilor americane un sistem de interpretare predefinit, care, de obicei se transformă într-o critică la adresa politicilor pro-democrație ale SUA. Acest fapt este foarte important, pentru ca această interpretare este primul semn al neîncrederii – “interpretează toate declarațiile politice într-un mod care aruncă o umbră de suspiciune asupra Statelor Unite” .
Cea mai importantă linie de analiză pe care jurnaliștii arabi o preferă este punerea egalului în modificarea politicii americane dupa 9/11 (care afirma că stabilitatea în regiune în dauna democrației, nu va mai fi valabilă) și schimbarea regimurilor. Într-adevăr, comentatorii arabi au interpretat retorica dură împotriva lui Yaser Arafat, urmată de intervenția din Irak, ca pe un indicator asupra politicii vitoare din Orientul Mijlociu.
De exemplu, într-un interviu acordat Financial Times, care a înfuriat presa arabă, Condoleeza Rice a afirmat că SUA nu dorește doar dispariția lui Saddam Hussein ci și “democratizarea sau marșul libertății în lumea arabă” . La acest interviu, cotidianul iordanian al-Dustour a răspuns într-o manieră dură: ”Ignoră (n.a. Condoleeza Rice) mai mult de o jumătate de milliard de musulmani care suferă de pe urma lăcomiei și opresiunii americane și a războiului contra Islamului și musulmanilor” , iar ziarul al-Hayat, cu sediul la Londra a condamnat “ayatollahul Condoleeza și exportul democrației” .
De asemenea, mai multe afirmații ale unor personalități neoconservatoare din apropierea lui George Bush, au escaladat această ostilitate. Un academic al Institutului American pentru Afaceri declara că “ar trebui… să folosim toata capacitatea noastră politică, morală și militară pentru a elibera popoarele din Orientul Apropiat de tiranie” . În mod evident, această retorică, dublată de cea a administrației Bush a condus presa arabă la ideea ca Statele Unite vor lansa o campanie care va schimba toate regimurile ostile din regiune, impunându-și dorința asupra respectivelor țări.
O analiză atentă a presei arabe realizată de specialiștii occidentali a relevat existența a trei leitmotivuri înaintate ca argumente împotriva politicilor americane de democratizare:
1. Democratizarea susținută de SUA nu este decât o perdea de fum, menită să ascundă interesele reale ale Americii în regiune. Pentru a-și susține argumentația, jurnaliștii arabi invocă dominația în zonă a Israelului, permisă de Statele Unite, care i-a oferit undă verde pentru a distruge insurgența palestiniană: “primul obiectiv al SUA este să susțină Israelul și să implementeze perspectiva sharonistă prin îndepărtarea de pe hartă a unei țări arabe cheie, oferind astfel Israelului dominația asupra regiunii pentru o perioadă nedefinită de timp” . Alte obiective amenințătoare ale SUA menționate de comentatorii arabi sunt securizarea resurselor de petrol, după ce în prealabil, SUA și-a extins hegemonia asupra statelor arabe. De exemplu, Salima Bensaid, un jurnalist marocan, conchidea că “administrația Bush nu este interesată de democrație, ci, mai degrabă, de hegemonie” .
2. Având în vedere istoricul său în regiune, SUA nu are credibilitate când vorbește despre democratizare. Pe lângă ignorarea drepturilor palestinienilor și susținerea regimurilor autocrate prietene, ziariștii arabi au în vedere și conflictul din Irak. Ei îl citează pe Khaled Soufiani, un activist în drepturile omului care s-a adresat unei audiențe care demonstra împotriva găzduirii Forumului pentru Viitor de către Maroc: “Despre ce democrație vorbesc? Despre cea de la Abu Ghraib sau cea de la Fallujah?” .
3. În conformitate cu dreptul internațional, SUA nu are dreptul de a se implica în problemele interne ale statelor din Orientul Mijlociu. Acest argument este unul folosit și de către retorica americană, motiv pentru care au fost create programe indirecte, ca MEPI. Așa cum vom arăta în continuare, aceste inițiative au determinat un nou val de critici.
