La 14 martie 1993 a avut loc o conferinţă de presă la Casa Albă unde au fost prezentate concluziile unei întruniri ale preşedintelui Bill Clinton cu premierul israelian Itzhak Rabin. Concluziile acesteia au fost subsumate în afirmaţia lui Rabin care a conchis că Israelul are un prieten leal în Statele Unite. Astfel incepe administratia Clinton relatia sa cu statul evreu…
Preşedintele Clinton a susţinut, pentru prima oară oficial de la oficializarea mandatului său, poziţia Ierusalimului de a negocia dur chestiunea Inălţimilor Golan cu Siria şi a afirmat necesitatea menţinerii fluxului financiar, pus în pericol de intenţiile Congresului de a micşora fondurile pentru ajutor economic si militar. De asemenea Clinton a încuviinţat poziţia lui Rabin care afirma că este imperativ ca Israelul să işi menţina avansul tehnologic militar faţă de armatele arabe pentru a “ câştiga lupta pentru pace”(1).
Reafirmarea sprijinului american către Israel rezultă şi din afirmaţiile divergente făcute de un reprezentant al Departamentului de Stat şi instituţia în sine. Ambasadorul SUA la Ierusalim, William Harrop a afirmat că Israelul nu poate spera la ajutorul american anual în valoare de 3 miliarde de dolari pe o perioadă nedefinită fiind imperativ ca Israelul sa îşi eficientizeze economia, dar a fost contrat de poziţia Departamentului de Stat care a dezavuat poziţia diplomatului, acesta demisionând la aparenta cerere a departamentului(2).
Deşi poziţia noii administraţii denota apropiere faţă de statul israelian, au existat puncte în agenda lui Clinton care au deranjat pe susţinătorii de origine israeliană ai candidaturii sale. Numirea ca secretar al Departamentului de Stat a lui Warren Cristopher a fost dezavuata de lobby-ul evreiesc datorită poziţiei acestuia neutre, Cristopher nefiind un filo-israelian. Deşi în retorica afişată în timpul alegerilor, Clinton afişase o atitudine dura (hawk), după preluarea mandatului el devine conciliant în chestiunile privitoare la politica externa (dove). Această atitudine devine evidentă odata cu pronunţarea în chestiunea iraqiana, preşedintele optând pentru o poziţie mai laxă a Statelor Unite, propunând acţiuni ale comunităţii internaţionale în defavoarea unei atitudini americane unilateral ostile.
Numirea în poziţii cheie a unor personalităţi indiferente cauzelor israeliene a iritat lobby-ul evreiesc, care spera să ocupe o poziţie cheie în administraţia americană prin intermediul unor persoane puternic afiliate intereselor sale, în virtutea susţinerii financiare pe care Clinton o primise în timpul campaniei electorale (60% din fondurile non-instituţionale afirma New York Times(3). Deşi Clinton a numit ca Secretar al Muncii pe Robert B. Reich, pe Zoe Baird ca Procuror General, Robert Rubin consilier pe probleme economice, sau Sarah Ehrman, Peter Edelman, Eli Segal, Sandy Berger in funcţii afiliate primului cerc al puterii, liderii sionişti americani au fost nemulţumiţi(4).
Directorul executiv al B’nai B’rith, Abraham Foxman spunea: “Privind la personajele numite in funcţii înalte ale politicii externe nu poţi să nu te gândeşti la Carterism”(4).
Temerile suporterilor israelieni au fost însă nefondate, Clinton conştient de influenţa AIPAC şi a celorlalte organizaţii evreieşti a continuat să numească în funcţii importante personaje cunoscute ca fiind proisraeliene. Un astfel de caz îl reprezintă Martin Indyk, director executiv al Institutului pentru Politica Orientului Mijlociu, care a fost numit asistent special al preşedintelui pe problemele Orientului Apropiat şi al Asiei de Sud şi membru al NSC. Acesta întregeşte lista filo-israelienilor membrii ai cabinetului, in care amintim pe vicepreşedintele Al Gore (considerat a fi un aliat al AIPAC in Congres), Secretarul Apararii Les Aspin, şi James Woolsey, directorul CIA. Aspin şi Woolsey erau suporteri ai Israelului şi au susţinut legături militare strânse cu Israelul, înainte de numirea în funcţii executive fiind membrii ai Institutului Evreiesc pentru Securitate Naţionala(JINSA)(6).
Atitudinea simpatetică a lui Clinton faţă de Rabin vine din necesitatea politica de a menţine susţinerea politică şi suportul financiar al evreilor în interesul Partidului Democrat şi avantajele pe care politica premierului israelian o aduce poziţiei strategice americane in zona. Teama preşedintelui Clinton rezida în pierderea susţinerii israeliene în cazul în care administraţia americană ar fi presat pe Rabin, liderii evrei temandu-se că eventuala presiune a executivului ar duce la pierderea susţinerii interne de către Likud. Dar, mai multe despre relatiile politice dintre administratia Clinton si liderii israelieni, intr-un post ulterior…
(1) Leon T. Hadar, Clinton’s Tilt în Journal of Palestine Studies, University of California Press, vol. 22, nr. 4, p. 63
(2) David Makovsky, Holding Each Other Close, Middle East Insight, 1993
(3) Thomas L. Friedman, Jewish Criticism on Clinton Picks, New York Times, 5 ianuarie 1993
(4) Leon T. Hadar, op. cit., p 65
(5) Thomas L. Friedman, op. cit
(6) Andrew Patterson, Aspin, Woolsey and JINSA, în Washington Report on Middle East Affairs, Aprilie-Mai 1993, p. 12
