Frăţia Republicană Irlandeză a fost interesată să promoveze Internaţionala, în secolul al XIX-lea în Irlanda. Irlandezii au fost interesaţi de Asociaţia Internaţională a Muncitorilor, încă de la fondarea ei, în 1864. Doi dintre membrii marcanţi ai IRB, s-au alăturat Internaţionalei în S.U.A. L-a scurt timp după ce a ajuns în S.U.A. James Stephens, este „înrolat” de Cesare Orsini, refugiat politic italian şi membru al Consiliului General al Internaţionalei. Karl Marx şi-a arătat un entuziasm precaut faţă de noua înrolare, scriindu-i într-o scrisoare lui Engels, că Stephens era „una dintre achiziţiile noastre ambigue”. După Stephens, John Devoy a luat calea S.U.A. înrolându-se în filiala Internaţionalei din New York. Încă din noiembrie 1867, Internaţionala îşi exprima susţinerea pentru cauza Feniani în Irlanda şi a depus soarta „martirilor din Manchester” după tragicele evenimente desfăşurate în Anglia în acea perioadă.
Marx vedea un potenţial politic în mişcarea feniană deoarece aceasta era născută din clasa de mijloc şi nu avea legături cu Biserica Catolică. Fără reprezentanţă în Parlament, dar cu o bună reclamă în rândul altor revoluţionari din Europa, activitatea irlandeză stimulându-i la un mai mare efort revoluţionar. Socialiştii susţineau cauza catolică aşa cum o susţineau pe cea poloneză de exemplu. Marx vedea în landlod-ul englez din Irlanda un opresor ce era incompatibil cu viitorul liber al Irlandei. Cu toate acestea Marx nu milita pentru a revoluţie în Irlanda, fiind mai necesară o reaşezare socială întâi în Marea Britanie, abia mai apoi În Irlanda.
Din 1868, Marx şi Internaţionala au trimis numeroase manifeste guvernului britanic prin care susţineau cauza irlandeză, deplângeau condiţiile de detenţie ale „prizonierilor politici irlandezi” şi blamau metodele inchizitorii prin care englezii doreau să suprime limba şi cultura irlandeză.
MacDonnell este următorul irlandez care va deţine un rol important în Internaţionala Muncitorilor. În 20 iunie 1871, devine membru în Consiliul General al Internaţionalei după recomandările date de Merx şi Engels. În timpul mandatului său în Consiliul General, i-a ajutat pe Marx şi Engles înlupta lor cu Blaquiştii şi Bakuniştii. Consiliul General, considera că principile Internaţionalei vor fi „largă masă a popolaţiei Irlandei” .
În conflictul său cu John Hales, secretarul Consiliului General, Engels, a intervenit, susţinând dreptul irlandezilor de a avea secţii separte de ce engleze în Internaţională, deoarece irlandezii existau ca naţiune. Dorinţa lui Hales de a controla secţiile irlandeze s-a întors împotriva lui, MacDonnell dorind să înfiinţeze Internaţionala şi în Irlanda.
Biserica catolică irlandeză nu a fost deacord cu apariţia unei filiale Internaţionaliste în Irlanda, deoarece Internaţionaliştii promovau ateismul. Părintele Canon Maguire (directorul ziarului Cork Examiner), fratele lui renumitului naţionalist John Francis Maguire, alarmat de creşterea semnificativă a numărului socialiştilor, cerea ca irlandezii să nu susţină cauza socialistă . Secţia Socialistă din Cork, Irlanda susţinea însă că membrii săi nu au vreun impediment cu religia, s-au impun vreo restricţie referitoare la o religie sau alta: „Filiala din Cork a Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor, doreşte să facă cunoscut faptul că Asociaţia, nu intervine în convingerile religioase ale membrilor săi, jurământul uniunii fiind, ca memebrii să accepte adevărul, justiţia şi moralitatea în relaţiile dintre ei şi între toţi oamenii, fară discriminare privind credinţa, culoare sau naţionalitate” . Dar părintele Maguire spre deosebire de socialişti avea o altă părere despre ei şi modul lor de a folosi biserica: „să pune pe Domnul, preoţii, altarul şi toate celalte de partea lor (socialiştii) pentru a le servi obiectivele. Nu sunt decât nişte criminali, care dacă ar putea, ar aduce preoţii şi catolici în faţa zidului şi i-ar împuşca” .
După numeroase controverse dintre cele două tabere, socialiştii au obţinut o relativă victorie reuşind să înfiinţeze noi filiale ale Internaţionalei în Irlanda. MacDonnnell raporta Consiliului General, că noi filiale au fost înfiinţate în Dublin, Belfast, Cootehill (comitatul Cavan), Limerick, Ennis (comitatul Clare) şi Tipperary. Toate aceste filiale şi-a desfăşurat activitatea pe o perioadă limitată datorită infiltrărilor detectivilor în organizaţie. Acele victorii temporare în faţa bisericii au fost rapid trecut în umbră de eşecul Comunei Pariziene. Mişcarea Internaţionalistă Irlandeză era puternic zguduită din interior de către infiltraţiile autorităţilor britanice şi în lipsa unui ajutor extern concret, nu a reuşit să supravieţuiască următorului deceniu.
Plecarea lui MacDonnell în New York a dus şi la prăbuşirea secţiei din Irlanda. Dar iată cum un ziar londonez al vremii comenta viitorul Internaţionalei Socialiste, filiala irlandeză după plecarea lui MacDonnell: „probabil va fi lovitura de graţie la tentativa de introducere a Internaţionalei în Irlanda” . Internaţionala v-a suferi un şoc în 1872, când Consiliul General hotăreşte să mute organizaţia la New York. Activitatea Internaţionalei din ce îm ce mai firavă va continua până în 1876, când va fi „închisă” de Marx.
Ce moştenire a lăsat acest socialism incipient într-o Irlandă zbuciumată de problema identităţii naţionale, într-o Irlandă ce trăieşte într-o permanentă dilemă economică şi frică de sărăcie şi foamete în secolul al XIX-lea?
Importanţa acestui socialism incipient irlandez a constat în recunoaşterea Irlandei de către stânga europeană socială ori liberală dar sigur revoluţionară, ca parteneri politici cu drepturi egale, practic a scos Irlanda de sub tutela politică a Marii Britanii. O altă moştenire intrisecă, este tradiţia unei mişcări socialiste care mai târziu, în secolul XX va avea o aderenţă substanţială prin partide socialiste. Tradiţia Socialistă va merge alături de cea republican-conservatoare ( mai substanţială ca suport popular), având ca scop comun independenţa Irlandei.
