Introducerea lucrarii de dizertatie, enjoy:)
La prima vedere un astfel de studiu în România contemporană nu ar prezenta un interes imediat. Perspectiva înţelegerii unui secol din istoria unei ţări aflate la o îndepărtare substanţială de evenimentele politice autohtone şi a cărei destin a influenţat puţin cursul evenimentelor internaţionale de-a lungul istoriei, este una relativ limitată.
Lipsa unei literaturi măcar modeste despre acest spaţiu cultural periferic dar totuşi european, m-a determinat să încerc să schiţez câteva din fenomenele politice şi culturale irlandeze din secolul al XIX-lea, pentru a înţelege mai bine apariţia târzie a statului irlandez. Trebuie amintit că nici în Irlanda nu există o literatură substanţială despre români şi România dar personalităţi curente încearcă să facă o notă cât mai bună poporului român (cazul actorului Dan Puric, cunoscut atât în Irlanda de Nord cât şi în Republică).
Există totuşi un dosar recent declasificat despre România în Arhivele Naţionale ale Republicii Irlanda, realizat cu ocazia unei posibile vizite a preşedintelui Nicolae Ceauşescu în Irlanda. Vizita nu a mai avut loc dar dosarul a fost păstrat, conţinutul său cuprinzând: biografiile celor mai importanţi lideri politici români din acea vreme; scurtă informare generală asupra R.S. România; consideraţii asupra politicii externe a României; o analiză sumară a legăturilor diplomatice dintre cele două ţări.
Irlanda este astăzi un amestec de spiritualitate, tradiţie cu modernism, integrată cu succes în Uniunea Europeană, depăşind prejudecăţile tradiţionale ce priveau pierderea identităţii naţionale în faţa puternicei sale vecine, Anglia. Plecând tocmai de la ideea de Europa a diversităţii culturale, a multiculturalismului, Irlanda a reuşit după secole de război civil să obţină un consens politic între cele două mari comunităţi confesionale. Irlanda de astăzi este poate cel mai bine reprezentată de steagul ei (verdele catolic, portocaliul protestant şi albul păcii între ele) dar şi de colabarorarea guvernamentală dintre liderii politici a celor două comunităţi, Martin McGuinness (membru marcant al Sinn Fein) şi Ian Paisley (liderul Partidului Unionist Democrat).
Irlanda îşi „exportă” astăzi cu succes cultura, având reprezentanţi de prin rang în literatură, muzică şi sport. Europa datorează Irlandei trei scriitori ce au stimulat modernismul european: Yeats, Joyce şi Beckett, fiecare aducând o particularitate aparte modernismului european.
Nu multe ţări cu o populaţie mică cum este cea a Irlandei, se pot mândri cu patru premii Nobel pentru Literatură: Yeats, Shaw, Backett şi Heaney. Nu multe ţări ale comunităţii europene au artişti recunoscuţi pe plan internaţional cum sunt formaţiile U2, The Cranbarries, The Pogues, The Corrs sau cântăreţii Sinead O`Connor, Van Morrison sau Enya. Ansamblul muzical The Chieftains sau succesul trupei de dansatori Riverdance sunt de necontestat fiind produse 100% irlandeze.
Societatea irladeză contemporană trăieşte un fenomen cel puţin contradictoriu. Eforturile seculare de dezanglicizare întreprinse de irlandezi ce îşi doreau o Irlandă celtică au dus astăzi mai degrabă la americanizarea Irlandei. Cultura irlandeză a fost puternic supusă influenţei americane datorită folosirii aceleaşi limbi, limba engleză, dar şi datorită importantei imigraţii irlandeze din America. Însă nu trebuie uitat că americanizarea face parte din nucleul dur al europenităţii zilelor noastre, după cum şi europenitatea este fondatoare a civilizaţiei americane.
Specificitatea Irlandei în ansamblul politic European este determinată de rezultatele căutărilor pe care revoluţionarii şi naţionaliştii irlandezi din secolul al XIX-lea le-au prezentat, pentru a demonstra că există o identitate irlandeză şi implicit o naţiune irlandeză.
Istoria Irlandei secolului al XIX-lea nu poate fi înţeleasă în afara contextului politic imperial britanic, lupta cu imperialismul, dorinţa de autonomie şi apoi independenţă fiind caracteristici ce au animat, mobilizat resursele umane, intelighenţia irlandeză să susţină proiectele moderaţilor irlandezi apoi în secolul XX ale radicalilor.
Identitatea irlandeză s-a construit şi prin violenţă: verbală, fizică, culturală iar aşa cum irlandezii, catolicii, au fost discriminaţi în cadrul imperiului, mai târziu când vor fi majoritari, vor discrimina vechii opresori.
Violenţa politică este întâlnită în tot continentul european în secolul al XIX-lea. Agitaţia revoluţionară din secolul al XIX-lea, este rezultatul tensiunilor şi frământărilor politice şi sociale care opuneau moderniştii – tradiţionaliştilor, liberarilii – conservatorilor, imperii multinaţiomale – naţionalismelor şi naţiunilor.
Irlandezii şi-au construit identitatea şi în funcţie de „alteritate”. Au încercat să promoveze originalul culturii lor şi s-au îndepărtat de importurile Angliei vecine.
Irlanda secolului al XIX-lea este dominată de dorinţa unei minorităţi politice să obţină Autonomia apoi Independenţa prin violenţă. Este foarte important să specificăm ca violenţa în politică a fost marginală, existând forţe politice moderate ce doreau să obţină mai multe drepturi pentru irlandezi prin metode constituţionale.
Sursele la îndemână pentru studierea acestui spaţiu politic-cultural aparte în geografia Europei sunt în general publicaţiile vremi (ziare, reviste, etc.) a ambelor tabere. Interpretarea evenimentelor de fiecare tabără constituie o serioasă sursă prin care putem înţelege apariţia unei naţiuni, raportul de vecinătate, forme de propagandă, etc.
Lucrarea „Violenţă Şi Identitate În Irlanda Secolului al XIX-lea” este continuarea muncii începute în anul 2006, când am început să studiez Istoria Terorismului European postbelic având ca studiu de caz Armata Republicană Irlandeză iar mai apoi Armata Republicană Irlandeză Provizorie. Probabil o abordare mai corectă ar fi fost studierea secolului al XIX-lea mai întâi dar astfel am reuşit să sesizez anumite trăsături specifice politicii Irlandei şi să imi schimb anumite idei. Poate acesta caracteristică ar trebui să primeze la orice absolvent de istorie, transformarea este benefică iar greşeala perfect omenească…totul depinde de voinţa de a o lua de la capăt.
Cercetând apariţia statului Irlandez şi activitatea organizaţiilor revoluţionare din secolul naţionalităţilor (ex. Frăţia Republicană) am înţeles mai profund implicaţii istorice ale surselor violenţei în Irlanda şi poate a unei „naturalităţi” politice specifice Irlandei, care poate pe continent ar fi înţeleasă mai greu.
Plimbându-mă pe Shankill Road şi Falls Road în primăvara anului 2008 şi văzând acele „murals” pe zidurile caselor sau pub-urilor, am realizat că eram într-un alt spectru cultural domninat de tradiţionalism, de mărturiile unei istorii pictate dar foarte exacte. Şi astăzi între cele două comunităţi confesionale există o barieră transparentă dar care uneori căpătând culoare aminteşte drama trecutului. Există pub-uri doar ale catolicilor, terenuri de fotbal doar ale protestanţilor în Ulster, berării doar ale urmaşilor sfântului Patrick şi cluburi literare doar ale protestanţilor.
În schimb la Dublin, paradigma ulsteriană a început să apună irlandezul de rând fiind mai preocupat de creşterea ratei şomajului, de polemicile legate de imigraţie sau de disputele prinvind Irlanda şi rolul ei în structura Uniunii Europene.
