Manifestațiile din Iran – context și repercusiuni

Statele din Orientul Mijlociu prezintă a caracteristică deosebită… se află într-o puternică interdependență socio-politică. De aceea toată regiunea are ochii ațintiți asupra Iranului…însă fără a lua atitudine, fără a susține actualul regim sau, din contră, pe contestatari. Așadar, cum se traduce acest amorfism regional ?

Trei evenimente curente s-au repercutat negativ asupra fundamentaliștilor islamici care au înflorit ca legitimitate după conflictele din Afganistan și Irak. Pentru prima dată, în ultimul deceniu, radicalii sunt într-un regres în lumea musulmană. Aceste evenimente sunt: victoria lui Barack Obama în alegerile prezidențiale din America, înfrângerea Hezbollah-ului la urne și violentele manifestări anti-regim din Iran. Datorită lor, există o stare de incertitudine în lumea arabă care poate învăța și altă lecție decât cea maniheistă.

Obama a fost susținut, la nivel retoric, de mulți lideri arabi care au văzut în el un conciliator, opusul politic al fostului președinte Bush. Cel din urmă, tributar școlii de gândire neoconservatoare, s-a bazat pe o politică activă de promovare a interesului național în regiune. Chestiune dezavuată de Obama, care a promis mai multă deschidere, dialog dar și retragerea armatei americane din Irak. Apariția unei raze de speranță pentru liberalii arabi și musulmanii moderați a avut ca efect secundar o schimbare, la nivel de percepție publică, asupra căii de urmat (translatarea de la conflict la dialog).

“Acceptăm rezultatele într-un spirit de fair play, democratic. Acceptăm faptul ca tabăra rivală a obținut majoritatea locurilor în Parlament” a spus liderul Hezbollah, pe 8 iunie, când o coaliție pro-occidentală a câștigat majoritatea parlamentară în alegeri (70 la 58 de locuri).

Pe fondul acestei emulații, Siria și-a manifestat disponibilitatea de a negocia informal cu Israelul, prin intermediul Turciei. De asemenea, Hamasul, organizație palestiniană radicală și-a moderat tonul, după ce, în urmă cu o săptămână, a acceptat să dialogheze cu fostul președinte american Jimmy Carter, oportunitatea apariției unui stat palestinian în granițele din 1967.
Datorită acestor circumstanțe care animă viața internațională a regiunii nu există reacții vehemente la adresa evenimentelor din Iran. Regimurile orientale așteaptă să vadă a cui e victoria, de teamă să nu parieze pe un cal pierzător.

Hezbollahul, organizație puternic susținută de Iran, și in mod direct prin intermediul ayatollahului Khamenei, a preferat o atitudine moderată, deși a dat de înțeles că l-ar prefera pe Ahmadinejad.

Nasrallah, liderul Hezbollah, comenta imediat după alegerea lui Ahmadinejad: “o mare speranță pentru toți mujahedinii ce luptă cu forțele opresiunii” … parcă aceste cuvinte nu mai au impactul de altă dată. Hezbollahul, organizație fervent islamică, nu recunoaște instituțiile iraniene ca metodă de interacțiune ci persoana ayatollahului, liderul politic și religios. Așadar, relația nu se conturează prin instituții ci prin oameni, unși de Allah.

Pe străzile Teheranului, “clasa mijlocie” iraniană luptă pentru schimbare. Luptă pentru alegeri libere, pentru respectarea deciziilor pe care societatea le decide la vot. Relațiile personale trebuie înlocuite cu cele instituționale. Pentru asta se luptă. În sfârșit, pe cerul încremenit al Orientului strălucește raza speranței. Priviți-o!