Încă din cele mai vechi timpuri statul a fost implicat în ajutorarea cetăţenilor lui. În Grecia Antică erau protejaţi veteranii de război si copiii orfani ai căror părinţi au murit în urma războaielor. Apoi, pentru un timp îndelungat, Biserica a fost cea care i-a sprijinit pe săraci şi orfani.
Istoria implicării statului în protecţia socială a indivizilor în Marea Britanie (N. Barr, capitolul 2) a fost marcată de câteva momente foarte importante dezvoltării unui sistem de protecţie socială. Şi anume:
Un prim moment favorabil dezvoltării sistemului s-a instituit în anul 1576, în timpul domniei reginei Elisabetha a-I-a, prin legea numită ‘Poor Relief Act’ cu privire la ajutorarea cetăţenilor săraci, astfel, săracii si cerşătorii trebuiau să lucreze pentru a primi un ajutor din partea autorităţilor locale.
Al doilea moment important l-a constituit ‘Legea Săracilor’ din anul 1601, care adaugă prevederilor celei din 1576 faptul că săracii si cerşătorii sunt luaţi în ‘custodia’ parohiilor cărora ei aparţin; tot în cadrul acestei legi a fost realizată şi o clasificare a sşracilor: 1. ‘sşracii impotenţi’ , categorie din care făceau parte bolnavii si bătrânii (persoane care nu erau apte de muncă) şi în sprijinul lor s-au infiinţat azilurile sau ‘casele de caritate’ unde aceştia urmau sa fie internaţi; 2. persoanele apte de muncă, care trebuiau să lucreze in casele de corecţie spre deosebire de 3. persoanele apte de muncă, dar care nu vroiau sa lucreze şi care erau obligate sa locuiască în aceste ‘case de corecţie’;
Un alt moment important l-a constituit ‘Amendamentul Legii Săracilor’ ce a fost implementat în anul 1834, şi, care şi-a propus o minimizare a dependenţei săracilor fată de stat, minimizare realizată prin crearea ‘caselor de muncă’ unde săracii apţi de muncă trebuiau sa lucreze pentru ajutorul oferit , dar, să şi locuiască în acestea, asta in ciuda faptului ca ele ofereau condiţii de viaţă precare. Prin obligaţia de a locui în ‘casele de muncă’, săracii erau separaţi de familiile lor, astfel urmărindu-se impulsionarea acestora de a nu mai solicita ajutorul statului si motivarea lor în crearea unor conditii de viaţa
decente prin propriile lor forţe; ‘casele de caritate’ pentru ajutorarea persoanelor inapte de muncă şi pentru copiii orfani au continuat să existe.
‘Actul Fabricilor’, din 1833 oferă protecţie femeilor si copiilor, femeilor le-au fost reduse orele de muncă prestate si facilitate condiţiile de muncă.
Reglementările din domeniul educaţiei au luat amploare începând din secolul al XIX lea, când şcolile erau susţinute în activitaea lor de acţiunile de caritate; în anul 1833 s-au creat ‘şcolile protestante’ iar persoanelor care lucrau în acest domeniu le-au fost oferite finanţări pentru perfectionarea lor profesională; în anul 1847 numărul profesorilor finanţaţi a fost limitat; ‘Actul Educaţional’ (‘Education Act) din 1870, specifică dreptul copiilor de urma o formă de învăţământ; după 1880 învăţământul devine obligatoriu şi gratuit.
Urbanizarea, popularea oraşelor prin migrarea persoanelor din mediul rural spre mediul urban / oraş, pentru ca aici înflorea dezvoltarea fabricilor ce le ofereau locuri de muncă, a constituit o reală problemă în ceea ce priveşte locuinţele şi condiţiile oferite de acestea; iar pentru reglementarea acestora s-a instituit în anul 1870 “Actul pentru Sănătate Publică’.
Cancelarul german, Otto von Bismarck, promotorul sistemului de asigurări obligatorii, sistem ce a fost implementat în Germania în 1880. Sistemul cuprindea o gamă mult mai variată de beneficiari, nu era destinat numai săracilor, aşa cum au fost sistemele anterioare lui, ci, el cuprindea totalitatea persoanelor ce contribuiau la el.
Secolul XX (Barr, 1993) a adus noi măsuri de protecţie socială ce au fost adoptate în Marea Britanie, şi anume; protecţia copiilor (copiii săraci primeau o masă pe zi la şcoală); protecţia vârstnicilor (persoanelor cu vârsta de peste 70 de ani le-au fost oferite pensii indiferent dacă au contribuit sau nu la sistemul de asigurări); protecţia forţei de muncă (prin introducerea salariului minim); protecţia şomerilor; protecţia sănătăţii populaţiei (prin contributia lucrătorilor la sistemul asigurărilor de sănătate).
În anul 1935, în SUA se adoptă ‘Actul de Secuiritate Socială’ (Social Security Act) în urma căruia s-au înfiinţat următoarele: sistemul de asigurări federal de pensii (sistem de tip contributoriu la care contribuiau atât angajaţii cât şi angajatorii); asistenţă socială pentru vârstnici; asistenţa socială pentru nevăzători; asistenţa socială pentru copiii săraci.
Al doilea război mondial a adus după sine o serie de noi probleme sociale, care, conform ‘Raportului Lordului Beveridge (Pop, Luana, 2005, pp. 50) erau: ‘Lipsurile,
Boala, Ignoranţa, Mizeria si Ianctivitatea’. Acest raport propunea: oferirea de beneficii familiilor; elaborarea unui sistem de servicii medicale complex; introducerea unui sistem de asigurări obligatoriu care să ofere beneficii egale tututror contribuabililor; statul avea obligaţia de a asigura creşterea gradului de angajare a cetăţenilor săi.
Tot în această perioadă s-a dezvoltat şi conceptul de ‘stat al bunăstării’ în strânsă legătură cu politica socială implementată în Marea Britanie. Din punctul de vedere al autorilor George si Taylor Gooby există două perioade post-belice ale statului bunăstării, şi anume: prima perioadă este perioada dintre anii 1950-1975, denumită de aceştia ‘perioada optimistă’, în care predominante erau ideile social-democratice, s-a caracterizat printr-o rată a şomajului scăzută, ceea ce reprezenta faptul că piaţa forţei de muncă era solicitată ducând astfel la expansiune economică si totodată o creştere a gradului de implicare a statului în protecţia socială a cetăţenilor, o creştere a solidarităţii sociale; iar cea de-a doua perioadă dintre anii 1975-1990 a fost denumită ‘perioada pesimistă’, în care predominante erau ideile neo-liberalismului, s-a caracterizat prin creşterea ratei şomajului ce reprezenta totodată si o scădere a veniturilor obţinute de către cetăţeni, în ciuda faptului că preţurile creşteau continuu, afectând nivelul de trai al acestora.
