Povestea unui majordom

Bucuresti, Romania, cu 69 de ani in urma…
26 mai 1940

- Domnul ministru a venit devreme azi. Parea nelinistit. Dupa ce a patruns pe usa mare din fier forjat ce parea ca strajuieste un seif al bancilor acelea americane, nu o casa de oameni, isi arunca dezordonat palaria de fetru ce o purta in zilele ploioase. De-aici nelinistea. Domnul ministru era ordonat, obicei bun, deprins in perioada studiilor sale la Paris, ce ne scutea pe noi, restul, de multe. Tin minte, tanar fiind, cum un domn, la vreo 50 de ani asa, om de casa de-al batranului Bratianu, ne povestea ce greu e sa-l multumesti pe stapan. Toata ziua lenevea pe canapele, iar subordonatii de la minister umpleau covoarele persane de glodul Bucurestilor, chemati fiind in audiente. Multumim lui Dumnezeu, domnul ministru nu obisnuieste.

Dar sa revenim la ziua de azi. Ciudat comportament, sa vina acasa devreme si sa isi arunce asa palaria cat colo, mai ales ca ministrul obisnuia sa ramana la Miliardari, la club, sau la partid daca erau probleme, dar nu, azi a venit acasa.

As fi ramas poate in necunostinta si nici n-as mai fi scris randurile acestea daca nu vedeam, din intamplare, ultima pagina din jurnalul ministrului, sau insemnarile zilnice cum ii place sa le numeasca, jurnal lasat din neglijenta deschis chiar pe birou. Si iata ce scria:

“Ambasadorii Germaniei si Italiei au fost primiti la Moscova de Molotov. Presupun ca au vorbit si de noi si sper ca au obtinut de la reprezentantul lui Stalin sa ne lase in pace.

Gafencu, pe care l-am gasit ieri lichefiat, ca de obicei, mi-a spus totusi ca el crede ca ne-am putea intelege cu rusii, cedandu-le partile de Nord ale Bucovinei si Basarabiei, locuite de ucrainieni si poate ceva pe langa Cetatea Alba. N-a fost numai o idee in vant, caci mi-a mai spus ca Iorga ar fi aprobat o asemenea tranzactie si m-a intrebat ce cred eu despre dansa si daca n-ar fi lapidat in ziua in care ar semna o astfel de cesiune. I-am raspuns ca eu as fi incantat daca n-am pierde mai mult din Basarabia si chiar Basarabia toata, ca as vrea sa scapam de Cetatea Alba si Budache. Pentru lapidare, am observat ca o asemenea hotarare n-ar putea fi luata in spinare numai de el, ci de toti oamenii cu raspundere din tara.

Totul depinde insa de nemti. Daca nemtii sunt victoriosi si vor sa ne ajute, putem sa pastram si toata Basarabia. Gafencu pretinde ca nemtii sunt foarte rezervati fata de dansul in chestiunea ruseasca, mai ales Fabricius. Eu cred ca e o politica: sa ne tina cu frica de rusi in san ca sa obtina, ei, de la noi, tot ce vor in schimbul bunelor lor oficii cu Moscova. Cu mine nemtii sunt mult mai deschisi, chiar Fabricius al lui Ribbentrop, si ma asigura ca n-avem nimic de temut de la rusi…”

Nu stiu daca ministru are de ce se teme, dar eu una stiu de la tatane-miu, rusii cand vin, nu mai pleaca…

(Textul intreg este imaginat si nu are niciun fel de fundament real. Textul aflat in ghilimele este parte a Insemnarilor zilnice ale lui Constantin Argetoianu din data de 26 mai 1940).