Lupta De Clasa In Contextul Ecologismului (I)

Sumar
Ecologismul apare in contextul constientizarii unor posibile dereglari iremediabile ale echilibrului natural provocate de catre actiunile umane ca o ideologie a salvarii, o directie singulara spre evitarea disparitiei omului, ca urmare a distrugerii de catre sine a propriului habitat. Unitatea ideologica este adusa in discutie dar principala tema a lucrarii o constituie antagonismul dintre programele radicale de actiune si lipsa acesteia. Adoptarea liniilor ideologice ecologiste presupune o schimbarea radicala a stilului de viata actual al membrilor societatilor ce au produs si ideologia in cauza, iar aceasta este in imediatul dezavantaj al cvasi-tuturor, pe termen lung identificandu-se ca o actiune dezirabila. Efectele schimbarii vor fi resimtite de totalitatea membriilor societatii insa disiparea responsabilitatii schimbarii determina ca aceasta sa nu se produca. De aceea este necesara identificarea unui grup, a unei clase sociale responsabila pentru schimbarea societatii intr-o societate “verde”. Lucrarea de fata isi propune o analiza a posibilelor clase sociale responsabile in contextul luptei pentru un avantaj general si nu pentru anularea unei pozitii exploatatare a unei alte clase si in cel al diferentelor de clasa in conditiile necesitatii actiunii globale in vederea schimbarii sociale radicale spre o societate eco-morala.
Cuvinte cheie: ecologism, lupta de clasa, responsabilitate a schimbarii, societate “verde”,

Ecologism si ecologisme
Freudo-marxismul a propus in campul ideologic universal o accentuare a dimensiunii culturale a ideologiilor, conducand la cresterea in magnitudine a schimbarilor clamate de noile ideologii, directionate acum catre suprastructura culturala, morala a societatii. Societatea propune conform acestor ideologii o ordine viciata de relatiile sociale si economice anterioare ce conduc catre opresiunea unui anumit grup. Ecologismul ataca opresiunea societatii moderne asupra naturii, a mediului inconjurator parte a caruia este si omul. Omul este inteles ca parte a naturii iar morala sociala se regaseste integrata intr-o notiune mai larga a eticii Pamantului ce largeste granitele comunitatii pentru a include solul, apele, plantele si animalele, sau simplu spus, Pamantul. “Etica Pamantului modifica rolul lui Homo Sapiens, din cuceritor al pamantului in simplu membru si cetatean al acestuia. Implica respect pentru ceilalti membrii si pentru comunitate ca intreg” Apartenenta la o comunitate alaturi de ceilalti ocupanti ai Pamantului precum alaturi de conceptul de etica a Pamantului este una dintre liniile comune ale diferitelor curente ce apartin ideologiei ecologiste. In scopul formularii unei definitii a ecologismului, lucrarea urmareste identificarea conceptelor de baza ale ideologiei ce se regasesc in fiecare curent ideologic ecologist.
Freeden identifica un numar de patru concepte de baza: Primul este relatia dintre om si natura ce adopta un statut ontologic si prescriptiv, natura devenind un factor deosebit de important in comportamentul uman; Al doilea este valorificarea conservarii integritatii naturii si a tuturor formelor de viata, incluzand-o si pe cea umana, cea ce implica recunosterea caracterului finit al resurselor si deci a caracterului ireversibil al unor interventii in natura. Aceasta recunoastere conduce la inevitabila impunere a unor restrictii in calea progresului, deazoltarii si deci a desfasurarii istoriei in maniera de pana acum. Al treilea concept de baza este promovarea holista a valorilor ecologiste ce provine din necesitatea existentei unei armonii intre toate formele de viata, ce sunt interdependente. Al patrulea este sublinierea necesitatii imediate de implementare a unor stiluri de viata umane calitative, fapt ce atesta importanta actiunii individuale in modificarea stilului de viata.
Tinand seama de conceptele de baza expuse mai sus, ideologia ecologista se imparte, a putea spune radical judecand dupa relatia dintre “subideologii”, de-a lungul unei principale linii de clivaj biocentrism – antropocentrism in ecologismul de profunzime (deep ecologism) si ecologismul social. Propunandu-se ca o sub ideologie biocentrista, ecologismul de profunzime blameaza omul pentru atitutinea sa vis-a-vis de natura si considera premisele atitudinii ca find unele de tip nenatural, propunand o nerecunoastere a omului ca fiinta superioara si o constructie a imaginii omului ca o fiinta ce suprapopuleaza planeta, ii “devoreaza” resursele si ii distruge vietatile si biosfera in general. Inspirandu-se dinh tezele Malthusiene privind depasirea ritmului de utilizare a resurselor de catre ritmul cresterii populatiei ceea ce va conduse spre o suprapopulare, ecologismul de profunzime nu ofera solutii concrete de rezolvare a crizei si inclina spre apelul melancolic la vremuri in care omul nu era un consumator al pamantului in asa maniera incat sa il modifice iremediabil si spre un soi de uniune spirituala, mistica cu pamantul prin tehnici proprii mai degraba samanilor din triburi de vanatori-culegatori decat unor ideologi de secol XX.
Ecologismul social se opune biocentrismului dar in aceeasi masura se opune unui “antropocentrism ce confera celor privilegiati si putini dreptul de a jefui lumea de viata, incluzand in aceasta si femeile, tinerii, saracii si neprivilegiatii” . In viziunea ecologismului social, omul este rezultatul unei evolutii ce nu poate fi tinta vreunui regret, si nicidecum societatea umana sa fie scoasa in afara naturii ca urmare a unui crez biocentric. Aducand o critica ecologismului de profunzime, adeptii ecologismului social afirma ca cei mentionati anterior se concentreaza asupra manipularii naturii de catre om dar nu acorda vreo importanta manipularii omului de catre om. Omul este vazut ca o minune a naturii iar relatia sa actuala cu mediul rezultatul societatii; astfel cauzele lipsei “eticii Pamantului” din mentalul colectiv trebuie cautate in interiorul societatii umane si structurii sale actuale. Astfel, ecologismul social este “in primul rand social” , si promoveaza descentralizarea, o societate neierarhica, democratia, comunitatile de scara redusa, autonomia locala, ajutorul reciproc, punerea in comun si toleranta. Doar in aceste tipuri de comunitati se va putea construi o legatura de tipul celei aduse in discutie de Aldo Leopold in care omul sa fie un “cetatean al Pamantului”.