Colonie franceză încă din 1890, Guineea îşi începe viaţa politică abia în 1945, odată cu alegerile pentru Constituanta Franceză. Alesul local în Adunare a fost Yacine Diallo, care s-a alăturat grupului parlamentar socialist. În 1946 învăţătorul de origine maliană Madeira Keita pune bazele primului partid guineean, numit Partidul Progresist din Guineea ( P.P.G. ). La 14 mai 1947, partidul îşi schimbă numele în Partidul Democrat din Guineea, în acelaşi timp devenind filială a R.D.A.. Keita a fost secretar al partidului până în 1952, atunci când, datorită vederilor sale radicale, a fost expulzat în Mali. Acest lucru s-a întâmplat după ce, în prealabil, suferise nenumărate arestări şi deportari în interiorul Guineei. La conducerea partidului i-a urmat Ahmed Sekou Toure. El era strănepotul legendarului împărat Samory Toure, cel care a purtat un lung război cu francezii la sfârşitul secolului XIX.
Sekou Toure era şi membru fondator al R.D.A., el fiind principalul opozant al lui Houphouet Boigny, atunci cînd acesta a decis ruptura cu Partidul Comunist Francez. Contrar aşteptărilor Toure nu a plecat din mega-partid, rămânând şi devenind cea mai critică voce a lui Boigny. Nonconformismul său i-a atras porecla de copilul teribil al Africii.
În urma alegerilor din 1956, Sekou Toure şi Sayfoulaye Diallo au ajuns în Adunarea Naţională Franceză. La alegerile locale din acelaşi an P.D.G. a câştigat 56 dintre cele 60 de locuri ale Adunării Teritoriale. conform Legii –Cadru din 1956 el devine vicepreşedinte al consiliului de Guvernământ. Din acestă funcţie el iniţiază primele măsuri de punere în practică a programului P.D.G., care preconiza trecerea la administrarea prin inrtermediul comunităţii.
În iunie 1958 are loc întoarcerea lui De Gaulle şi instaurarea Republicii a V-a,şi automat redactarea unei noi constituţii. Toure a anunţat din start că Guineea nu va susţine această constituţie dacă nu se va specifica în ea dreptul la independenţă a coloniilor.
Proiectul Comunităţii Franceze iniţiat de de Gaulle prevedea ca fiecare colonie să facă parte din aceasta în urma unui referendum. Pentru a fi sigur că are susţinere, generalul a întreprins un turneru prin toate capitalele africane. Ajuns la Conakry, de Gaulle spera ca, prin primirea triumfătoare ce i-a fost făcută, Toure să se fi răzgândit. Însă prin discursul său, Toure expunea din nou condiţiile în care va susţine proiectul.
Înfuriat, de Gaulle i-a transmis că Guineea poate să devină independentă, însă va suporta consecinţele.
La 28 septembrie a avut loc referendumul prin care guineeni, în proporţie de 95 % au spus nu intrării în Comunitatea Franceză. La 2 octombrie, Adunarea Teritorială proclama independenţa Guineei, preşedinte devenind Sekou Toure.
Reacţia Franţei a fost dură, aceasta retrăgându-şi orice sprijin financiar sau logistic, lăsând Guineea într-o situaţie dramatică. Totuşi, cu ajutorul,mai întâi al Ghanei, iar apoi al sovieticilor şi americanilor, Guineea a arătat lumii întregi că poate rezista şi dovedind celorlalte colonii franceze că desprinderea de Franţa era posibilă.
Bogdan Rantes
