Din multe puncte de vedere, criza cubaneza este un moment esential al relatiilor internationale din timpul Razboiului Rece. Este o criza scurta temporal, insa presiunea si riscurile pe care aceasta le-a adus sunt importante din perspectiva dificultatilor pe care o criza le propune factorilor de decizie. Moderatia, reactia rapida, capacitatea de a strange informatii din teren si nervii de otel, sunt esentiale pentru a rezolva cu succes o situatie care, asa cum vom vedea, a fost, in anumite moment, pe muchie de cutit.
Inlaturarea de la putere a lui Fulengio Batista, de catre Fidel Castro si Ernesto “Che” Guevara, in ianuarie 1959 a insemnat inceputul unei ere comuniste in Cuba, si de asemenea semnifica o amenintare permanenta pentru SUA si presedintele acesteia Dwight Eisenhower, in lupta impotriva comunismului.
Lider al unei revolutii nationaliste, scopul lui Castro era de a juca un rol decisiv in viata politica a lumii a treia. Aceasta incepe o politica de nationalizare a pamanturilor si fabricilor, fapte ce atrag atentia americanilor si mai ales atrag resentimentul acestora.
Americanii nu tolereaza regimurile comuniste, astfel cubanezii au cautat sprijin in Rusia, sprijin pe care l-au si capatat. Cuba era primul regim comunist din zona de influenta Americana, ceea ce era considerat a fi o sfidare a regimului american, mai mult, in timp putand deveni o amenintare.
National Security Council al SUA decide, pe 10 martie 1959, schimbarea regimului politic in Cuba. CIA cu acordul presedintelui, finanteaza si antreneaza exilati cubanezi in vederea rasturnarii prin forta a regimului comunist. Nu era exclusa nici asasinarea presedintelui cubanez.
La 21 octombrie 1959 au inceput atacurile impotriva cubanezilor, doua avioane americane provocand numeroase pagube. Atunci cand presedintele cubanez a solicitat argument in privinta atacului American, administratia si NSC-ul au negat orice acuzatie.
Situatia se inrautateste pentru Statele Unite, atunci cand un numar de exilati sunt debarcati in Golful Porcilor in aprilie 1961, dar termina prin a nu fii sustinuti de fortele aeriene, care au invocate diferenta de fus orar. Astfel, fortele terestre sunt nevoite sa se retraga, intreg atacul sfarsindu-se printr-un esec rasunator, esec a carui victima a cazut noul presedinte, John Fitzgerald Kennedy.
De data aceasta, presedintele SUA se vede obligat sa recunoasca atacul asupra Cubei, dar imediat dupa declaratia in care admitea existent unui atac, va impune un embargo total asupra Cubei. Rusia, care urmarise cu atentie desfasurarea evenimentelor in cauza si fiind deschisa la orice premise care permitea declansarea unei offensive “ideologice” impotriva SUA, intervine, promitand Cubei ajutorul in garantarea regimului lui Castro.
Astfel, jocul incepuse. Rusia, cu acordul lui Castro, a deplasat pe teritoriul tarii, in apropierea coastei americane, rampe de rachete, rachete cu focus nuclear si personal auxiliar sovietic.
Prin aceasta operatiune Nikita Hrusciov accentua hotararea de a-l sustine pe Castro si regimul sau, de cuceri un punct strategic in relatia militara cu SUA si, in acelasi timp, facea o demonstratie de forta Washingtonului si Beijingului.
In ziua de 14 octombrie, 1962, un avion american de spionaj, care survola teritoriul cubanez, a surprins imagini cu rachetele si instalatiile sovietice. Vestea a socat intreaga administratie, Kennedy convocand de urgent o intrunire secreta pentru a decide solutia optima de raspuns. In contrapartida, SUA detinea, pe teritoriul Turciei, langa Izmir, 15 rachete cu focos nuclear de tip Jupiter, care ofereau un avantaj strategic important deoarece amenintau orasele din vestul Uniunii Sovietice. Pe langa avantajul oferit de arsenalul terestru, SUA detinea capabilitati navale, stationate in Marea Mediterana, ce puteau ameninta URSS.
Desi, se poate trage concluzia ca URSS echilibrase balanta terorii, prin pozitionarea instalatiilor sale militare in apropierea Coastei de Est americane, SUA a considerat oprirea “agresiunii sovietice” ca fiind esentiala, pentru ca prestigiul si autoritatea Washingtonului sa nu fie stirbit. Dandu-si seama de capacitatile sale limitate de raspuns, Kennedy a fost obligat sa mentina un echilibru intre un raspuns dur si inactiune, ambele fiind contrare interesului national American. Autoritatile americane au decis sa faca publica existenta rachetelor rusesti in Cuba, cerand, concomitent, retragerea imediata a acestora. O alta actiune a SUA a fost instituirea unei blocade in jurul insulei cubaneze pentru a impiedica accesul vaselor sovietice.
Raspunsul conducerii de la Kremlin a fost dur, cerand Statelor Unite sa isi asume ca, in eventualitatea unui atac, represaliile sovietice vor fi totale.In momentul in care criza cubaneza s-a declansat puterea nuclear a rusiei crescuse, pana la punctul in care se atinsese un echilibru atomic, care, in cazul unui conflict, ar fi insemnat anihilare totala sau, mai exact, Mutual Assured Destruction (M.A.D).
Comunitatea international a cerut celor doi lideri sa nu actioneze pripit si sa exploreze impreuna toate posibilitatile in timp ce, fortele americane au intrat in DEFCON 2.
Evenimentele se succed cu rapiditate si, pe 26 octombrie Rusia propune un compromis, URSS angajandu-se sa isi retraga capabilitatile nucleare din Cuba cu conditia ca Statele Unite sa garanteze ca nu va incerca sa schimbe, prin forta, sistemul politic cubanez.
La data de 27 octombrie are, insa, loc un alt eveniment ce inflameaza spiritele. Un avion American de spionaj, U2, este doborat deasupra Cubei, pilotul sau decedand. Totusi, intensificarea dialogului intre administratiile de la Kremlin si Casa Alba au facut ca acest eveniment sa nu degenereze. In aceeasi zi, Hrusciov a cerut autoritatilor americane ca in schimbul retragerii din Cuba sa retraga si NATO capabilitatile sale din Turcia.
Pe 28 octombrie se ajunge la un accord care stipula retragerea reciproca din zonele considerate sensibile de cealalta parte. Fidel Castro, temandu-se pentru siguranta regimului sau, nu a sustinut decizia lui Hrusciov, militand pentru o mentinere a armelor in Cuba. Totusi, Hrusciov va respecta termenii pe care ii convenise cu partenerii americani, organizand o retragere transparent.
Criza rachetelor din Cuba a devenit un exemplu pentru ceea ce specialistii in relatii internationale denumesc “chicken game”, termen preluat din cultura popular americana. In Relatiile Internationale acest termen va defini gradul in care o superputere isi asuma o escaladare a unei crize, in raport cu disponibilitatea celeilalte.
Pentru a spori capacitatea de a dialoga nemijlocit, dupa criza rachetelor, cele doua puteri decid instalarea unei conexiuni directe intre Casa Alba si Kremlin, faimosul “fir rosu”.
Criza Rachetelor din Cuba a dus la semnarea tratatului de neproliferare (NOPT), semna in 1968 de SUA, URSS, Franta, China, si Marea breitanie, prin intermediul caruia se prevenea transmiterea tehnologiei nucleare catre alte state. Tratatul interzice statelor detinatoare de arme de distrugere in masa sa asiste alte state in intiativa lor de fabricare si dezvoltare a astfel de capabilitati. De asemenea, semnatarii acordului se obligau sa nu vanda rachete atomice catre alte state. In prezent, 188 de tari s-au raliat acestui tratat. Exceptie fac Pakistanul si India, care, intre timp, si-au dezvoltat capacitati nucleare proprii si Coreea de Nord, care, desi a ratificat tratatul, l-a incalcat ulterior creand o bomba atomica.
Pe larg, tratatul viza neproliferarea, dezarmarea si circumstantele utilizarii capabilitatilor nucleare. Pe langa acordul dintre cele cinci tari de a nu transfera asemenea arme altori tari, acestea au mai decis sa nu foloseasca armele nucleare impotriva altor actori internationali decat in cazuri limita.
Scurtele exemple pe care le-am adus la finalul acestei lucrari au fost inserate pentru a sublinia importanta si impactul pe care aceasta criza le-a avut asupra actorilor si a comunitatii internationale. Constientizarea riscului si dificultatea deciziilor au creat un sistem international orientat catre dialog, odata cu aparitia unor noi forumuri de dezbatere asupra pericolului nuclear si a catastrofei pe care acesta o poate produce.
