Crearea Uniunii Franceze

Uniunea  Franceza a fost creata in urma Constituţiei din 1946. Guvernul francez pegătit acest lucru prin emiterea unor legi şi decrete în cursul aceluiasi an. Acestea erau menite a uşura situaţia populaţiei din colonii. Astfel prin două decrete din 13 martie şi 16 aprilie 1946, teritoriile de peste mări primeau libertatea să se asocieze. La 11 aprilie 1946 Guvernul emite un alt decret prin care teritoriilor de peste mări li se extindea dreptul de a se uni între ele. O altă lege din 7 mai  prevedea acordarea cetăţeniei franceze locuitorilor din colonii, iar un decret din 27 septembrie garanta libertatea presei în teritoriile de peste mări.

În Constituţia din 1946  prima menţiune despre crearea unei Uniuni Franceze o găsim în Preambulul acesteia, unde se afirmă într-un aliniat că Franţa alături de populaţia de peste mări vor forma o Uniune bazată pe egalitatea drepturilor şi îndatoririlor, frără a se face distincţie de rasă sau religie. Un rând mai jos se vorbeşte despre compoziţia acestei uniuni : Uniunea Franceză este compusă din naţiuni şi popoare care-şi pun în comun sau îşi coordonează resursele şi eforturile pentru ca civilizaţiile respective să se poată dezvolta în vederea unui trai mai bun şi asigurarea unei securităţi trainice. În proiectul iniţial, care a aparţinut comuniştilor şi socialiştilor în articolul 41 se prevedea că  : Franţa formează alături de teritoriile sale de peste mare o uniune de liber consimţământ. Se vede clar aici mâna comuniştilor, care erau nevoiţi să respecte directivele de la Moscova, a cărei politică, după cum am spus mai sus, era total anti-colonialistă. istoricul din Burkina Fasso Joseph Ki Zerbo este de părere că această constituţie din 1946 este la fel de ambiguă precum conferinţa de la Brazzaville din 1944. Acest lucru este întărit de contradicţiile care apar în Constituţie. În acelaşi Preambul se afirmă că Fidelă misiunii sale,  Franţa înţelege să conducă popoarele din colonii până când acestea vor fi capabile să se administreze singure şi sa-şi gestioneze problemele …. În acelaşi timp în articolul 60 din Capitolul al VIII-lea din Constituţie, în care se regăsesc prevederile privind  funcţionarea Uniunii Franceze, o prezintă pe aceasta din urmă ca fiind alcătuită din Republica Franceză şi statele asociate. Conform constituţiei, Republica Franceză era alcătuită la rîndul ei din Franţa metropolitană şi teritoriile şi departamentele de peste mare, care republică era definită ca fiind indivizibilă.  Dealtfel întregul capitol al VIII-lea era consacrat Uniunii Franceze. De exemplu articolul 63 fixa organele centrale ale acesteia, care erau preşedenţia, Înaltul Consiliu precum şi Adunarea. Din articolul următor aflăm că preşedintele Franţei este şi preşedintele Uniunii, ale cărei interese permanente le reprezintă. Dintre toate instituţiile metropolitane, singurele în care africanii se puteau remarca erau locurile alocate lor în Adunarea Naţională a Franţei. Acest lucru reprezenta aspiraţia supremă, deoarece aici elitele africane puteau spera să joace un rol politic. În 1946 Adunarea cuprindea 23 de deputaţi africani, iar numărul lor va creşte la 38 în 1956. O altă instituţie din care africanii puteau face parte era Adunarea Uniunii. Aceasta era un organism pur consultativ,  iar conform articolului 66 din Constituţie, trebuia să aibe jumătate din membrii proveniţi din Franţa Metropolitană şi jumătate din departamentele de peste mări (D.O.M.), teritoriile de peste mări (T.O.M.) şi statele asociate.  Textul constituţional dorea să sugerze un echilibru între metropolă şi colonii, însă realitatea era alta. Inegalitatea între cele două părţi era flagrantă: în metropolă se alegea un deputat la 80.000 de locuitori, în timp în colonii era unul la 800.000 de locuitori. Se evita astfel, o majoritate extrametropolitană  care ar fi alimentat temerile că Franţa ar fi devenit colonia propriilor sale colonii,după cum afirma Eduard Herriot. Însă acest lucru a fost doar un foc de paie, deoarece reprezentanţii africani s-au integrat perfect în sistemul francez. O altă prevedere a constituţiei era aceea că toţi locuitorii din Uniune primeau cetăţenia franceză. Însă aceasta era împărţită în cetăţeni de statut metropolitan şi cetăţeni de statut local.

Această constituţie nu a fost altceva decât o tentativă de  reafirmare a Imperiului Colonial Francez, articolele cu privire la crearea Uniunii Franceze fiind foarte ambigue iar pe alocuri chiar confuze. Totuşi a existat şi un lucru bun pentru teritoriile de peste mări în această constituţie, şi anume faptul că elitele din colonii puteau participa în viaţa politică a Franţei, mulţi dintre aceşti reprezentanţi africani fiind în prim-planul  obţinerii independenţei statelor lor. Importante figuri precum Leopold Sedar-Senghor, Felix Houphuet-Boigny au devenit chiar primii preşedinţi ai teritoriilor de unde proveneau, Senegal respectiv Coasta de Fildeş.

Bogdan Rantes