Între 1450-1400 a.Chr. noutăţi considerabile sunt introduse în arta cretană: palatul din Cnossos, singurul care şi-a mai păstrat strălucirea, comportă o sală a tronului net diferenţiată, frescele sunt mai stilizate, mai geometrice. Decoraţia vaselor este preocupat mai mult de strălucire decât de viaţă şi tinde spre insensibilitate. În sfârşit arhitectura funerară tinde spre monumentele cu cupolă, excelent reprezentate în lumea miceniană. Aceste schimbări sunt puse în legătură cu venirea unui nou strat etnic, cel al grecilor. În momentul în care în Creta începe perioada palatelor vechi, aceste populaţii încep să se infiltreze în continentul european. Aceştia sunt cei care instaurează civilizaţia heladică mijlocie, adesea numită şi minyană (Minyas regele legendar al cetăţii Orhomenos din Beoţia unde s-au descoperit primele urme). O dată cu venirea acestora se succed mai multe valuri: ionieni, aheeni, care se contopesc cu băştinaşii şi astfel se va săvarşi o transformare lentă, ce concentrează popoulaţiile în targuri, iar puterea âinile unor şefi războinici. Acest fenomen este cel mai bine reprezentat în Argolida, unde cetatea Micene va şi da numele civilizaţiei pe cale de constituire. Aceasta începe să se dezvole într-adevăr începând cu heladicul târziu (după 1600 a.Chr.). După ce se stabilizează, construindu-şi diferite aşezări (Micene, Pylos, Tirint şi chiar Athena) ei vor trece la cucerirea Cretei, a cărei civilizaţie o imitaseră mult timp. Astfel noutăţile descrise mai sus sunt atribuite influenţei lor.
După 1400 a.Chr. această civilizaţie miceniană, care a surclasat-o pe cea cretană, îşi construieşte fortăreţe de o putere enormă: acum apar zidurile ciclopice, construite din blocuri enorme, abia subţiate, legate cu pietriş şi argilă. Pe la 1250 a.Chr. se aplică o tehnică mai riguroasă, cu asize orizontale. Mai mult lintoul porţii principale de la Micene este surmontat de un triunghi de descărcare, care raportează greutatea părţilor înalte asupra stâlpilor de bază şi pe care îl umple celebra placi.
Aceste cetăţi prezintă multe influenţe ale palatelor cretane: curtea mărginită de un portic, scările monumentale, instalaţiile sanitare, decoraţia luxoasă cu gresce şi pavaje, dar şi influenţe anatoliene, cum ar fi prezenţa megaronului. Încăperea principală, sala de ceremonii, era precedată de două vestibule, iar deasupra vetrei din centru se afla o lucarnă, care susţinută de patru stâlpi, evacua noxele.
La început aceşti stăpânitori erau îngropaţi în morminte cu şanţm săpate în pământ şi grupate în cimitire circulare (2 la Micene, unde mormintele prezentau un inventar funerar excepţional). Apoi, influenţa egipteană duce la săparea în pereţi a mormintelor cu cameră, la care se ajungea printr-un culoar. Aceste morminte, în fazele finale ale civilizaţiei, comportă o cameră mortuară perfect circulară, boltită, în formă de stup (mormĂnt cu tholos). Cele mai impresionante datează din cursul sec. 13 a.Chr.: tezaurul lui Atreu sau mormântul Clitemnestrei.
Aceste palate, aceste morminte au fost secondate de o artă ceramică, ce se caracterizează printr-o rupere de cea cretană, dar şi printr-o rigoare sporită: geometrizare, compartimentare, stilizare. Astfel, arta miceniană, în realitate prima artă greacă, pare să se epuizeze, să se sclerozeze spre sfârşit, pană când un nou val de invadatori indo-europeni îi stinge, către sec. 12 a.Chr., ultimele străluciri.
