La început de neînţeles, apoi greu acceptat datorită lipsei sale de prestigiu, turismul rural s-a impus încet dar consecvent, în special pe pieţele turistice din ţările dezvoltate economic, ţări puternic industrializate si cu grad de urbanizare ridicat. Turismul în spaţiul rural este din ce în ce mai apreciat de oamenii ce trăiesc şi muncesc în condiţii tot mai stresante. Nefiind decretat drept un produs ce eradichează stresul, turismul rural reprezintă totuşi o posibilitate de reîntoarcere la natură, la tot ceea ce este pur, nealterat şi curat.
După anii ’60, omenirea a început sa fie tot mai preocupată de destinaţia vacanţelor sale, turismul devenind una din cele mai importante activităţi economice din lume.Simultan cu manifestarea primelor tendinţe de petrecere a vacantelor in mijlocul naturii, din ce in ce mai multi turisti şi-au manifestat dorinţa de a petrece clipe de relaxare în mediul rural. Prezentarea sintetică a obiectivelor acestor turişti ar arăta astfel:
• Satisfacerea curiozităţii si dorinţa petrecerii vacantelor in cu totul alte condiţii de viata si civilizaţie decât cele obişnuite;
• Manifestarea interesului pentru noi destinaţii;
• Fragmentarea timpului alocat vacantelor in 3-4 minivacanţe;
• Turism cultural si de cunoaştere;
• Alegerea ţărilor învecinate ca destinaţii de vacantă;
Urmare a acestor tendinţe, s-au conturat o serie de avantaje pentru zonele rurale:
• Valorificarea bogatului potenţial turistic rural
• Efectuarea de investiţii in capacitaţi noi de cazare, alimentaţie publica si agrement
• Decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate
• Îmbunătăţirea nivelului de trai pentru zonele utilizate ca bază materială a turismului
• Stabilirea populaţiei rurale prin ocuparea în sfera serviciilor turistice
• Înviorarea tradiţiilor populare, dorinţa de perpetuare a unor meşteşuguri tradiţionale
În România, turismul rural se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător şi mai ales neorganizat. Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că a fost un început promiţător, deoarece în anul 1972 Ministerul Turismului procedeaza la identificarea şi selectarea unor localităţi rurale reprezentative pentru satele româneşti, ce urmau a fi lansate în turism .În urma acestor studii s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale. Însa în anul imediat următor, s-a interzis cazarea turiştilor străini în locuinţe particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional. Dat fiind faptul că o serie de localităţi au fost incluse în programele cu caracter cultural şi folcloric ale Oficiul Naţional de Turism “Carpaţi “ Bucureşti şi contractate pe pieţele externe, se realizează o derogare pentru un număr de 5 localităţi rurale.
Scurta perioadă de oficializare a turismului rural nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice.
Deşi după 1989, interesul pentru acest tip de turism a renăscut, patrimoniul turistic rural este insuficient valorificat, produsul turistic fiind în curs de cristalizare. Marea parte a ofertei turistice rurale este reprezentată de gospodării ce oferă prestaţii turistice primare. Astfel sfera activităţilor turistice prestate în mediul rural românesc trebuie lărgită de la simpla oferire de cazare la:
• Etalarea produselor gastronomice populare
• Agrement şi animaţie specifică zonelor săteşti
• Transport cu mijloace tradiţionale
• Pelerinaje către locaşuri de cult consacrate
• Vizitarea atelierelor meşteşugăreşti
Toate cele prezentate pot şi este necesar să constituie componentele produsului turistic rural românesc, cunoscut fiind faptul că produsul turistic în general reprezintă “un amalgam de elemente tangibile şi intangibile, concentrate într-o activitate specifică şi cu o destinaţie specifică” .
Pentru turism calitatea produsului este deosebit de importantă, cunoscut fiind faptul că introducerea în circuitul turistic a unor structuri care prestează servicii de proastă calitate poate compromite pe termen lung un produs sau o destinaţie. Practica demonstrează că o dată un produs turistic compromis, refacerea acestuia implică eforturi materiale şi umane mari pentru o perioadă mai lungă de timp. Un turism rural de calitate presupune servicii şi prestaţii de calitate. Se subînţelege că turismul rural trebuie să dispună de căi de acces şi mijloace de comunicaţie moderne, o dotare sanitară modernă, de condiţii de confort atât pentru cazare cât şi pentru alimentaţia publică.
