Independenta Madagascarului

Primele mişcări naţionaliste au apărut aici încă din timpul Primului Război Mondial, atunci când mai mulţi tineri grupaţi sub numele de Ramificaţia Fierului şi a Pietrei ( V.V.S. ) au protestat în potriva recrutărilor forţate făcute de francezi pentru război. Ei vizau chiar punerea în aplicare a unui complot împotriva administraţiei franceze, însă au fost demascaţi. În decursul anilor ’20 au existat tentative de reînfiinţare a mişcării, însă fără succes.

În anul 1945, ca peste tot în Africa, Madagascarul a primit 4 locuri în Adunarea Constituantă Franceză, fiind aleşi doi francezi şi doi autohtoni. Aceştia din urmă, pe numele lor Joseph Raseta şi Joseph Ravoahagy ( fost membru V.V.S. ), au pus bazele, alături de poetul Jaques Rabemananjara, primului partid în adevăratul sens al cuvântului numit Mişcarea Democratică a Renovaţiei Malgaşe ( M.D.R.M. ). Printre altele ei cereau ca Madagascarul să devină un stat liber şi independent în cadrul Uniunii Franceze.

În decursul anului 1946 au mai apărut încă trei partide, însă singurul care era în stare să se compare cu M.D.R.M. a fost Le Parti de Desherites Malgaches  (PADESMA).

La alegerile pentru Adunarea Locală din 1946, lupta s-a dus între M.D.R.M. şi PADESMA, victoria fiind obţinută de primii. Francezii, care nu agreau acest partid au considerat că PADESMA merită mai multe portofolii în cadrul Adunării, astfel încăt membrii M.D.R.M au pornit o rebeliune, la 29/30 martie 1947, atacând bazele militare     franceze şi clădirile administraţiei coloniale. Conform planului  Ravohanagy urma să devină guvernator general, Rabemananjara viceguvernator. iar Raseta ministru de externe. Până în iulie 1947, revolta reuşise să cuprindă o mare parte a insulei, însă represaliile franceze au fost crunte. Pentru restabilirea situaţiei s-a apelat chiar şi la Legiunea străină, insurgenţii fiind imediat înfrânţi, în mai puţin de un an. Bilanţul oficial anunţat în acelaşi an era de 89.000 de morţi dintre magaşi şi 1000 dintre francezi. Aceste cifre au fost treptat micşorate de francezi pentru a nu fii condamnaţi de opinia publică internaţională.

Revolta a oferit un excelent prilej autorităţilorpentru a scăpa definitiv de M.D.R.M.,cei trei lideri de la Paris fiind arestaţi alături de alţi 29 de compatrioţi, judecaţi  şi apoi condamnaţi la moarte. Ulterior, în 1957 ei vor fi amnestiaţi, şi exilaţi în Corsica. De asemenea, toate partidele politice au fost interzise.

Momentul reapariţiei acestora a fost  în urma apariţiei Legii Cadru. Atunci partidele politice au apărut ca ciupercile după ploaie( nu mai puţin de 18 ). Dintre acestea s-au remarcat un partid de stânga iar altul de dreapta. Curentul de stânga era reprezentat de către Antokon’ny Kongresin’ny Fahaleovantenan’i Madagasikara ( A.K.F.M ), condus de pastorul protestant Richard Adriamanjato. Alcătuit din elemente radicale şi chiar şi comuniste, acest partid cerea independenţa imediată  a insulei. LA dreapta se afla Le Parti Social Democrat ( P.S.D. ). Acesta era un partid care avea o doctrină ultra-conservatoare, fiind condus de Philibert Tsiranana.

Alegerile pentru Adunările Provinciale ( trebuie spus că în Madagascar nu exista o adunare unică ci 6 Adunări Provinciale)  au fost dominate de P.S.D., Astfel că Tsiranana a devenit întâi vicepreşedinte al Consiliului de Guvernământ, iar în 1958, în urma creării Comunităţii Franceze devenind preşedintele noului stat autonom. Legat de acest lucru trebuie spus că Madagascarul a ieşit din tiparele statelor africane, organizând la 28 septembrie 1958 un Congres al Independenţei, la care au participat toate partidele politice, fapt ce dorea să demonstreze că independenţa devenise cauza tuturor. La alegerile pentru intrarea în comunitate singurii care s-au opus au fost simpatizanţii A.K.F.M., acest partid dorind independenţa totală. În noul guvern autonom, Tsiranana i-a cooptat şi pe Ravoahangy şi Rabemananjara, care pentru a-şi prelua posturile au fost aduşi în condiţii speciale din Corsica, de unde se aflau la domiciliu forţat.

La 26 iunie 1960 preşedintele Tsiranana, şi premierul francez Michel Debre au semnat un tratat prin care Madagascarul devenea independent.

Bogdan Rantes