Comunismul, ca si ideologie si ca fenomen manifestat, prezinta diferite particularitati si niveluri de discutie si de aceea, orice analiza realizata trebuie sa tina seama de anumite caracteristici ale sale. Aceste caracterisitici se constituie in functie de tara la care facem referire intr-o abordare a comunismului, de trecutul si traditiile acelei tari, de norme, de cultura, de organizarea sociala si de intregul context existent la momentul respectiv sau pe o perioada mai indelungata.
Referitor la istoria existentei comunismului, aparitia miscarii in China si in timp, cresterea importantei sale, pot fi considerate momente semnificative care au marcat profund evolutia comunismului si care au contribuit chiar la crearea unei falii in „marea familie” comunista.
Pentru  a realiza o descriere a comunismului din China (cum a aparut si cum a evoluat), dominat de gandirea si activitatea lui Mao Zedong,  trebuie sa avem o imagine completa, care sa contina si date referitoare la specificul gandirii si al culturii, la societate, la rolul si influenta tarii printre alte state si la istoria sa. Astfel, in continuare voi puncta anumite chestiuni pe care le consider a fi factori importani in prezentarea  comunismului chinez, cum ar fi: nationalismul (cu toate implicatiile sale), rolul taranimii, revolutia continua, respingerea capitalismului si a legaturilor cu acesta, ideea de independenta a Chinei in randul statelor comuniste. In acest fel, voi incerca sa creionez o imagine a comunismului chinez, care a luat nastere si s-a manifestat copiind modelul sovietic si care intr-un final a incercat sa-si aroge dreptul de a da nastere unei noi societati.
Pentru a putea  intelege  „specificul” comunismului chinez si felul in care acesta a evoluat, consider ca ar trebui mentionate si analizate elemente constitutive, tipul de gandire si societatea, care alcatuiesc acest „specific”.
Acest tip de gandire pe care il consider destul de important, se fundamenteaza in cea mai mare parte a sa pe traditia confucianista. Invataturile confucianismului incearca sa formeze un om ideal, care se controleaza pe sine si iubeste studiul, astfel, acesta va putea mai departe, sa produca rezultate, care, din punct de vedere al utilitatii, vor fi benefice atat pentru el cat si pentru ceilalti, pentru intreaga societate. Aceasta logica era favorabila unei puternice dezvoltari a societatii, avand in vedere si faptul ca prin confucianism se acorda o importanta mare bogatiei si bunastarii.
Societatea chineza a fost pentru mult timp caracterizata de o birocratie bine structurata. Existau bresle, supusi ai imparatului (vasali), militari, sclavi, astfel imaginea fiind a unei societati inchise, stricte, bine ierarhizate, bazata pe traditie, pe obligativitatea si importanta ritualurilor si pe o ordine preexistenta. Se manifesta de asemenea o importanta semnificativa atribuita spiritelor si influentei acestora in viata oamenilor, o alta caracteristica se referea la respectul si fidelitatea fata de stramosi si fata de familie, societatea fiind una de tip patriarhal si era accentuata importanta capului de familie; aceasta din urma a avut consecinte notabile si anume existenta unei carisme a capeteniei si supunerea manifestata fata de conducator.
Structura societatii chineze si modelul sau inchis de gandire, alaturi de stoicism si lipsa de preocupare pentru tot ce reprezenta exteriorul, lumea din afara, au avut consecinte importante (s-ar putea spune chiar negative) asupra dezvoltarii economice, care a fost una foarte lenta inca de la inceput, datorita teritoriului extins si a lipsei comertului extern, un comert pasiv, limitat tocmai din motive de pastrare a traditiei si desi a cunoscut perioade de criza in ceea ce priveste unitatea imperiului, China si-a pastrat coeziunea prin puterea culturii sale. Traditia confucianista care se manifesta in China se referea la acceptarea unanima a unei armonii existente in intrega societate; aceasta idee a avut consecinte si in ceea ce priveste relatiile externe, care nu au reprezentat o prioritate pana in secolul 19.
Momentul de aparitie al comunismului chinez a fost precedat de o serie de factori si intamplari succesive, care au avut un efect cumulativ, concretizat prin faptul ca respectivul moment a fost considerat inceputul unei lungi perioade de reviriment si bunastare a Chinei, iar comunismului i-a fost atribuit un rol de salvator si de deschizator de drum catre o dezvoltare a intregului  popor.
Astfel, pe langa cele prezentate anterior (gandirea, cultura, traditia, etc.) trebuie mentionate si urmatoarele: nationalismul chinez, influenta, importanta Chinei, fie ea si zonala, din punct de vedere militar si economic, urmate de un declin provocat de statele europene prin colonizare si mai tarziu ocupatia japoneza.
Partidul comunist chinez si-a inceput activitatea in anul 1921, iar mai tarziu, in contextul razboiului japonez si al inactivitatii guvernului, comunistii, care se bazau foarte mult pe sprijinul taranilor, au castigat prin actiunile lor, o sustinere din ce in ce mai mare in randul poporului.
Razboiul cu Japonia se sfarseste in 1945, insa perioada de criza avea sa continue prin izbucnirea unui nou razboi intern, care viza preluarea puterii, desfasurat intre partidul nationalist (Kuomintang) condus de Chiang Kai-shek si partidul comunist, sub conducerea lui Mao Zedong.
Desi partidul comunist sovietic si-a dorit si a incurajat raspandirea ideologiei, sustinand noile partide comuniste create, in cazul partidului comunist chinez situatia nu a fost intocmai asa. Partidul comunist sovietic nu privea cu incredere evolutia comunistilor chinezi, ba chiar mai mult, pentru a impiedica o ascensiune prea mare, Stalin a sustinut formarea unei coalitii intre partidul lui Mao si Kuomintang, aceasta realizandu-se in anul 1937; totodata Stalin s-a opus ca Mao sa fie ales in functia de presedinte al Comitetului Central si a incercat sa il elimine, vazand in acesta un posibil rival.
In anul 1949 Mao Zedong, care fusese obligat pana atunci sa lupte pentru existenta partidului sau, a obtinut victoria in fata rivalilor, nationalistii din Kuomintang si tot atunci a proclamat instaurarea Republicii Populare Chineze. Victoria lui Mao a avut un efect psihologic, iar partidul comunist a obtinut o si mai mare popularitate, avand in vedere faptul ca anunta reforme importante pentru intreaga societate si ca aducea in prim plan spiritul patriotic si unitatea in numele acestuia.
Desi modelul comunismului din China era preluat in mare parte dupa modelul sovietic existau diferente semnificative care au stat la baza unor disensiuni intre cele doua state. Pe de-o parte avem felul in care Mao a adoptat exemplul sovietic de actiune, eliminandu-si toti adversarii din interior si din exterior, considerandu-i „dusmani de clasa” si pe de alta parte conceptia diferita a acestuia referitoare la revolutie; Mao gandea o revolutie continua, cu un puternic caracter nationalist, in care taranii aveau rolul principal. Existau cateva motive care sustineau importanta taranilor: in primul rand, China nu era prea bine dezvoltata si clasa cea mai numeroasa era formata din tarani; apoi, se considera ca acestia erau mult mai independenti decat muncitorii si in al treilea rand, taranii erau mult mai putin coruptibili din punct de vedere ideologic, de catre burghezie, neintrand in contact direct.
Stalin considera ca adevarata revolutie se realizeaza cu proletari, nu cu tarani si de aceea nu era chiar multumit de principiile lui Mao. In 1952 Stalin a refuzat acordarea unui ajutor economic Chinei, iar aceasta, care era un „propovaduitor” nesperat al comunismului si care isi castigase o legitimitate prin victoria impotriva nationalistilor si prin implicarea sa in razboiul din Coreea, era indignata de atitudinea dispretuitoare prin care Stalin nu o trata ca pe un egal.
In dorinta sa de transformare a societatii intr-una „socialisto-agraro-industriala” s-a folosit pentru inceput de doua programe, in 1951 „cele trei campanii” si in 1952 „cele cinci campanii”, dublate de actiuni de indoctrinare si control, au fost eliminati „contrarevolutionarii si imperialistii”, „elementele burgheze”, religia era interzisa, in societate si-au facut loc informatorii, mesajele de propaganda erau omniprezente, vizite in „mijlocul oamenilor” pregatite dinainte, etc.
Ca o consecinta a problemelor interne si externe ale Chinei, Mao decide realizarea unei reforme, o asa-zisa liberalizare. „Lasati sa infloreasca o suta de flori; lasati sa se manifeste o suta de scoli de gandire”, astfel se lansa reforma celor „o suta de flori”, prin care Mao realiza o destalinizare, recunoscand existenta unor contradictii in societatea comunista; diferentele se manifestau intre tarani si oraseni, intre conducatori si supusi si se dorea o rezolvare prin dialog. Un alt obiectiv ascuns era identificarea criticilor si inlaturarea acestora.
Urmatoarea perioada, „Marele salt inainte”, caracterizata prin sloganul „mai mult, mai repede, mai bine, mai economic”, a fost una nefasta, prin care se urmarea cresterea numarului de muncitori, a productivitatii agricole (prin colectivizare) si a celei industriale („furnalele din dos”) si realizarea unei dezvoltari imediate; toate acestea au produs cea mai mare foamete, aducand China intr-o situatie critica; a fost cea mai mare greseala a lui Mao.
Incepand cu 1965, Mao a incercat prin „revolutia culturala” sa modeleze realitatea dupa o gandire utopica, care avea sa produca o noua ideologie ( revolutia ca proces continuu ) si sa dezvolte o societate complet noua, curatata de gandirea burgheza si de influentele imperialiste si in acest sens el afirma ca: „fara destructie nu exista constructie” si considera ca revolutia care inceteaza cade prada reactiunii. Mao a apelat in special la tineri, inrolati in „garzile rosii”, incurajandu-i sa identifice problemele existente, sa contribuie la indepartarea „vechii culturi, a vechii gandiri, a vechilor obiceiuri si a vechilor deprinderi” si sa consolideze realitatea care avea sa ia nastere. Totodata Mao urmarea se obtina o revitalizare a pozitiei sale, sa-si elimine rivalii si sa revina triumfator in prim-planul vietii politice. Revolutia a produs si de aceasta data efecte negative aruncand China intr-un blocaj caracterizat de distrugeri total inutile si de o degringolada, in special la nivel social; acest haos generalizat avea sa se sfarseasca odata cu moartea lui Mao Zedong, in 1976.
Desi U.R.S.S. a reprezentat in mod evident un model pentru China, cele doua state s-au distantat profund atat in plan ideologic, cat si ca mod de actiune; felul in care China era tratata a generat o imensa nemultumire si chiar a acuzat U.R.S.S. ca a tradat revolutia datorita relatiilor sale cu Occidentul.

Anamaria Dop

Bibliografie:
-    Andrei Taranu: Doctrine politice moderne si contemporane
-    Jean Francois Soulet: Istoria comparata a statelor comuniste
-    Max Weber: Introducere in sociologia religiilor
-    Michael Lynch: Republica Populara Chineza dupa 1949