Organizatia Unitatii Africane – activitate si transformare (III)

Africa a fost şi încă este un continent în care noţiunea de drept al omului nu prea a fost cunoscut, sau nu s-a ţinut cond de el, în acest sens stând mărturie nenumăratele lovituri de stat ce s-au desfăşurat în majoritatea statelor, şi care se sfârşeau de obicei cu masacrarea opozanţilor şi nu numai. În acest sens Organizaţia Unităţii Africane a încercat să implementeze un sistem de protecţie a drepturilor omului şi al popoarelor. Primul pas s-a realizat abia în 1981, atunci când a fost adoptată Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor, însă aceasta a intrat în vigoare în 1986.  În scopul îndeplinirii acestor obiective a fost înfiinţată Comisia africană a drepturilor omului şi popoarelor. Conform articolului 31 din această Cartă, Comisia era alcătuită din 11 membrii, ce trebuiau să fie aleşi din rândul personalităţilor africane cu cea mai mare reputaţie, cunoscute mai ales prin înalta moralitate, integritate, imparţialitate şi competenţă în domeniul drepturilor omului .
Spre deosebire de sistemul european sau american de protecţie a drepturilor omului, cel african nu includea la început şi o curte cu competenţă contencioasă sau consultativă în materie. Acest lucru s-a întâmplat abia în anul 2004, când a fost înfiinţată, după model european Curtea Africană a Drepturilor Omului şi al Popoarelor, în cadrul Uniunii Africane, organizaţie ce a succedat O.U.A.. Raluca-Miga Beşteliu este de părere că lipsa acestei instanţe la început se datorează concepţiei africane în ceea ce priveşte dreptul, în general, care preferă concilierea procedurilor cu caracter jurisdicţional. Conform aceleiaşi autoare, între Comisia africană şi celelalte două instituţii similare din Europa şi America au existat patru mari diferenţieri. În prima dintre acestea se vorbea de  faptul că africanii stipulau în Cartă nu numai drepturi ci şi obligaţii. A doua se referea la faptul că această cartă nu se adresa numai oamenilor ci şi popoarelor. O altă diferenţiere era legată de competenţele Comisiei Africane, care, pe lângă promovarea drepturilor stipulate în Cartă, avea şi un rol de organ cvasi-jurisdicţional, iar ultima diferenţă se referă la faptul că în sistemul african de protecţie a drepturilor omului şi popoarelor se acordau prioritate violărilor masive ale acestora ,dat fiind faptul că, în decursul perioadei post-coloniale, au existat nenumărate precedente în acest sens.

Trecerea de la Organizaţia Unităţii Africane la Uniunea Africană

Succesiunea dintre cele două organizaţii s-a petrecut la 9 iulie 2002, atunci când, în urma întrunirii Adunării Şefilor de Stat şi de Guvern s-a stabilit înfiinţarea unei noi organizaţii regionale, după modelul Uniunii Europene, ce urma să o înlocuiască pe cea existentă. Propuneri în acest sens au apărut încă din 1999, exponentul cel mai înflăcărat al acestei idei fiind preşedintele libian Ghaddafi. Spre deosebire de vechea O.A.U., Uniunea Africană venea cu nenumărate noutăţi în ceea ce priveşte organizarea instituţională şi funcţionarea juridică. Astfel organul suprem al organizaţiei rămânea Adunarea Şefilor de Stat şi de Guvern, apărând în schimb un aşa numit Parlament Pan-African. Acesta este principalul organ legislativ al Uniunii şi este alcătuit din 265 de membrii , ei fiind aleşi de locuitorii celor 53 de state membre. Sediul central al Parlamentului se află la Midrand în Africa de Sud, după ce, în prealabil, fusese la Addis-Abeba. Principalul organ juridic al Uniunii a devenit Curtea Africană de Justiţie, aceasta fiind înfiinţată după cum am mai spus în 2003. În 2004, această instituţie a incorporat şi Curtea Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor, ce făcuse parte din vechea organizaţie. Astfel,  Curtea de Justiţie este alcătuită din două camere : una pentru rezolvarea chestiunilor juridice generale, iar cealaltă pentru a veghea la respectarea tratatelor cu privire la drepturile omului. Un alt organ al O.U.A. ce se menţine şi în U.A. este Consiliul de Miniştrii, acum purtând denumirea de Consiliul Executiv al Uniunii Africane şi având aproape aceleaşi prerogative ca şi în timpul O.U.A. În activitatea sa, Consiliul este ajutat de un Comitet Reprezentativ Permanent. O nouă instituţie importantă este Consiliul de Pace şi Securitate. Înfiinţarea acestuia a fost propusă în 2001, iar activitatea şi-a început-o în 2004. Rolul acestui consiliu este acela de a menţine pacea şi securitatea colectivă, bazânduse pe o diplomaţie preventivă.

Bogdan Rantes