Second-class citizenship in Greater Romania. The status of the Hungarian Minority in the interwar years
The subject of the status of Hungarians in Greater Romania is one that teems with controversy. From the outset, two, even three different historiographical avenues of interpretation formed themselves to suit the argumentation of the varying political camps. This essay aims to shed more light on the condition of the Hungarian minority in interwar Romania, which would in turn yield a more realistic picture of the state of affairs in Greater Romania.
The two major historiographies are, quite obviously, the Hungarian and the Romanian ones. The third school of thought, sometimes closely, at other times loosely conjoined with the Hungarian one is that of the Hungarian minority itself. This group found its voice heard increasingly after 1989, and the narrative stream promoted by it has congruency with both of the latter two.
The general image on interwar Romania, that vigorously promoted by the official discourse of post-1918 Romanian regimes ( especially after 1990), is that of a height of civilization, liberties and a haven of freedom, standing independently in the midst of autocratic and totalitarian states, that would encroach on its legitimate status. The economic, territorial and ethnic unity and “greatness” of the state are strongly emphasized, alongside with its “democratic” quality(1) . On the question of the minority status, the tactic adopted by historiographers is similar to that applied to the problem of the Liberal Party’s oligarchic position and of the flawed electoral apparatus: omission(2) . Very little is said about the veridical status of this group of citizens in the 1918-1940 period. Instead, the historians favored concentrating on the liberal-democratic principles of the 1919 decrees and, especially, the 1923 Constitution, that gave each citizen an equal amount of individual rights, irrespective of their ethnic origin or creed. They happily ignored the fact that in day-to-day practice, with significant official encouragement, the provisions of the Constitutions were either ignored, or simply not put into practice. The double standard applied to citizens of non-Romanian ethnic origin, especially Magyars, would detract from the image of a fulfilled, strong Romania, in the golden age of its existence.
The Hungarian narrative(s) paint quite a different picture of Greater Romania, applying their own viewpoint. The most important theme is the status of the Magyar minority, and its plight. The numerous encroachments on the autonomy and liberties of this group are exhaustively detailed, weather they be economic, social, political or moral. The moral offenses, like destructions of various Hungarian lieux de memoire, and political slander against the ethnicity itself take up an equal share in this version of events as the rest. Their symbolic significance was obviously not lost on the Hungarians. The Magyar narrative also gives a detailed account on the cultural and political activities of the Transylvanian Hungarians(3) . Where the two histories, that of the mother country, and of the minority, diverge is on the question of the legitimacy of the state(4) . The traditional Hungarian discourse in the interwar period was one of contestation towards the historic legitimacy of the statal construct itself(5) . This avenue of argumentation was closed to the majority of the historians that operated within the fabric of the Romanian state, and had to contend with its existence. They preferred to underline the ill-application of the enacted laws, the application of which would have sufficed most of the grievances of the Transylvanian Hungarians. In this way, a more balanced viewpoint on the matters at hand was adopted.
But what was the actual status of this category of citizens in interwar Romania? In order to have a more accurate rendition of the statute of the Hungarian minority in this period, a normative baseline has to be established. The international statute on the treatment of minorities, which was an integral part of the Versailles peace treaty system, and was signed by each party, is the methodological tool which I chose to determine the genuine condition of the Magyars of Romania in this era.
In accordance with this document, the provisions of the 1923 Constitution allotted, at least in theory, equal rights to all Romanian citizens. Its 5th article read: “Romanians, irrespective of ethnic origin, mother tongue or religion, have the right to practice their religion freely, liberty of press and speech, liberty to gather and associate, and enjoy all the rights and liberties set forth by Romanian law”. This was bolstered by the addition of the 7th article, which set down the principle that “Differences of religion, ethnic origin and mother tongue do not impede the gaining of civil and political rights and the means of exercising these in Romania”(6) . In the educational field, the Law for Primary Education of 1924 prescribed “Primary education in Romania will be conducted in the Romanian language. In the settlements in which population of other origin than Romanian, the Ministry of Public Education will establish primary schools in the language of that population, in the same proportion as the Romanian settlements. However, the teaching of Romanian will be compulsory in accordance with the number of classes prescribed by the curriculum”.
These stipulations seem to indicate, as the traditionalist line in Romanian historiography claims, a broad range of freedoms available to Romanian citizens in the interwar period. But, invariably, the proof of the pudding is in the eating, and the high ideals set forth in the Romanian liberal legal framework were not equivalent with reality. Much in the same way as the 1868 law of nationalities in Dualist Hungary, these laws were not applied, or reinterpreted so as to be a tool which would serve nation-building goals.
Romanian law, as we already saw, guaranteed the rights and freedoms of the individual. Among these were economic rights, such as the right to own property; paragraph 11 of the Constitution of 1923 reads “individual freedoms are guaranteed”(7) . Yet, particularly after the war, there exist reports of numerous cases in which these rights were openly and directly infringed upon. Citizens of Hungarian ethnic origin were the victims in the majority of these cases, as they were perceived as the greatest threat to the security of the novel configuration of the state. Requisitions of housing, in which the original owners were asked to vacate their domiciles immediately were all too frequent in the 1919-1923 period. These were justified by a state of emergency instituted with the help of and by the army(8) . The properties of the Roman Catholic, Calvinist and other smaller church communities, such as Unitarians and Evangelicals ( Hungarian Lutherans) were also targeted for confiscation, because of their substantial wealth(9) . Approximately 314 thousand holds of land ( worth 300 million Lei ) were seized from them and nationalized or reattributed to Romanian owners in this period(10) . Under the mandate of the minister Onisifor Ghibu, after 1931, the estates of the Roman Catholic Status of Transylvania suffered greatly, being reduced to around 3251 holds, the rest transferred to the state. But many a times, the new Romanian owners would not take the respective property into possession, for varied reasons. The case of the properties of the Calvinist church of Marosszentimre/ Santimbru, which was handed over to the Romanian Uniate Church, is well-known. The Uniates did not want to be given possession of these estates, for fear that this would create a precedent which would threaten their own property rights in the future(11) . The resistance towards the assimilationist trend coming from the core in this way often transcended ethnic and religious dissimilarities.
Possibly the most famed case of discord in the interwar years was the so-called Trial of the Optants. The “optants” were a number of great Hungarian landowners from Transylvania ( 367, to be exact), who, after the war, had fled the region and opted for Hungarian citizenship. The Land Reform Bill of 1921 brought into question their properties: could a group of foreign citizens’ property be considered for confiscation and redistribution by the state? The Romanian politicians claimed that their dominions, in accordance with the 1919 Trianon Peace Treaty, belonged to the Romanian state(12) . The “optants” then addressed a memorandum arguing their case to the League of Nations. This was declaimed by the Bucharest circles as Hungarian irredentist agitation, and that among the beneficiaries of the land reform there were actually a great number of national minorities(13) . The case was eventually settled through the arbitration of the League, in 1932 ( the debate lasted over 10 years). The landowners were compensated, but the estates remained in the hands of the new Romanian owners.
Freedom of speech and, through this, of the press is another category of civil rights that was explicitly guaranteed by the 1923 Constitution. Its 25th paragraph declared that “no censorship can be instituted, nor any measure restricting publications, or the sale and distribution of these(14) ”. In spite of this fact, the freedom of the press was often restricted. In the 1919-1925 years, and after 1932-33, the curtailment of the liberties of the press was heavier than in the period in between, possibly due to the policies of the governments in charge. Romanian historians representing the purist line, like Ioan Scurtu, point to the great number of foreign language publications – 273 in Hungarian in 1934 alone(15) . What is omitted is the sparse numbers in which these publications actually appeared, never exceeding a few thousand, with the sole exception of the Brassoi Nepujsag, with around 50 thousand weekly copies(16) . Another factor that cut back on the liberty of speech of these periodicals was censorship of their articles. Directive 2939 of July 1920 declared prior print censorship and a state of emergency along the Hungarian border, including the cities of Cluj, Oradea, Timisoara and Arad(17) . This directive was lifted and imposed periodically, and canonized the expurgation of not only Hungarian, but various political opponents’ journals. It became commonplace for such a newspaper to appear with blanked out columns or words that were found as offensive. This lead to vigorous protests from the representatives of the minorities and that of the Romanian National Party of Transylvania. Through the voice of the deputy Ghita Pop, in may 1923, the situation was denounced as unlawful and compared with the situation before 1867 “when no state of emergency or censorship was enforced in Transylvania”(18) . A halt on censorship was only instituted after 1928, with the Maniu administration.
Moreover, press trials had become habitual in the period, especially for Hungarian journalists. This was furthered by frequent banning of journals. The main Hungarian-language publications, such as the Esti Lap from Oradea, the Keleti Ujsag, the Ellenzek all suffered from one or more episodes of temporary prohibition(19) . Many of the editors in chief of these, or their reporters were subjected to indictment in court, and had served time in prison. Szasz Endre, the editor of the Keleti Ujsag, had no more then 75 press trials launched against him over the years. It was not at all uncommon for these journalists to have at least ten to fifteen press trials, for example Szentimrei Jeno, Vegh Jozsef, Vangyolos Istvan(20) . However, the purpose of these trials was in the majority of cases not punitive, but obstructive. The over 1200 amnesties or vices of procedure prove this.
In the area of educational and cultural politics, the Romanian official position was that of a state that allowed for pluralism. This was expressed through the already-mentioned 1924 Law for Public Education. Once again, the problem stood not with the principles inscribed in the legal structure, but with the actual policy followed at the local or central level. A simple overview of the statistical data available from the period unveils the difficult situation in which Hungarian and other minority education found itself. In the 1930-31 school year, for example, 57,6 % of the Hungarian-speaking student body was schooled in the 483 Reformed ( Calvinist), 297 Catholic, 36 Unitarian and 6 Evangelical ( Lutheran) primary schools, which functioned without any financial or material help from Bucharest. The number of secondary and high schools diminished a staggering 50% from the 116 in 1918 to around 58 in 1935(21) . There were a number of counties, for example Ciuc and Satu Mare, without any Hungarian-language state school. This can be ascribed to the cultural politics of Romania, as it has been by Hungarian historiography. In my opinion, it can also be attributed to the fact that before 1918, many of the students schooled in these institutions were non-Hungarian. In any case, the number of Hungarian students schooled in Hungarian visibly decreased at both primary and secondary levels, and this tendency was furthered by the low number of Hungarian-language kindergartens (18) and the low level of Hungarian students admitted to university. Access to information was also curtailed by the imposition of a ban on teaching materials and other books from Hungary.
The teaching of Romanian became compulsory after 1924 at a primary level, and this was appended in 1925 by the introduction of mandatory subjects such as Romanian history, geography and civic-constitutional studies(22) . The number of Romanian schools was increased in Transylvania after 1920, and regularly, Romanian ethnic professors were paid higher wage then others(23) . This was all ideologized as a drive towards “re-Romanization” of the region, by men such as Onisifor Ghibu and Braniste, a sort of Romanian Kulturkampf. Minorities, such as Hungarians, were to be thought Romanian language and ways in order to assimilate or at least pacify them.
The most important category of rights, and the exercise of which proved to be the most difficult for Transylvanian Hungarians, consisted of political rights. Although legally all citizens had a right to assemble and organize themselves freely, the political activity of the Hungarian citizenry was viewed with particular suspicion and closely monitored. Hungarian candidates first participated at the 1919 and 1920 elections. The Neppart ( The People’s Party), under the leadership of Kos Karoly and the Hungarian Union, under the presidency of baron Josika Samuel did not fair well in the electoral proceedings. Indeed, 34 of the 38 candidates were invalidated for a variety of reasons. For a while, Gyorgy Bernady was the only representative of the 1,5 million Hungarians in the Romanian Parliament(24) . After this, in December 1922, the two parties merged to form the most significant Hungarian political party of the interwar years, the Hungarian Party. It had varying successes, the biggest was sending of 16 deputies and 6 senators to the Romanian Parliament, after the elections of 1926. The corruption of the electoral system and the huge political influence wielded by the Liberal Party, under the Aegis of which most of the elections of the period were organized, did not allow for more. One of the peculiarities of the electoral framework was the law which gave the rest of the mandates from a circumscription to the party which won in it by a margin greater than 51%. The Romanian historian Scurtu boasts that this actually favored the Hungarian Party, which gained extra mandates in the few regions it had absolute ethnic dominance, such as Trei-Scaune(25) . According to him, the reason for most insuccesses is the obstinate attitude of the Hungarian leaders, who refused to run in cartel with Romanian parties. But common-sense points to a different conclusion: the Hungarian Party would have won the majority of mandates in those regions anyway, and the law did nothing but rob them of mandates in regions which they minority voters. The Hungarian Party did run for elections in association with both the Averescu People’s Party and the National Liberal Party, but the agreements for further rights for the minorities brokered with these political formations never reached fruition.
All of the above described conditions lead the reader towards imagining a lawless atmosphere, in which at only at a declarative level, there existed a pluralist political life and society. The other side of the coin is that the frequent corruption of the state officials and their self-imposed “autonomy” towards the regulations imposed from the capital meant that sometimes matters could be resolved by Hungarian ethnics much easier than through official channels(26) . This was the case for the founding of several cultural associations and periodicals, which thrived in these years. In the counties with lenient administrators, the freedoms and rights prescribed by the Constitution could be fully exploited. The general picture however, is that of a state, which through an official (though undeclared) policy, discriminated, to a degree, towards a category of its own citizenry, in order to maintain the dominant status of the Bucharest core. The drive was to assimilate, if possible, and to marginalize, elements that were perceived as dangerous towards the cohesion of the state. The end result was the partial ostracism of an important, politically conscious category, that would have, no doubt, contributed importantly towards the enrichment of political life, culture and society.
Szele Aron
Notes:
1.Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria Romanilor in secolul XX (1918-1948), Bucuresti, Paideia, 1999, pp. 35-51
2.Milton Lehrer, Transylvania: History and Reality, Maryland, Bartleby Press, 1986, p. 234-236
3.Haraszti Endre, The Ethnic History of Transylvania, Florida, Danubian Press, c. 1971, pp. 134-151
4.Levente Salat, Lucian Nastasa (eds.), Maghiarii din Romania si etica minoritara, Cluj-Napoca, Fundatia CRDE, 2003
5.Zsombor De Szasz, The Minorities in Roumanian Transylvania, London, Richards Press, 1927
6.Ioan Scurtu, Majoritari si Minoritari, in Academia Romana, Istoria Romanilor, vol. 8, p. 57-58
7.Biro Sandor, The Nationalities problem in Transylvania 1867-1940, p. 619
8.Biro, p. 622
9.Erdely Tortenete, vol 3., internet edition, www.mek.oszk.hu , 2008.04.16
10.Ibidem.
11.Biro, p. 625-626
12.Scurtu, Boar, Minoritatile Nationale intre 1918-1925, p. 11
13.Ibidem, p. 11; Scurtu, Majoritari si Minoritari, in Academia Romana, Istoria Romanilor, vol. 8, p. 59
14.Biro, p. 628
15.Scurtu , Majoritari si Minoritari, in Academia Romana, Istoria Romanilor, vol. 8, p. 62
16.Erdely Tortenete, vol 3., internet edition, www.mek.oszk.hu , 2008.04.16
17.Biro, p. 629
18.Ibidem, p. 629-630; I might add that press trials and various legal tricks to prevent publication of periodicals existed in the Dualist period; I could not check the validity of Biro’s quoting of Pop
19.Erdely Tortenete, vol 3., internet edition, www.mek.oszk.hu , 2008.04.16
20.Ibidem, p. 635
21.Erdely Tortenete, vol 3., internet edition, www.mek.oszk.hu , 2008.04.16
22.Irina Livezeanu, Cultural Politics in Greater Romania, p. 177
23.Ibidem, p. 158-159
24.Biro, p. 656
25.Scurtu , Majoritari si Minoritari, in Academia Romana, Istoria Romanilor, vol. 8, p. 60
26.C. A. Macartney, Hungary and her Succesors 1919-1937, London/New York, Oxford University Press, 1937, p. 289
Bibliography:
1. Biro Sandor, The Nationalities problem in Transylvania 1867-1940, Boulder/ Colorado, Social Sciences Monographs, 1992
2. Galantai Jozsef, Trianon and the Protection of Minorities, Boulder/ Colorado, Social Science Monographs, 1992
3. Haraszti Endre, The Ethnic History of Transylvania, Florida, Danubian Press, c. 1971
4. Illyes Elemer, Nationale Minderheiten in Rumanien: Siebenburgen in Wandel, Wien, Wilhelm Braumuller, 1981
5. Kopeczi Bela , Barta Gabor (eds.), Erdely Tortenete, vol 3., internet edition, www.mek.oszk.hu , 2008.04.16
6. Lehrer, Milton, Transylvania: History and Reality, Maryland, Bartleby Press, 1986, p. 234-236
7. Livezeanu, Irina, Cultural Politics in Greater Romania: Regionalism, nation building and ethnic struggle, 1918-1930, Ithaca/New York, Cornell University Press, 1995
8. Macartney, C. A., Hungary and her Succesors 1919-1937, London/New York, Oxford University Press, 1937
9. Pascu, Stefan et alii, Din Istoria Transilvaniei, Bucuresti, Editura Academiei R.P.R., 1960-61, vol. 2.
10. Salat, Levente ,Lucian Nastasa (eds.), Maghiarii din Romania si etica minoritara, Cluj-Napoca, Fundatia CRDE, 2003
11. Scurtu, Ioan, Buzatu, Gheorghe, Istoria Romanilor in secolul XX (1918-1948), Bucuresti, Paideia, 1999, pp. 35-51
12. Scurtu, Ioan, Liviu Boar, Minoritatile Nationale intre 1918-1925, Bucuresti, Arhivele Nationale ale Romaniei, 1995
13. Scurtu, Ioan, Liviu Boar, Minoritatile Nationale intre 1925-1931, Bucuresti, Arhivele Nationale ale Romaniei, 1996
14. Scurtu, Ioan, Majoritari si Minoritari, in Academia Romana, Istoria Romanilor, vol. 8
15. Zsombor, De Szasz, The Minorities in Roumanian Transylvania, London, Richards Press, 1927
29 Comments »
RSS feed for comments on this post. TrackBack URL
Leave a comment
Athenian Legacy Video Gallery
Ads
February 6th, 2009 at 11:48
Felicitari pentru postari! Sunt foarte interesante.
February 6th, 2009 at 13:09
In numele staff-ului Athenian Legacy, va multumim pentru aprecieri si va asteptam sa reveniti.
February 6th, 2009 at 20:55
Statutul de cetateni de rangul doi al maghiarilor din Romania Mare era unic printre celelalte minoritati? Daca DA, de ce? Daca NU, de ce?
February 7th, 2009 at 01:18
Este vorba de o legislatie generala aplicata tuturor minoritatilor din Romania in perioada interbelica. De asemenea, restrictiile de exprimare si reprezentare la nivel politic (prin raport cu marimea mintoritatii la nivelul celorlaltor nationalitati ale statului) sunt forma prin care se manifesta statutul de cetatenie declasata a maghiarilor. Pe langa aceste lucruri, politica educationala si culturala de orientare nationalizanta desfasurata in perioada de catre ministrii ai educatiei precum Onisifor Ghibu si altii, subiectiviza de asemenea in mod negativ minoritatile, in special pe cea maghiara, fiind cea mai numeroasa si avand in spate un stat iredent la acea perioada. Sper ca mi-am clarificat argumentatia, daca nu, va rog, comunicati-mi nelamuririle sau curiozitatile dvs. intr-un post suplimentar.
February 8th, 2009 at 00:40
Am citit si eu candva cartea Irinei Livezeanu (la care A. S.face trimitere) in editia Humanitas cu titul sugestiv Cultura si Nationalism in Romania Mare si sunt la curent cu abordarea neortodoxa a autoarei in privinta politicii culturale a statului roman in perioada interbelica.Este interesant ca abordarile I. L. si A. S. sunt asemantoare. Ar fi fost si mai interesant daca A.S. (inteleg ca A.S. si Serghei nu sunt una si aceeasi persoana)ar fi facut si o comparatie concreta cu situatia unei alte minoritati pentru a scoate in evidenta situatia specifica a minoritatii maghiare (”cea mai numeroasa si avand in spate un stat iredent la acea perioada”).
February 8th, 2009 at 01:01
A.S. adica Aron Szele sunt eu si alias-ul de serghei vine de la adresa mea de e-mail ( imi cer scuze de confuzie). In cea ce priveste cartea Irinei Livezeanu, o consider o lucrare excelenta, din pacate prea putin citita si recomandata, chiar la nivel universitar in Romania. Nu stiu la ce va referiti cand spuneti ca abordarea este neortodoxa; poate in comparatie cu discursul nationalist pregnant din ultimii 20 de ani. Atunci da, desigur, face o nota discordanta. In orice caz, abordarea Irinei Livezeanu este una tipica pentru un social scientist american, mai exact problematizata si folosind o varietate de surse de diverse categorii, din care rezulta o istorie cultural-sociala de inalta calitate. Recunosc ca lucrarea a avut influenta asupra abordarii mele, si ma raliez pana la un punct la anumite puncte de vedere exprimate in ea. Cat despre comparatia cu situatia altor minoritati, sigur, va dau dreptate. Pentru a obtine un tablou global asupra problemei, ar trebui abordata problema pe fronturi multiple. Aceasta insa ar fi subiectul unei carti, si nu a unui eseu, materialul de surse fiind extrem de mare. De asemenea, ar trebui consultate surse in cel putin 4-5 limbi, lucru la care eu nu am acces momentan. Si asa cred ca contributia de mai sus acopera adecvat din punct de vedere lingvistic problema ( surse maghiare si romane). Cand am scos in evidenta maghiarii ca minoritate, m-am referit la situatia ei unica din punct de vedere numeric si mai ales, politic, conform tezei de nexus triadic stat national-minoritate-stat inrudit cultural al lui Rogers Brubaker. Sper ca de data aceasta am fost mai clar, desi poate nu la fel de concis. Serghei, adica Aron, adica autorul articolului
February 8th, 2009 at 22:54
Ok. Termenul de ”neortodox”facea referinta intr adevar la discursul traditional nationalist. Daca te intereseaza situatia minoritatilor de astazi de la noi si in alte tari poti viziona buletinul Divers pe http://www.divers.ro.
February 8th, 2009 at 23:42
Multumesc pentru link, dar pagina acestui newsletter pare destul de spartana, sa nu mai vorbesc despre cele 2-3 fraze aruncate la descrierea fiecarei minoritati. Oricum, o initiativa laudabila, care ar merita mai multa atentie. Cat despre situatia minoritatilor actuala, cuvintele de acum cateva zile ale lui Traian Basescu sunt pivotale: “Romania recunoaste drepturile minoritatilor in mod individual”. Aceasta fraza zice multe…
February 15th, 2009 at 22:26
[...] Me, Myself and I: Pre-need PlansMountain View Voice : An Indo-American bank comes to Mountain ViewThe Adventures of Gypsies in the Palace: Georgia on our minds…Second-class citizenship in Greater Romania. The status of the … Car Insurance and [...]
March 13th, 2009 at 23:05
Nimic despre statutul “minoritatii” romane in perioada cand Ardealul a fost sub ocupatie?
March 14th, 2009 at 12:43
eseul este despre statutul minoritatii maghiare in interbelic. nu vad relevanta intrebarii, si nu imi plac insinuarile si nici ghilimelele strategice. va redirectionez spre eseul meu despre statutul minoritatii romanesti din Ardeal de dinainte de 1918.
June 18th, 2009 at 00:21
am dat peste acest blog intr-o ora tarzie din noapte si am citit ce-i mai sus cam pe diagonala. Ce am inteles este ca magiarii (si alte minoritati) nu au fost tratati corect intre 1918 si 1940; pai din punctul de vedere al unei persoane de dupa 89 ai dreptate.
Doua observatii
1. Am iesit de partea invingatorilor in doua razboaie mondiale. (noi romanii)
2. Spre lauda lor, maghiarii sunt o natie viguroasa si mandra care nu a putut fi ingenunchiata in scurta perioada istorica de cand Transilvania este parte din Romania.
Articolul este doar o observatie/informare sau este o acuza? Daca este o acuza nu este prea realista… chiar daca este adevarata.
Promit sa revin si sa citesc totul de la cap la coada.
P.S. de ce athenian-legacy?
June 18th, 2009 at 01:54
@pingu
Desi nu sunt autorul articolului, permiteti-mi sa incerc cateva lamuriri. Articolul nu este o acuza, este o prezentare a unei realitati trecute. Faptul ca Romania, ca si alte state in aceea perioada, a facut omogenizare etnica, si alte grozavii pe acest taram, este o realitate istorica de necontestat. Ca era in spiritul epocii, facand parte dintr-o serie de instrumente politice recepte, e iarasi adevarat.
Referitor la titlul de athenian-legacy, ales de subsemnatul, raspunsul se afla si la “despre noi”. Am plecat de la premisa ca acest blog sa se raporteze la un sistem de valori. Ce sistem de valori mai progresist si conform cu prezentul decat “mostenirea atenienilor”, in speta, democratia…
Va urez o seara placuta.
June 18th, 2009 at 11:09
ce pot sa mai adaug? cred ca colegul Flavius a fost destul de explicit:)…va recomand totusi sa cititi cartea Irinei Livezeanu la care fac referire in articol. este cel putin interesanta, ca abordare ( am inteles ca a fost tradusa si in romana).
June 18th, 2009 at 23:48
@aron – sper ca tu nu te simti cand te tutuiesc la fel de fastacit ca mine cand imi vorbesti cu “dumneavoastra” .
De mai bine de 2 ani caut informatii si puncte de vedere neutre (daca exista) sau promaghiare (cate sunt in engleza)in problema Transilvaniei pentru ca imi place sa ascult si cealalta parte. Asta pentru ca am aflat cu stupoare ca am fost mintit in scoala la multe ore de istorie
). Iar articolul de fata se potriveste cu interesul meu in aceasta privinta. Multumesc.
La “despre noi” nu puteam sa comentez ca (sunt un “gica-contra”) pentru noi europenii, mostenirea atenienilor (a grecilor) este mai importanta ca orice alta mostenire culturala. Dar democratia ateniana nu este prima in istorie. La fel se putea numi blog-ul “spartan legacy” iar cu ocazia asta puteam vorbi si de demonizarea culturilor estice in “300″. Pentru ca diferenta intre “democratia” spartana, democratia ateniana si democratia actuala (sau ce ar trebui sa fie azi democratia) este ca si diferenta intre un avion din WWI, unul din WW2 si naveta Columbia. E clar ca avionul din WW1 e mult in urma celui din WW2, dar pana la Columbia e mult mai mult…
June 18th, 2009 at 23:56
draga pingu,
). in orice caz, literatura pe subiect este vasta, in special cea de factura maghiara, care e bine reprezentata si in limbile de circulatie internationala. singura problema sunt bibliotecile din Romania, care, ca la o sumedenie de alte stiinte sau subiecte, nu sunt bine aprovizionate cu asemenea lucrari. in orice caz, in linkul de mai jos vei gasi varianta online a cartii lui Biro, scrisa in limba engleza, in caz ca esti interesat de problema ( cartea este destul de echilibrata si prezinta ambele laturi ale problemei):
te-as tutui, dar nu am putut, din doua motive foarte simple: nu fac asta din principiu cu persoane necunoscute, si pe de alta parte nu iti stiu numele ( doar apelativul de “pinguin nuclear”
http://www.hungarian-history.hu/lib/biro/index.htm
numai bine,
Aron
June 19th, 2009 at 10:11
@Pingu
Termenul e unul consacrat in mentalul colectiv, avand dimensiune de simbol. De aceea am preferat titulatura asta, in dauna altor variante.
Va mai asteptam. Ziua Buna.
August 1st, 2009 at 02:05
Putin off topic… Atenienii aia democrati erau niste militaristi, daca nu ma insel?
Adica formau o democratie militara. Desigur, din pura necesitate. Glumesc, nu ma luati in serios. Eu merg pe mina vikingilor islandezi.
August 1st, 2009 at 11:03
Atenienii aplica unui model civilizational prezent in Elada, o reforma interesanta si inovatoare. Dincolo de inerentele limitari ale timpului si mentalitatilor, atenienii au schitat un sistem care, dezvoltandu-se, sta la baza civilizatiei occidentale. Asta, intr-o masura mai mare decat varegii…
In rest, va multumim pentru vizita si va uram o zi buna.
August 12th, 2009 at 15:05
Nu înțeleg rostul acestui articol!După 1918 era o încercare în extremis de a contracara toate acțiunile de asimilare desfășurate cu violență fizică de prea multe ori,de către autoritățile maghiare.Aruncați o privire în Ungaria să vedeți,că spre deosebire de noi,aceștia și-au dus politica asimilaționistă până la capăt.Din 300.000 români,azi mai sunt 8000;celelalte comunități etnice sunt în aceeași situație.Apoi,cui se adresează site-ul ăsta,de ce nu este scris în română?Este adresat domnului Soros,vreți un alt moratoriu și asupra situației lacrimogene a ungurilor “discriminați”?
August 12th, 2009 at 15:45
catre ion: sunteti amuzant, in felul dumneavoastra…
August 12th, 2009 at 15:55
către serghei:și dumneavoastră sunteți amuzant,ceva între Vacanța mare și Tokes!
August 12th, 2009 at 16:06
ma bucur atunci ca ne-am inteles si ne apreciem reciproc
)
August 12th, 2009 at 16:30
Păi asta e problema,nu prea vedem lucrurile similar..indiferent ce au făcut românii în domeniul discriminării,ungurii au făcut de trei ori mai rău,iar victimizarea asta perpetuă pute a neseriozitate după câte drepturi și de câtă discriminare pozitivă are această comunitate azi.În 1918 se cristalizau state naționale,nu kibuțuri comuniste și egalitare.Fiecare națiune își promova interesele imediate pentru a se consolida.Celelalte culte au avut pierderi pentru că așa este istoria,nedreaptă cu perdanții..mai trebuie să reamintesc cum au fost românii considerați de categoria a treia înainte să ne cerem drepturile statale?Deasemenea,să nu uităm cât de favorizate au fost cultele catolic,unitarian,cele protestante în general față de ortodoxism..când din taxele tuturor erau îmbogățite acele culte acceptate și nu cea a majorității..vezi ce ușor este să te plângi de discriminare dacă te duci destul de mult în istorie?
August 12th, 2009 at 17:23
@ion
In calitate de administrator al acestui site, simt nevoia sa ofer o explicatie. A fost dorinta mea ca in paginile acestui blog sa se gaseasca articole in limbile romana si engleza, si pentru faptul ca unele persoane care au scris sau vor scrie, o pot face doar in engleza. Sa cautam motive ascunse in limba redactarii acestor articole este inutil, pentru ca nu exista nimic dincolo de explicatia mea.
In al doilea rand o nedreptate nu poate fi legitimata printr-o alta nedreptate, de sens contrar, chiar daca are o intensitate sporita… cel putin de cand umanitatea a abolit legea talionului.
In al treilea rand, subiectul articolului este exclusiv alegerea autorului…el decide ce scrie, atata timp cat argumenteaza elevat o chestiune.
In al patrulea rand, paleta de procedee asimilatoare etnic descrise de autor a fost experimentata cu succes de statul roman, fie ca ne place, fie ca nu. Ca au facut-o si altii, e adevarat, dar nu face obiectul acestui articol.
In al cincilea rand, sunteti invitatul meu sa elaborati un text similar, referitor la autoritatile maghiare de aceasta data, prin care sa relevati politica acestora fata de romani in aceeasi perioada. Garantez, in cazul in care respecta regulile comunicarii academice, sa vi-l postez pe site.
Fair ?
August 12th, 2009 at 18:57
Dacă trăiți într-o lume prozaică,da,legea talionului nu mai e valabilă!Poate ar trebui să-i anunțăm și pe americani în Irak(după 9/11 2001),pe evrei și palestinieni în noul Israel,pe albanezi și sârbi în Kosova,că nu mai trăim acele vremuri.Drept în nici un caz nu este când articolul se adresează clar “românilor opresori”și “nesimțiți”care în acest caz nu au cum să afle de ce se fac vinovați(..)fiind totul în engleză.Este cumva perioada interbelică o problemă curentă pentru care trebuie să ne justificăm maghiarilor?Nu înțeleg la ce paletă asimilatorie te refer, în România?A dispărut comunitatea maghiară azi,s-a micșorat datorită unei asimilări forțate a statului?Au dispărut rromii ca etnie după eliberarea din robie în 1860?Au dispărut ucrainienii din Maramureș și Bucovina?Au dispărut lipovenii din Galați și din deltă,turcii,tătarii?Vă mulțumesc pentru invitația de a scrie,dar nu am nici timpul,nici subtilitatea necesară pentru a fi convingător..dacă aș posta ce am disponibil acum,aș părea la fel de ingrat ca și tânărul lacrimogen de mai sus care acuză statul că a introdus învățământ primar în limba română și i-au deposedat averile cultelor și ale grofilor,toți despăgubiți până la unul după cum recunoaște(De cazul Gojdu văd că nu menționează,o fi un caz mai puțin interesant!)
August 12th, 2009 at 20:56
Nu stiu daca prozaic este termenul cel mai fericit in aceasta ecuatie. De asemenea, nu vad legatura dintre subiectele invocate de dvs si subiectul in cauza. Haideti sa nu comparam evenimente diferite ca circumstante, cronologie, epoca, etc. Referitor la politica asimilatorie … daca ea nu a fost pe complet reusita, nu inseamna ca nu a existat. Trebuie comparate cifrele inainte si dupa… spre exemplu Dobrogea, care spre sfarsitul secolului XIX era 70% neromaneasca etnic… ulterior, in interbelic, ajunge a fi complesitor romaneasca. Ce sa facem acum daca suntem romani? Sa negam existenta acestor politici. Le punctam, sine ira et studio, existenta. Nu inseamna ca aducem atingere romanismului si n-are legatura cu sentimentele noastre intime. Munca de istoric presupune o lepadare constienta de propriile preconceptii sau valente identitare. Sau cel putin, eu asa vad lucrurile…
Nu pot sa nu remarc ca sunteti extrem de intrigat, de exclamativ… va asigur ca nu este necesar. Putem avea opinii divergente sau convergente, fara a ne defaima. De fapt, acest loc este unul al polemicii constructive. Nominalizati punctual ce contestati ca fiind neveridic sau subiectiv interpretat in eseul de fata si eu, personal, il voi ruga pe autor sa va raspunda.
Sunt convins ca de veti citi mai multe articole, vedea-veti ca suntem oameni diferiti, cu opinii diferite, fapt ce nu ne opreste sa coabitam fericit. Referitor la atitudinea fata de colegul meu, va marturisesc ca nu inteleg de unde atitudinea superior-dispretuitoare. Dl Szele este doctorand al CEU si unul dintre cei mai inzestrati si capabili tineri istorici. Va asigur ca este profesionist si nu-si “bate joc” de meseria sa, erodandu-se in opinii partizane, neconforme cu rigorile academice.
Acestea fiind spuse, si reiterand invitatia pe care v-am facut-o mai devreme, fara a impune o limita temporala, va urez o seara placuta.
August 13th, 2009 at 00:17
Dobrogea e un caz special care nu se compară cu Ardealul.Dobrogea a fost un amalgam de populații în care românii aveau o majoritate relativă(un fel de Transnistrie de azi).Abia după al doilea război mondial a devenit mono-etnică odată cu schimbul forțat de populații(deci nu văd legătura cu ce discutam aici).Nu-mi place să văd acuze neadevărate(chiar titlul lasă impresia că noi am pus jugul pe unguri,victimizează dea dreptul).Toate statele au adoptat aceleași acțiuni,ba chiar cu o ferocitate mai mare decât noi,chiar multe crime(turcii și genocidul lor,grecii,rușii).Statul român nu a practicat discriminarea dar și-a impus administrația,învățământul național etc..a fost mai degrabă o contrabalansare a acțiunilor clar discriminatorii de dinainte de 1918(legile Eppony încă afectau toate națiunile zonei).După această dată au fost schimbări normale a unei societăți care-și afirma identitatea..acum dacă minoritatea maghiară în 1918,a fost frustrată de nu știu ce drepturi milenare, nu e vina românilor!Dacă s-ar fi referit la perioada de după Dictatul de la Viena,atunci da,au existat discriminări enorme și chiar criminale(nu poți trata o perioadă fără să dai tot adevărul și contextul trecut sau viitor)crimele,deportări de țărani și politicieni,preoți și profesori omorâți,violuri și femei însărcinate omorâte..Cum te aștepți ca acum să ședem frumos și să citim acuze de discriminare “politice”când tratamentul de reciprocitate a fost mai ales criminal.V-ați întrebat de ce,după un război care a făcut numai victime,ungurii au avut chiar un spor considerabil de populație în Ardealul de nord?După ce s-a schimbat administrația unii au fugit,mulți dintre colonizați au rămas.A studiat cineva ce înseamnă maghiarizare?Căutați legile Eppony și baronul Eczel Ede,acolo vedeți ce înseamnă discriminare,nu ce se încearcă subtil aici.V-ați pus toți ochelari de cal?Vedeți discriminare în interbelic dar aveți miopie la perioada războiului.Vă orientați spre o perioadă tulbure în care se puneau bazele statalității și evitați ura cu care au plătit românii “nesimțirea” de a stăpâni pământul lor,din partea hortiștilor.L-a citit cineva de aici pe Albert Wass? Ehei, acolo e ură și discriminare față de români;văd că nu deranjează pe nimeni că se fac colocvii și se comemorează(chiar și azi) amintirea unui om care îndemna”omorâți valahii ăștia împuțiți,scoateți copilul din burta mamei și călcați-l în picioare”(contemporan perioadei).Încă una mai recentă:”Românii sunt bastarzi năvălitori, invadatori, ocupanți, jefuitori, falsificatori de istorie..Ei au adus comunismul. Ei sunt profitorii zilelor de azi. Toate relele Pamântului sunt proprii acestei nații..”dl. profesor Csiki Sandor 2008(cetățean român).Cum să tratezi ceva obiectiv când există atâta ură și frustrare strânsă de acest popor asiatic în purtare și concepții?De câte ori am trecut granița prin Ungaria,n-am scăpat odată fără un budos cigany și alte invective pe care dânșii nu bănuiau că le înțeleg(știu,nu are legătură).Autorul acestui articol încearcă să impună o realitate mai dură decât a fost în realitate,cel puțin în perioada interbelică.Acum,n-am să fiu nesimțit și să nu-mi asum păcatele noastre (destul de rușinoase),cum au fost crimele revanșarde ale grupării Maniu din epocă,cazurile izolate de români care au înțeles să-ți facă dreptate singuri pentru ce au suferit de pe urma ocupației și altele.Acum o să mă acuzați că sunt naționalist(de parcă e o crimă)și părtinitor..dar cum poți fi altfel când unde te întorci hop sare unul că-l discriminăm(ex UDMR,Tokes la care victimizarea e o constantă universală,rromii care înțeleg drepturile dar nu și obligațiile,italienii care se folosesc de rromi să isterizeze și să alieneze muncitorii români)Ceea ce vreau să spun este..de ajuns fraților!Românul nu este ciuca bătăilor de joc,nu este răspunzătorul de serviciu pentru păcatele altora sau acuzațiile nefondate,permanente.Scuze pentru tonul un “picuț” agresiv,dar mă enervez când se minte dea dreptul sau se distorsionează realitatea pentru scopuri obscure.Nu trebuie să fi neapărat profesor să înțelegi istoria la adevărata ei valoare!
August 13th, 2009 at 01:09
Fortuit, credeti-ne pe cuvant am auzit si noi de legea Appony sau de Albert Wass, dar daca tot clamam ortodoxia absoluta a faptelor, anul 1907, cand apare respectiva legislatie, nu este an interbelic. Dar aceasta remarca, rogu-va, ignorati-o. Pentru ca o escalada a dialogului contradictoriu ne pandeste hulpav.
Eu va inteleg constructia logica desi nu subscriu la ea. Dvs alegeti sa emfazati diferentele iar eu aleg sa vad similaritatile, intorcand metaforic si crestineste celalalt obraz, daca vreti sa vedem lucrurile in aceasta paradigma. Acum permiteti-mi o explicatie.
Din punct de vedere metodologic, o lucrare stiintifica se construieste in jurul unei ipoteze de lucru. Sa zicem, in acest caz: “A fost maghiarul discriminat in Romania Mare?”. Moment in care se face documentarea si se aduc argumente din ambele sensuri. Intr-un final, istoricul cantareste ponderea argumentelor si concluzioneaza: Da ori ba! Evident, e o schema reductionista cea la care apelez dar o fac pentru a va explica ca demontarea unei lucrari stiintifice nu se poate face prin apelarea la argumente de tipul: “Legea Appony era draconica pentru romani”. Da, era… dar nu are legatura cu subiectul nostru. Articolul poate fi atacat daca foloseste informatii trunchiate sau interpretari injuste. Nominalizati-le!!!
Ceea ce romanul trebuie sa inteleaga, si ca el, tot rasariteanul, e ca vremea emfazarii acestor frustrari istorice a trecut. Istoria nu e corecta sau incorecta… doar este. Si nu ne ramane decat sa vedem cum putem imbunatatii viitorul, cum il putem modela, astfel incat, acolo unde au fost rifturi sa fie punti.
Centrul politicii externe franceze in epoca moderna a fost blocarea centralizarii Germaniei si s-au purtat lupte grele pentru asta, infinit mai tributare in vieti si destine fiind cele de pe Rin fata de cele de pe Crisuri. Germania s-a unificat la Versailles, fapt ce indirect a contribuit la izbucnirea a doua conflicte mondiale… iar la Verdun au fost 700.000 de mii de victime din care 300.000 de mii de morti. Intre timp franco-germanii s-au saturat de ura, mizerie si moarte.
Pe acest blog, desi vorbim romaneste, eu imi doresc, inainte de toate, sa fim oameni!!!
Transcezand teatralitatea vorbelor mele, sper sa-mi intelegeti punctul de vedere! O seara buna.