Vremea Patriarhilor

“Eminentele Voastre, Preacuviosi si Cuvioase, Onorabili Preoti, Frati si Surori!
Cu umilinta si completa intelegere a raspunderii pe care Dumnezeu mi-o incredinteaza, accept Patriarhatul. Este coplesitor. Este o responsabilitate uriasa, pe care numai cel ce poarta aceasta cruce o poate intelege.

Imi aduc aminte despre cuvintele Preafericitului Patriarh Alexei, care adesea vorbea despre mareata responsabilitate pe care aceasta functie o aduce. Aceasta cruce depaseste puterea unui singur om, de aceea ea este purtata de toti cei ce fac parte din Biserica lui Christos, fie clerici ori mireni. Dar, dragi crestini aceasta cruce nu este o povara, ea aduce pe langa responsabilitate si gloria numelui lui Dumnezeu. Toate binecuvantarile pe care Patriarhii le primesc se rasfrang asupra a tot poporul lui Dumnezeu, preoti si episcopi, care, impreuna cu seful Bisericii poarta responsabilitatea actiunilor lor in fata lui Dumnezeu si a istoriei.

Odata cu acceptarea acestei functii si a dorintei lui Dumnezeu, va cer iertare pentru slabiciunile mele si va cer ajutorul, prin vorba si fapta, pe parcursul acestui Patriarhat. Dar cel mai mult va rog sa ma pomeniti in rugaciunile voastre, care m-au insotit si pana acum pe parcursul acestui Sfant Sinod.

Fie ca Dumnezeu sa binecuvanteze Biserica noastra, poporul nostru, si pamantul in care Biserica Ortodoxa Rusa isi desfasoara activitatea, si pe toti cei, care in rugaciunile lor au fost aproape de noi in aceste momente. Va multumesc din nou si va rog sa ma amintiti in Sfanta Rugaciune.
Amin.”

Astfel a grait noul Patriarh al Moscovei si al intregii Rusii, Kiril, pe 28 ianuarie, in discursul sau de acceptare a deciziei Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care devine al 16 lea conducator al prestigiosului scaun Patriarhal ale celei de-a III a Rome.

Am decis sa numesc aceasta scurta incursiune in viata ortodoxiei “Vremea Patriarhilor” pentru ca am plecat de la premisa ca epoca pe care o traim aduce, invariabil, noi elemente in viata ecumenismului ortodox. Trei biserici ortodoxe, autocefale, din Europa de Est sunt conduse de noi Patriarhi: Romania (Fericitul Daniel luand locul Patriarhului Teoctist), Grecia (locul prestigiosului Patriarh Christodoulos fiind luat de Ieronim al II lea) si, in final, dupa decesul autoritarului Patriarh Alexei, Sfantul Sinod al BOR a investit cu autoritate asupra crestinilor ortodocsi rusi pe fostul Mitropolit al Smolenskului si Kaliningradului, Kiril.

In cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, cea dea doua biserica ortodoxa ca numar de credinciosi din lume, alegerea Patriarhului Daniel, cunoscut ca un lider spiritual cu o viziune moderna asupra rolului bisericii, a consfintit victoria reformistilor in dauna traditionalistilor duri. Actiunile Patriarhului Teoctist, care a edificat un dialog cu Biserica Catolica (Romania fiind prima tara crestin-ortodoxa, care a primit vizita unui Papa din 1054 si pana in prezent), si-au gasit in actualul lider al bisericii un continuator. Importanta vizitei Papei Ioan Paul al II lea in 1999 este evidenta, avand in vedere simpatia cu care acesta a fost primit la Bucuresti, in comparatie cu auspiciile vizitei Papei, in 2001, in Grecia, unde credinciosii ortodocsi nu au fost simpatetici fata de acest eveniment.

In Grecia, actualul Patriarh il urmeaza la conducerea destinelor spirituale ale elenilor pe Christodoulos (1998-2008) (douloi – credincios), o personalitate a lumii religioase rasaritene cu un prestigiu urias, care a mentinut conservatorismul ca trasatura dominanta a acestei biserici. Actualul Patriarh, Ieronim al II lea, specialist in filologie si arheologie, este o personalitate cu o viziune nuantata, fiind mai degraba un reformist decat un adept al conservatorismului dur.

Dupa succinta introducere, consider esential sa ne intoarcem la Biserica Ortodoxa Rusa. Desi scaunul patriarhal Constantinopolitan are statut de primus inter pares in Biserica Ortodoxa, de facto, Biserica Ortodoxa Rusa, prin numarul de credinciosi si resursele de care dispune, este cea mai influenta falanga a ortodoxismului.

In vremuri tulburi, nesigure politic, biserica rusa a beneficiat de conducerea unei personalitati puternice, care a actionat la nivel ecleziastic si social ca un catalizator. Patriarhul Alexei, intronat ca patriarh in 1990, cu putin timp inainte de disolutia URSS, a beneficiat de dificultatile autoritatilor sovietice in initiativa sa de intarire a ortodoxiei ruse. Alexei s-a implicat activ in chestiuni laice, cerand introducerea religiei ca materie in scoli, legi privitoare la libertatea de constiinta a individului, etc. De asemenea, a avut un rol esential in reabilitarea unor personalitati laice, ostracizate de conducerea comunista. In timpul patriarhatului sau, s-a recunoscut martiriul familiei Romanov si a altor personalitati care au avut de suferit in urma opresiunii comuniste, acestea fiind introduse in panteonul ortodox rus, dupa un studiu atent efectuat de o Comisie Sinodala de Canonizare.

Desi a fost acuzat de ecumenism, Alexei al II lea a fost un adept al unei Biserici Ruse nationale, legaturile sale cu autoritatea laica fiind impresionante.

Ca si in cazul Greciei, noul Patriarh al Rusiei trebuie sa inlocuiasca o personalitate cu o autoritate uriasa, care a condus Biserica Ortodoxa intr-o perioada tumultoasa a istoriei ruse. Kiril este un moderat, fiind un adept al dialogului interconfesional insa asupra sa au planat suspiciuni privind implicarea in probleme laice (a fost acuzat de trafic cu tigari – in beneficiul Bisericii si al sau, personal). Presa rusa, aminteste Wikipedia, a evaluat averea sa personala la 4 miliarde de dolari, numindu-l “Mitropolitul Tutunului”. )

Dupa alegerea sa in functie de catre Sfantul Sinod, Kiril a sugerat ca patriarhatul lui va fi o continuare a drumului ales de Alexei (cresterea rolului bisericii, sporirea influentei in chestiunile laice, un conservatorism moderat care nu exclude, totusi, dialogul interconfesional).

Conchizand… probabil, in perioada urmatoare, legaturile dintre autoritatea laica si cea ecleziastica se vor mentine la aceleasi cote, existand o convergenta intre nationalismul promovat de Kremlin si viziunea BOR. Si de ce nu, intotdeauna expansionismul promovat de Moscova a fost convergent cu dimensiunea apostolica a Bisericii ortodoxe Ruse.