Obamamania sau mitul Salvatorului – reloaded

Obama, nume ce sta pe buzele buclatelor absolvente de Drept, jurnalistilor introspectiv-rufosi si analistilor miruiti de neam si patrie, are tendinta de a fi adjectivizat. Ma gandeam, deunazi, la glam-ul dar si  la polarizarea de opinii in ceea ce il priveste. Asadar, am ales ca, intr-un moment de introspectie, sa astern pe coala toata navalnicia gandurilor. Afirm, din capul locului, ca simpatizez cu Obama, chibitand pozitiv, in perioada alegerilor, in ceea ce il priveste. Discutia pe care o propun astazi nu este menita sa ofere o perspectiva echivoca asupra omului Obama sau a masurii in care presedintia acestuia va fi incununata de succes, sau nu.  Este, de fapt, mai mult o discutie despre noi, si motivele pentru care ne raliem in jurul unei flamuri, idei sau produs de marketing. Whatever… Ce ne face sa exaltam sau, din contra, sa demonizam un individ a carei personalitate nu o cunoastem nici direct, nici indirect, si care, pana intr-un anumit punct, ne-a fost total indiferenta? In ce masura imaginarul nostru adapteaza si transforma realitatea, creand astfel, una convergenta cu propriul sistem de valori, si cum se repercuteaza acest fapt direct, asupra vietii noastre cotidiene?
Citeam, nu demult, un articol semnat de Traian Ungureanu in ziarul Cotidianul, in care se facea referire la Obama. La scurt timp, am citit opinia unui blogger, care, desi nesimpatetic fata de noul presedinte American, exprima o opinie mult mai digerabila decat antementionatul. Acesta din urma, ii ura, sine ira, noului presedinte, succes, si invoca rabdarea. Sugera dansul, ca antepronuntarea nu tradeaza decat nerabdarea de a constata succesul partiturii pe care deja o cunosti. Cu tot respectul pentru talentul literar al d-lui Ungureanu, virulenta opiniei sale arata o deosebita sensibilitate la mecanismele imaginarului, care, lucrand arhetipal, te obliga sa vezi realitatea conform cu propriile-ti predispozitii. Lucian Boia, intr-unul din cursurile sale, vorbindu-ne despre alteritate, constata ca omul are tendinta naturala de a demoniza sau angeliza, in functie de predispozitii. Ca o concluzie a acestei scurte paranteze… ludicul penei nu compenseaza inflexibilitatea preconceptiilor.
Vorbind despre mitul salvatorului, istoricul francez Raoul Girardet distinge patru profile, ale caror trasaturi sunt, in mod evident, intersanjabile. Primul, Cincinnatus(consul si dictator al Republicii Romane), este modelul salvatorului indentificat cu eficienta unei institutii, el revenind intr-o functie publica (dictatura – pe care o pastreaza pentru o scurta perioada) dupa ce a trait in “solitudine” (modelul Cincinnatus se aplica, cu usurinta, in cazul lui de Gaulle). Al doilea model este reprezentat de Alexandru cel Mare, care intruchipeaza figura cuceritorului predestinat, usor indentificabil, in epoca moderna, cu Napoleon. Urmeaza in panteonul marilor salvatori, Solon, marele legislator, cel ce va schimba premisele vietii politice a “cetatii”. Ultimul arhetip este cel al lui Moise, care intruchipeaza figura sacerdotului cu valente profetice. Si, totusi, Obama unde se inscrie? Incercam, pe parcurs, sa ii creionam profilul.
Simbol solar, Salvatorul este, in toate formele, exceptional. Menirea sa este sa schimbe premisele existentei unui grup, sa reelaboreze conditiile de viata ale unei societati, pentru a-i da sau reda, grandoarea.
Revenind la Barack Obama, se pliaza el pe un astfel de arhetip? Este, in imaginar, salvatorul Americilor? Conform increderii cu care este creditat si a entuziasmului cu care a fost receptat de alegatori, este fara indoiala un Salvator. Este, fara exagerare, in asteptarile americanilor (cu un plus pentru afro-americani) un Abraham Lincoln al secolului XXI. Am amintit paralela cu Lincoln pentru ca, echipa sa de PR, foloseste puternic acest simbol american.  Din dinamica simbolisticii utilizate de specialistii sai in comunicare, estimez ca legatura este una preluata si exploatata pe parcurs, nefiind un vector de comunicare informal, gandit in prealabil.
Barack Obama nu mai este Barack Obama. De fapt, nu mai este Barack Obama inca din perioada alegerilor partiale, cand lupta politica cu Hillary Clinton  l-a spoliat de calitate de om, oferindu-i-o, in schimb, pe cea de simbol. Calitatea sa umana a fost reconfigurata de asteptarile si sperantele fiecarui cetatean american, fie ca l-a votat, sau nu. Imaginea sa, filtrata de ceea ce specialistii sai au ales sa comunice, filtrata de asteptarile si perceptia formatorilor de opinie, filtrata de dorintele si valorilor fiecarui receptor, s-a deformat, spargandu-se in milioane, sute de milioane, miliarde de cioburi, fiecare detinand o versiune de Barack Obama.  Un sondaj (preluat de pe Wikipedia, va stau la dispozitie cu adresa) arata ca 55% din americanii albi il percep pe Obama ca fiind mulatru (jumatate alb, jumatate negru) pe cand, 66% din afroamericani il considera negru. Obama, insusi, sustine ca este negru (black, afro-american). Asadar, la nivel imaginar, Obama este de la negru la, mai mult spre, alb. Nu cu mult timp in urma se discuta despre mediul “alb” in care a crescut, si educatia sa infaptuita in Ivy League. Asadar, fiecare si-l configureaza pe Obama, in functie de preferinte si afinitati. )
Pe langa situatia economica precara prin care SUA trece, la nivel imaginar exista o problema mai grava, care a fost si catalizatorul sustinerii primite de Obama, criza valorilor americane (core values). Aceasta criza, receptata diferit, dar avand motivatii multiple (razboaiele din Afganistan si Iraq, imaginea precara a americanului in lume, criza financiara), a fost interpretata, intr-o societate cu reflexe providentialiste, ca o criza morala. Au fost evreii victimele maniei lui Dumnezeu, si au platit ei prin dispersare (diaspora)? Sunt americanii victimele maniei lui Dumnezeu pentru ca nu si-au pastrat valorile Parintilor Fondatori (amintiti cu atentie de Obama in discursul sau)? Intrebari speculative, fortate, la care nu poate raspunde decat fiecare american individual.  Cert este ca, in planul imaginarului politic american, Obama este obligat sa produca un roll-back, sa adapteze discursul administratiei americane la – principii si dreptate in politica externa si binecunoscutul exceptionalism, cand se adreseaza americanilor.
In concluzie, fiecare locuim in intimitate cu propriul Obama: benefic sau malefic, competent sau dimpotriva, mulatru sau negru, liberal sau, mai grav, aproape comunist. Indiferent de rolul pe care i-l oferim in imaginar noului presedinte american,  un singur lucru putem conchide … nu ne-a lasat indiferenti. Iar asta este in totalitate meritul sau…apanaj al oamenilor care schimba lumea.