“E firesc sa ma refer la Radiografia pampei ca la opera mea fundamentala, rod al unei indelungate cercetari istorice, sociale si de psihologie colectiva si sunt ispitit sa cad in excesul criticilor care imi aplica automat calificativul de autorul Radiografiei.” – Ezequiel Martinez Estrada
Ezequiel Martinez Estrada s-a nascut in satul San Jose de la Esquina, din provincia Santa Fe. In 1933 publica Radiografia Pampei, a carei scriere il epuizeaza, provocindu-i o criza intima ce-l impiedica sa mai lucreze timp de sapte ani.
Martinez Estrada se evidentiaza printr-o bibliografie remarcabila, a carei incarcatura nu poarta doar aura unei eruditii desavirsite ori a genialitatii native, ci respira in permanenta frinturi de istorie, gene de spirit argentinian, palete ale unui viitor heterogen.
“Cel mai mare poet al nostru”, il numea Jorge Luis Borges in prefata la Antologia poeziei argentiniene din 1941. Criticul cubanez Fernandez Retamar il incadra ca fiind postmodern si preavangardist prin caracterul de tranzitie , oarecum anacronic al poeziei sale.
Dezolanta Radiografie a Pampei (1933) este un adevarat manual de deconstruire din interior a unei pretinse identitaţi nationale si pare a avea drept scop demolarea optimismului. Martinez Estrada este continuatorul unei linii de notabili scriitori din acest spatiu care resimteau acut dezacordul profund fata de ţara lor si il recunosteau ca principala sursa a angoaselor personale.
” Radiografia de la Pampa ” se inscrie in traditia literara a Americii de Sud neapartinand unui singur domeniu ci mai degraba nominalizeaza o gama larga de experiente umane. A avut un impact scazut la inceput, insa ulterior a trezit constiinta nationala argentiniana, experienta similara cu cea din Spania a generatiei de la 1898.
Complexitatea spiritului argentinian, al frustrarii trezite de viata cotidiana a argentinienilor este portretizata in cadrul amorf al Pampei. Spiritul Pampei unde spatiul si timpul sunt valori conexe este valorizat de lupta pentru supravietuire dintre om si mediu. Absorbirea entitatii umane in imensitatea Pampei, este tema forta a lucrarii care caracterizeaza Argentina.
Singuratatea ocupa un rol proeminent in lucrarea lui Ezequiel Martinez Estrada. Functia ei, de laitmotiv al textului traspira din continua prezenta in toate capitolele lucrarii. Pentru autor, singuratatea este o consecinta a izolarii, a lipsei de continuitate si comunicare in tarile Americii de Sud. Pampa este prezentata ca materializarea singuratatii. Nu il intereseaza ca o realitate geografica ci pentru el este mai degraba o metafora pentru Argentina, o Argentina paralizata.
Viziunea realitatii lui Martinez Estrada a fost influentata atat de nihilism cat si de telurism. Pentru el locuitorii Pampei sunt victime ale determinismului natural. Tonul sau, foarte pesimist, neaga locuitorilor Pampei capacitatea de a modifica mediul , de a-l controla.
Lucrarea este scrisa intr-o perioada de mari schimbari din punct de vedere politic, economic si social, o perioada traumatizanta pentru societatea argentiniana care trece prin problemele generate de Crahul financiar de la mijlocul perioadei interbelice si de Revolutia din 1930.
Desi comentariile lui Estrada apartin unei alte perioade istorice, constatarile sale sunt la fel de valide si astazi. Incompetenta politica, tensiunile sociale si mediocritatea economica sunt si astazi motive de frustrare in America de Sud. Aceasta perenitate a caracteristicilor societatii argentiniene sunt o consecinta a influentei Pampei.
