“Napoleon al III lea: drama unui om care a vrut cu orice pret sa faca realitate din visele sale” – afirmatia este quintesenta evaluarii istoricului roman Lucian Boia fata de personalitatea controversata a nepotului lui Napoleon Bonaparte.
Personalitate activ angajata in noua configurare geopolitica a Europei natiunilor, Napoleon al III lea, a ramas in memoria colectiva a francezilor ca “autor” al dezastrului celui de-al doilea imperiu francez, lichidat de razboiul franco-prusac din 1870.
Cine este Napoleon al III lea? A fost sustinatorul sincer al politicii principatelor romane in politica lor de “fait accompli”, sau, mai degraba, un diplomat pragmatic, dispus sa sacrifice relativa indepedenta a Romaniei in favoarea unor obiective mai apropiate sufletului sau (unificarea Italiei). Trebuie amintit mai degraba ca ultimul conducator al Frantei “hegemonice” sau ca artizan al sistematizarii Parisului?
Evident, Boia considera ca Napoleon este toate acestea la un loc, in functie de obiective si afinitati personale. Istoricul isi propune o abordare critica a rolului lui Napoleon ca figura preeminenta in societatea franceza de la jumatatea secolului XIX, adaugand si o dimensiune axata pe abordarea istoriografica a biografiei omului politic francez. Boia incearca sa descopere mecanismele mentale care au creat o istoriografie ostila lui Napoleon. Metoda, consacrata deja de Lucian Boia in istoriografia romana, creaza o lucrare interesanta, usor eclectica, prin imbinarea unor puncte de vedere istoriografice divergente. Napoleon, in viziunea lui Lucian Boia, nu poate fi demonizat sau divinizat, actiunile sale fiind un mozaic de nerealism si pragmatism cu consecinte relative, uneori pozitive, alteori negative pentru Franta.
O idee generala, axiomatica in cartile lui Boia, transpare si din actuala lucrare: pentru analizarea unui fenomen sau a unei personalitati este esentiala pozitionarea ideologica, intelectuala a evaluatorului, totul luand forma unui subiectivism insurmontabil, tipic uman.
